Stresul posttraumatic

De-a lungul vieţii, aproape fiecare individ se confruntă sau este martorul unui eveniment groaznic, în faţa căruia se poate simţi înfricoşat şi neajutorat.

Se poate confrunta cu moartea prematură a unei persoane dragi, cu un accident, un cutremur sau cu teroarea unei ameninţări.

Stresul, suferinţa, teama, pe care le resimte individul în urma unui eveniment traumatic (accident, agresiune fizică, viol, moarte) sunt reacţii normale care, în timp, se vor diminua. Asta nu înseamnă că persoana va uita ce s-a întâmplat, sau că nu va mai fi deloc afectată de amintirea traumei respective, ci doar că va rămâne parte dintr-un trecut, căruia a reuşit să îi găsească un sens şi pe care a reuşit să îl integreze coerent în trecutul său.

Însă atunci când amintirea traumei cauzează probleme, din ce în ce mai mari, interferând cu viaţa personală şi profesională şi afectează psihic persoana, din ce în ce mai puternic, atunci e posibil să se fi dezvoltat o tulburare de anxietate, numită tulburare de stres post-traumatic.

Ce este stresul posttraumatic?

Tulburarea de stres post traumatic (TSPT) este reacția persoanei la un eveniment traumatic extrem.

Pentru a fi considerat „extrem”, evenimentul trebuie să implice moartea, amenințarea cu moartea, vătămarea serioasă sau amenințarea integrității corporale a persoanei.

Evenimentele care pot fi clasificate drept factori traumatizanţi sunt:

• experienţele directe: război, dezastre naturale sau tehnologice, accidente grave de maşină, diagnostic cu boală letală, atac violent la adresa propriei persoane (asalt sexual, atac fizic, jaf, etc), faptul de a fi răpit, de a fi luat ostatec, prizonier de război, atac terorist, tortură.
• experienţe la care ai fost martor, precum faptul de a fi în prezenţa morţii violente a unei alte persoane, participarea în misiuni de salvare după dezastre naturale sau tehnologice.
• experienţe indirecte violente, despre care ai aflat din diferite surse.

Cum se manifestă stresul posttraumatic?

TSPT se poate instala la orice vârstă. În general, simptomele încep să se manifeste imediat după confruntarea cu evenimentul traumatic, deși, în anumite cazuri, simptomatologia se dezvoltă la mai multe luni sau chiar ani după confruntarea traumatică. În aproximativ jumătate dintre cazuri, simptomele se remit spontan în decurs de trei luni (American Psychiatric Association, 1994), în timp ce în alte cazuri, simptomele persistă uneori chiar mai mulți ani, provocând disfuncții de durată în mai multe domenii de funcționare.

TSPT se caracterizează prin trei mari categorii de probleme: retrăirea persistentă a evenimentului traumatic (simptome intruzive), evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma şi simptome persistente de excitaţie crescută.

Simptome intruzive:

• amintiri ale evenimentului (imagini, mirosuri, sunete, sentimente şi emoţii);
• coşmaruri legate de eveniment;
• flashback-uri;
• reacţii emoţionale intense (teamă, nervozitate, tristeţe sau vinovăţie) la evocarea evenimentului;
• simptome fizice (transpiraţii, tensiune musculară) determinate de evocarea evenimentului.

Simptome de evitare şi de paralizie emoţională:

• încercarea de a evita orice lucru legat de traumă;
• goluri de memorie;
• pierderea interesului pentru activităţile normale;
• senzaţia de izolare şi detaşare faţă de ceilalţi;
• senzaţia de paralizie emoţională;
• limitarea perspectivelor de viitor.

Simptome de excitaţie crescută:

• somn agitat;
• mânie şi iritabilitate;
• dificultăţi de concentrare;
• căutare permanentă a semnelor pericolului;
• nervozitate, izbucniri nervoase.

Teama este un lucru perfect normal şi natural. Este modalitatea prin care organismul nostru face faţă ameninţărilor – pregătindu-ne pentru luptă sau pentru fugă în faţa pericolului.

În cazul stresului posttraumatic ameninţarea este percepută ca fiind actuală şi permanentă iar în consecinţă avem permanent o atitudine defensivă chiar daca nu e nimic periculos în prezent.

Prin urmare, în asemenea condiții organismul reacționează puternic fiziologic și emoțional. Creierul evaluează ceea ce se întâmplă ca fiind catastrofic, de neconceput, de neacceptat și în consecință apare fenomenul de disociere, de distanțare. Nu putem fugi efectiv dar ne disociem, fugim cu mintea de acolo.

După eveniment ni se confirmă sau facem o serie de evaluări negative și dezvoltăm convingeri disfuncționale care ne fac să nu ne mai simțim în siguranță. Pe de alta parte, din cauza disocierii, avem tot felul de incoerențe în memorie, amintirile noastre sunt disparate, ca și cioburile unei oglinzi sparte.

În acest context se instalează o teamă permanentă și o atenție excesivă pentru a putea evita repetarea experienței traumatice.
Pentru că e foarte dureros ceea ce ni s-a întâmplat și considerăm că nu putem face față, nu putem accepta că nouă ni s-a întâmplat așa ceva, vom nega și evita orice are legătură cu acel eveniment.

Pe de altă parte însă, creierul nostru dorește să pună lucrurile la locul lor, să depășească ceea ce s-a întâmplat, să înțeleagă și atunci frânturi, bucăți din experiența noastră traumatică ne revin în minte.

Toate aceste emoții puternice, comportamente evitante, stare de agitație și retrăire a evenimentului înseamnă stres posttraumatic.

Cum se tratează?

Psihoterapia este considerată a fi printre alternativele cele mai eficiente în tratarea simptomatologiei stresului posttraumatic. Tratamentul psihoterapeutic al TSPT vizează:

• Calmarea sistemului nervos care a devenit extrem de sensibil, reacţionează şi se comportă ca şi cum am fi într-un pericol permanent. Acest lucru se face prin tehnici de relaxare şi expunere la lucrurile care ne activează reacţiile fizice şi emoţionale negative.
• Acceptarea și integrarea experienței traumatice în viața noastră. Recăpătarea încrederii în forţele proprii, în lume şi a optimismului prin tehnici de restructurare cognitivă.
• Expunerea la lucrurile și situațiile evitate pentru a le putea depăși și pentru a ne da seama că nu mai este cazul să reacționăm cu anxietate, deoarece pericolul a trecut.

Prin urmare, intervenția pentru îndepărtarea simptomelor se bazează pe o abordare ce combină managementul anxietății, expunerea prelungită și restructurarea cognitivă.

Tehnica managementului anxietății vizează reducerea simptomelor de activare fiziologică și de distres emoțional asociat simptomelor de retrăire a evenimentului traumatic, în timp ce expunerea ameliorează simptomele de reexperiențiere și evitare. Expunerea repetată la amintiri legate de evenimentul traumatic slăbește asocierea dintre amintiri și reacțiile emoționale induse de acestea, astfel încât persoana să se poată gândi la aceste evenimente fără să resimtă disconfort emoțional. Expunerea la situații evitate anterior sparge patternul de evitare și reduce intensitatea reacțiilor emoționale la stimulii din mediu. Restructurarea cognitivă este utilizată pentru eliminarea patternului de alternare dintre ruminare și evitarea gândirii la evenimentul traumatic. Acest lucru se realizează prin modificarea sensurilor și a semnificațiilor dezadaptative asociate evenimentului și prin ajutarea clientului fie în asimilarea experiențelor în convingerile preexistente, fie în modificarea lor, în așa fel încât să se acomodeze cunoștințelor anterioare.

Nu uitați, psihicul nostru vrea să dea un sens evenimentului traumatic din viaţa noastră şi vrea să îl integreze coerent în trecutul personal. Mintea noastră vrea să treacă mai departe, să se împace cu ce s-a întâmplat. În acest context, accesele de gânduri, amintiri, flashback-uri dureroase ale traumei sunt modalităţi ale psihicului de a ne readuce în prezent trauma, pentru a putea fi analizată şi integrată conştient în viaţa noastră.

Pentru a ne vindeca e necesar, aşadar, să rupem acest cerc vicios, să ne vizităm trecutul şi să ne confruntăm cu acele amintiri dureroase.
Trebuie să găsim un sens traumei, să ne împăcăm cu ea şi să o integrăm organic în noi.

Cabinet de psihoterapie
Ludmila Fluture
Tel. 0732.147.890
Localitate: CONSTANȚA
www.romedic.ro (CIP Ludmila Fluture)
ludmilafluture@gmail.com
ludmilafluture@yahoo.com