Studentii au o alimentatie nesanatoasa, releva studiile in domeniu

Data publicării: 30-11--0001

Studentii romani au o alimentatie nesanatoasa, potrivit studiilor prezentate la un simpozion pe teme de nutritie organizat de Fundatia pentru o Alimentatie Sanatoasa (FPAS).
    Un procent de 43,75 % dintre studenti sar peste micul dejun, in timp ce peste 46% consuma ultima masa din zi dupa ora 20, releva studiile amintite.
    Studentii romani, chiar si cei care urmeaza Facultatea de medicina si se presupune ca stiu la ce riscuri se supun nu au un regim alimentar echilibrat si acorda foarte putina importanta exercitiului fizic. Viitorii medici ar trebui sa fie ei insisi promotori ai stilului de viata sanatos. De aceea, responsabilitatea profesorilor din facultatile de medicina ar trebui sa fie una foarte mare in acest sens.
    53% dintre studenti nu citesc etichetele produselor alimentare pe care le achizitioneaza. Dintre cei care totusi le citesc, 60% sunt interesati doar de termenul de valabilitate, un sfert - si de numarul de calorii continute iar numai 15% - de ingredientele si aditivii continuti de produs, evidentiaza cercetarile.
    Cifrele statistice sunt rezultatul a trei studii efectuate concomitent, pe esantioane de studenti la medicina din Bucuresti, Targu-Mures si Constanta. Au fost chestionati aproximativ 700 de studenti.
    Studiile au fost aplicate de specialisti de la Institutul de Sanatate Publica Bucuresti, Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila”, Universitatea “Ovidius” Constanta, Universitatea de Medicina si Farmacie Targu-Mures si Centrul de Sanatate Publica Targu-Mures.
    La simpozion a fost prezentat si un proiect de etichetare nutritionala a alimentelor dezvoltat de companii producatoare de alimente la nivel european si care, incepand cu sfarsitul acestui an, este implementat si in Romania.
    Concluzia unanima a participantilor la simpozion a fost ca stilul de viata modern afecteaza starea de sanatate intr-o proportie din ce in ce mai mare, mai ales in randul tinerilor.
    "Un bun nivel nutritional presupune o cunoastere aprofundata a comportamentului alimentar, a tipului si structurii lui, tinand cont de obiceiurile alimentare, precum si de evitarea dezechilibrelor legate de alimentatie. E nevoie de implicarea mai activa in promovarea unui stil de viata sanatos, cu o alimentatie echilibrata si activitate fizica zilnica” - a declarat conf. dr. Gabriela Radulian, secretar stiintific al FPAS.
Sursa: Rompres, Vizualizari 3971
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.