Studiu: Dieta Atkins, cea mai eficienta dintre toate
Data publicării: 08-03-2007
In cadrul studiului – realizat de cercetatori de la Stanford Prevention Research Center din California – au fost analizate efectele pe care le au patru dintre cele mai cunoscute programe de nutritie asupra femeilor. S-a constatat ca femeile care au urmat dieta Atkins (care prevede un regim bazat in special pe proteine si grasimi, cu un nivel extrem de scazut de carbohidrati) au pierdut in greutate de doua ori mai mult decat celelalte.
„Multi specialisti in nutritie, inclusiv noi, am subestimat dietele bazate pe un nivel scazut de carbohidrati sau am fost foarte sceptici in privinta lor. Se pare, insa, ca ele sunt o alternativa viabila pentru cei care vor sa slabeasca”, a declarat seful echipei de cercetatori, Christopher Gardner,
Programele nutritionale la care au fost supuse participantele la studiu au fost Atkins (care prevede cel mai scazut nivel de carbohidrati), Zone (bazat pe o ratie de 40-30-30 a carbohidratilor, proteinelor si grasimilor), LEARN (Lifestyle, Exercise, Attitudes, Relationships and Nutrition – care urmeaza indicatiile guvernului american pentru un regim cu grasimi putine, dar multi carbohidrati) si Ornish (bazat pe un nivel crescut de carbohidrati si aproape zero grasimi).
La studiu, care s-a desfasurat pe parcursul a 10 luni, au participat 311 femei.
Cele care au urmat dieta Atkins au pierdut, in medie, 4,7 kilograme, comparativ cu 2,5 kg in cazul LEARN, 2,1 kg pentru Ornish si 1,6 kg pentru Zone.
Femeile din grupul Atkins au inregistrat si cele mai semnificative imbunatatiri din punctul de vedere al sanatatii, mai ales in privinta colesterolului si a presiunii arteriale.
Sursa: ROMPRES
