Sursele de proteine și interacțiunea lor cu microbiota intestinală

Un studiu realizat la North Carolina State University și publicat în februarie 2025 în revista Food & Function a arătat că simpla clasificare a proteinelor alimentare în proteine de origine animală sau proteine de origine vegetală este insuficientă pentru a înțelege modul în care acestea sunt digerate și modul în care interacționează cu microbiota intestinală. Cercetătorii au arătat că eficiența digestiei și disponibilitatea pentru microbiota intestinală variază semnificativ între surse proteice individuale, indiferent de categoria generală în care sunt încadrate.

Context

Proteinele alimentare au fost mult timp evaluate în funcție de gradul de digestibilitate și de valoarea lor biologică, cu accent pe diferențele dintre sursele animale și vegetale. În general, proteinele animale sunt considerate mai bine digerate și mai complete din punct de vedere al profilului aminoacizilor, în timp ce proteinele vegetale sunt adesea percepute ca mai puțin eficiente în acest sens. Totuși, studii recente au sugerat că această împărțire binară este prea simplistă. Microbiota intestinală joacă un rol cheie în modul în care proteinele reziduale ajung în colon, unde pot genera metaboliți cu impact asupra sănătății, precum acizii grași cu lanț scurt sau indolii. Aceste procese pot influența riscul de boli metabolice și inflamatorii, dar mecanismele exacte rămân insuficient explorate.

Despre studiul actual

Cercetătorii conduși de Ayesha Awan (doctorandă și autor principal) și Manuel Kleiner (profesor asociat de biologie microbiană și vegetală) au analizat soarta proteinelor provenite din șase surse alimentare diferite:

• soia,

• cazeina,

• orez brun,

• drojdie,

• mazăre,

• albuș de ou.

Pentru aceasta, au utilizat spectrometrie de masă de înaltă rezoluție, urmărind modul în care proteinele sunt digerate și ce fracțiune ajunge în colon. Studiul a fost realizat pe două modele animale:

• șoareci axenici (fără microbiotă intestinală),

• șoareci cu microbiotă convențională.

Această metodologie a permis cercetătorilor să identifice proteinele care scapă digestiei gazdei și devin disponibile pentru microbiotă. În plus, au fost analizate mai multe regiuni ale tractului digestiv, nu doar fecalele, ceea ce oferă o imagine mai detaliată a procesului.

Rezultate

Rezultatele au fost surprinzătoare și contrazic percepțiile comune:

• Proteine din toate sursele au fost detectate în fecale, chiar și din surse considerate foarte digerabile.

• Albușul de ou, frecvent descris drept o proteină „ușor digerabilă”, a fost parțial rezistent la digestie, fragmente notabile fiind identificate în colon.

• Proteina din orez brun s-a dovedit a fi cel mai puțin eficient digerată, reprezentând aproape 50% din proteinele fecale, fără a fi degradată semnificativ nici de gazdă, nici de microbiotă.

• Microbiota intestinală a influențat puternic persistența proteinelor: unele proteine s-au degradat mai mult în prezența microbilor, altele au fost îmbogățite.

• Printre proteinele cu relevanță fiziologică care au ajuns în colon s-au regăsit:

  • factori antinutriționali precum inhibitorul de tripsină Kunitz din soia,

  • proteine antimicrobiene din albușul de ou, inclusiv lizozimul și avidina.

Un aspect important este că digestia din intestinul subțire nu a fost influențată de prezența microbiotei, ceea ce sugerează că diferențele apar în special în intestinul gros, unde bacteriile au mai mult timp și resurse pentru a interacționa cu proteinele.

Cercetătorii subliniază că aceste interacțiuni pot afecta producția de metaboliți bioactivi care influențează sănătatea intestinală și sistemică. Mai mult, prezența în colon a unor proteine funcționale – enzime inhibitoare, lectine sau proteine antimicrobiene – ridică întrebări privind posibilul lor rol în modularea compoziției microbiotei și a fiziologiei intestinale.

Concluzii

Acest studiu arată că nu toate proteinele se comportă la fel în timpul digestiei și că simpla distincție animal versus vegetal este insuficientă pentru a evalua impactul nutrițional și fiziologic al surselor proteice.

• O parte din proteine, chiar și cele considerate „ușor digerabile”, ajung în colon, unde interacționează cu microbiota.

• Ineficiența digestiei unor proteine, precum cele din orez brun, ridică întrebări privind utilizarea lor ca suplimente proteice.

• Microbiota intestinală are un rol central în modularea disponibilității și transformării proteinelor reziduale.

Implicațiile sunt majore pentru nutriția personalizată, sănătatea metabolică și bolile inflamatorii intestinale. Autorii subliniază că viitoarele cercetări vor trebui să investigheze modul în care sursele proteice specifice influențează sănătatea gazdei prin interacțiunea cu microbiota intestinală.