Tahicardia posturală ortostatică

Tahicardia posturală ortostatică sau sindromul tahicardiei posturale ortostatice (POTS) este o afecțiune caracterizată prin scăderea bruscă a tensiunii arteriale la câteva minute de la schimbarea poziției (după ce o persoană stă în picioare sau se ridică din poziția culcată sau așezată), pe fondul creșterii frecvenței cardiace. (1, 2)

Cauze

Tahicardia posturală ortostatica determină creșterea frecventei cardiace, pentru a menține fluxul sanguin la nivelul creierului și al altor organe vitale. Cauzele tahicardiei posturale ortostatice nu sunt în prezent clare, însă potențialii factori favorizanți sunt reprezentați de o disfuncție a sistemului nervos autonom, dezechilibre hormonale sau administrarea anumitor medicamente. POTS poate afecta persoane de toate vârstele, indiferent de sex. (1, 2)

Prevenție

Tahicardia posturală ortostatică poate fi prevenită prin menținerea unei hidratări adecvate și prin evitarea factorilor care pot agrava simptomele, cum ar fi expunerea la căldură excesivă sau utilizarea anumitor medicamente. De asemenea, persoanele cu risc crescut de a dezvolta POTS ar trebui să evite pozițiile ortostatice prelungite și să își mențină greutatea corporală în limitele normale. (2, 3)

Un program de exerciții fizice regulate poate fi util în menținerea unei bune circulații sanguine și în prevenirea apariției simptomelor de tahicardie posturală ortostatică. Este important ca persoanele cu simptome de tahicardie posturală ortostatică să aibă un stil de viață sănătos și să urmeze recomandările medicale pentru a preveni complicațiile și a menține o calitate bună a vieții. (1, 3)

Diagnostic

Diagnosticul de tahicardie posturală ortostatică (POTS) implică o evaluare medicală completă, care include o examinarea fizică și teste de laborator. Medicul va lua în considerare factorii de risc și va evalua istoricul medical al pacientului, pentru a exclude alte boli care pot cauza simptome similare. În timpul examinării fizice, medicul va măsura tensiunea arterială și pulsul în poziția culcat și în poziția verticală pentru a observa eventuale diferențe de puls între cele două poziții. De asemenea, medicul poate efectua teste suplimentare pentru a evalua funcția inimii și a sistemului nervos autonom. (2, 3, 5)

Diagnosticul definitiv de POTS se face prin determinarea unei creșteri semnificative a frecvenței cardiace de cel puțin 30 de bătăi pe minut (sau peste 120 de bătăi pe minut) în primele 10 minute de la trecerea în poziția verticală, fără o scădere semnificativă a tensiunii arteriale. Este important să se efectueze un diagnostic corect și precoce al POTS, pentru a putea implementa un plan de tratament adecvat și a evita posibilele complicații pe termen lung. (2, 3, 4, 5)

Tratament

Tratamentul pentru tahicardia posturală ortostatică poate fi diferit pentru fiecare pacient în parte. În unele cazuri, nu este necesară nicio intervenție și modificările stilului de viață, cum ar fi consumul adecvat de apă și sare, precum și evitarea poziției în picioare prelungite sau a mediilor calde, pot fi suficiente pentru ameliorarea simptomelor. (1, 2, 3)

În cazurile mai severe, medicamentele pot fi necesare pentru controlul tahicardiei și a altor simptome asociate, cum ar fi amețeala sau leșinul. Printre medicamentele utilizate se numără beta-blocantele, inhibitorii de recaptare a noradrenalinei și alte medicamente care reglează fluxul de sânge. De asemenea, pentru pacienții cu cauze specifice ale tahicardiei posturale ortostatice, tratamentul afecțiunii poate fi necesar pentru ameliorarea simptomelor. (1, 2, 3)

Când este necesară vizita la medic?

Este recomandată vizitarea medicului în cazul în care apar simptome asociate cu tahicardia posturală ortostatică, cum ar fi leșin, amețeli, slăbiciune sau transpirații excesive. De asemenea, se recomandă vizita la medic dacă simptomele persistă sau se agravează, deoarece pot fi semne ale altor afecțiuni sau probleme de sănătate. (1, 3, 4)

Recomandări

Este important ca pacienții care experimentează simptome de tahicardie posturală ortostatică să solicite sprijin de specialitate, pentru evaluare și management adecvat al simptomelor. O abordare individualizată a tratamentului poate fi necesară pentru fiecare pacient, pe baza stadiului și severității simptomelor și a altor condiții medicale existente. (1, 2)