Timis: Canicula impune inmultirea punctelor de prim ajutor

Data publicării: 17-07-2010

Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile, care se vor menţine şi în perioada următoare în Timişoara, au determinat autorităţile locale să deschidă puncte suplimentare de prim ajutor de caniculă în oraş.
Daniela Fetescu, purtător de cuvânt al Prefecturii Timiş, a declarat vineri că, începând de astăzi, cei surprinşi de căldură pe stradă, vor găsi adăposturi răcoroase în clădirile Poştei Mari, Operei Naţionale, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi în Policlinicile Dacia şi Văcărescu.
'Puncte de prim ajutor se vor mai deschide la instituirea codului portocaliu', a precizat Fetescu. "La punctele de prim ajutor, cei afectaţi de caniculă pot primi un pahar de apă, li se ia tensiunea de către un cadru medical specializat şi se pot adăposti între orele 10.00 - 18.00', a spus Dana Hurja, purtător de cuvânt al Autorităţii de Sănătate Publică Timiş.
Medicii le recomandă timişorenilor în aceste zile, evitarea expunerii la soare între orele 12.00 - 16.00, consumul a 2 - 4 litri de lichid zilnic, reducerea consumul de alcool şi cafea, duşuri cât mai dese la temperaturi moderate, iar dacă ieşirile sunt obligatorii, purtarea unor haine din bumbac, de culoare albă, pălărie şi ochelari de soare şi umbrele parasolare.
Numai joi, Serviciul de Ambulanţă Timişoara a fost solicitat în aproape patru sute de cazuri, zece fiind leşinuri înregistrate în stradă.
Potrivit dr. Iancu Leonida, directorul Serviciului de Ambulanţă Timişoara, toate persoanele căzute în stradă sunt transportate, obligatoriu, la spital. Cei cărora li se face rău în locuinţe, li se acordă primul ajutor acolo, fiind transportaţi la spital, doar dacă situaţia o impune. Cele mai multe apeluri au reclamat afecţiuni ale bătrânilor şi bolnavilor cronici, cardiaci, hipertensivi şi cu accidente vasculare cerebrale în antecedente.
Sursa: Agerpres, 17-07-2010, Vizualizari 402
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.