Tratamentul chirurgical al rupturii de perineu

Data publicării: 27-07-2012

La Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" a avut loc recent o intervenţie pentru ruptură de perineu care s-a realizat prin montarea unui sistem de susţinere suburetrală cu bandeletă.
Operaţia a fost efectuată de conf. univ. dr. Laurenţiu Beluşică, şeful Secţiei de Chirurgie Generală, unei paciente în vârstă de 60 de ani, care suferea de incontinenţă urinară de efort de la vârsta de 23 de ani.
"Intervenţia operatorie a fost dificilă pentru că pacienta mai fusese operată de două ori pe cale clasică, însă simptomele au revenit. Evoluţia în primele zile postoperatorii este favorabilă, şansele ca ruptura de perineu să recidiveze fiind minime", a declarat conf. dr. Laurenţiu Beluşică.
El a explicat că intervenţia propriu-zisă constă în disecţia mucoasei vaginale de vezica urinară, împingerea vezicii urinare la locul ei şi montarea unei plase care se exteriorizează prin spatele oaselor descendente ale bazinului.
Operaţia are loc sub anestezie peridurală în majoritatea cazurilor, dar şi sub anestezie generală.
Ruptura de perineu este adesea tratată în stadii avansate, fie din cauza faptului că aceasta trece neobservată, fie pentru că femeile se jenează să vorbească despre o problemă atât de intimă.
Astăzi, însă, există metode de tratament care nu presupun un stres operator mărit, dar care sunt eficiente chiar şi în cazuri grave, a punctat medicul.
Avantajele acestei intervenţii chirurgicale constau în durata scăzută şi agresivitatea mică a intervenţiei, precum şi în eficacitatea crescută.
Intervenţia nu durează mai mult de 15-30 de minute şi este suportată cu mare uşurinţă atât de femeile vârstnice, cât şi de cele tinere.
Un alt beneficiu este costul bandeletei care este suportat în întregime de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru pacientele asigurate.
Ruptura de perineu este una dintre cele mai întâlnite afecţiuni în rândul femeilor, aflându-se în spatele multor manifestări neplăcute.
De multe ori pacientele vin la medic după ani de chin şi disconfort, acuzând pierderi de urină la efort fizic, la tuse, la urcatul scărilor, la strănut, la alergat sau ridicat greutăţi.
Aceste pierderi sau scăpări de urină, cum sunt ele numite în limbaj popular, sunt deseori asociate infecţiilor urinare, confuzie care amână vizita la un medic specialist.
Pacientele cred că au infecţie urinară, o tratează ca atare, dar problema nu dispare - ceea ce ar trebui să le conducă cu gândul la posibilitatea existenţei unei rupturi de perineu.
Odată eliminată confuzia, ar trebui să consulte un medic chirurg care practică astfel de proceduri, deoarece singura rezolvare pentru această afecţiune este intervenţia chirurgicală, orice alte soluţii terapeutice fiind nerecomandate.
Conf. dr. Laurenţiu Beluşică recomandă identificarea şi tratarea infecţiei urinare, dacă este cazul, înainte de efectuarea operaţiei în sine.
Sursa: Agerpres, 27-07-2012, Vizualizari 219
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.