Tristetea - un antidot natural?

Starile de spleen (plictiseala) sau de tristete nu sunt neaparat semne ale unei depresii si nu necesita tratament medical, ele fiind la fel de necesare pentru binele unui individ ca si starea de fericire, conform unei noi carti, "The Loss of Sadness: How Psychiatry Transformed Normal Sorrow into Depressive Disorder" (Pierderea tristetii sau cum psihiatria a reusit sa transforme starea de tristete in tulburari depresive), informeaza cotidianul The Times, consultat marti de Rompres.

    In societatile moderne avansate, depresiile par sa afecteze pe oricine, fiind doborate recorduri dupa recorduri in ceea ce priveste numarul din ce in ce mai mare de persoane diagnosticate. Desigur cauzele depresiilor in lumea moderna pot fi usor identificate, insa oare acest numar crescut de cazuri de depresie nu poate fi pus in primul rand pe seama diagnosticarii gresite a unor stari naturale de spleen si tristete? Aceasta este intrebarea pe care si-o pun autorii volumului "The Loss of Sadness", care indeamna la o recunoastere a naturaletii starii de tristete.
    Victor Hugo descria odata melancolia drept "placerea de a fi trist". In societatea moderna din ce in ce mai putini oameni au sansa de a experimenta aceasta stare care a constituit muza multor oameni de arta, pe masura ce armate de psihologi si psihiatri o eticheteaza drept stare depresiva si o sterg cu medicamente antidepresive ce nu reusesc decat sa-l alieneze pe individ de propriile-i sentimente.
    Doar in Marea Britanie pe parcursul anului trecut au fost eliberate de catre medici nu mai putin de 31 de milioane de retete pentru medicamente antidepresive, sintagma "Prozac nation" (Prozacul este un cunoscut medicament antidepresiv) devenind la fel de valabila in Marea Britanie ca si in Statele Unite ale Americii.
    "In timp ce tulburarile depresive exista cu certitudine si pot provoca efecte grave asupra indivizilor, necesitand o atenta asistenta medicala, aparenta pandemie a depresiilor reflecta felul in care psihiatrii au inteles sa reclasifice trairile normale, naturale de tristete ale oamenilor in ceva anormal, maladiv", comenteaza Allan Horwitz, profesor de sociologie la Rutgers University si Jerome Wakefield, profesor de sociologie la New York University, autorii acestei carti.
    Aceasta carte urmareste sa demonstreze felul in care medicina a pierdut contactul cu realitatea in ceea ce priveste identificarea contextului in care oamenii devin tristi. Prin definitie, starea de depresie este caracterizata de prezenta unor simptome precum insomnia, modificarile de apetit si starea de oboseala. Drept rezultat, oameni care devin tristi pentru ca au probleme, cum ar fi incetarea unei relatii sau pierderea slujbei, sunt de cele mai multe ori diagnosticati eronat drept depresivi. In pofida unei reactii normale si naturale la un episod nefericit din viata, acestia sunt inghesuiti sub umbrela diagnosticului de depresie laolalta cu adevaratii depresivi, cei care se simt singuri si tristi fara nici un motiv aparent. Cu totii sunt tratati cu antidepresive, desi doar acestia din urma au nevoie de medicatie.
    Horwitz si Wakefield sunt niste cercetatori respectati in domeniul privind sanatatea mintala, iar volumul lor a ridicat deja problema identificarii unei noi definitii a depresiei. “Autorii fac o observatie foarte pertinenta care va avea implicatii majore pentru sistemul de sanatate public", a comentat Michael First, profesor de psihiatrie clinica la Centrul Medical al Universitatii Columbia.
    Ipoteza centrala a cartii este ca starile de splin si tristete au existat tot timpul, in toate societatile umane. Toate culturile au experimentat tristetea, iar oamenii sunt perfect adaptati pentru a reda aceste sentiment inca de la nastere. Chiar si in cazul cimpanzeilor, care impart un stramos comun cu homo sapiens, apar manifestari familiare ale tristetii, fapt care indica cu certitudine ca aceste sentimente fac parte din bagajul evolutiv al omului.
    Dr Dylan Evans, specialist in psihologie evolutiva si autor al lucrarii "Emotion: The Science of Sentiment" (Emotia: stiinta sentimentului), precizeaza ca este o certitudine faptul ca abilitatea de a  exprima sentimentul de tristete a fost mostenita de milioane de ani. "Este o capacitate innascuta pe care o mostenim prin prisma procesului evolutiv pentru ca nu este altceva decat o emotie universala. Oamenii nu invata cum sa fie tristi. Nevazatorii, care nu au avut niciodata sansa de a vedea si imita anumite expresii faciale, reproduc intocmai aceste expresii atunci cand sunt tristi, veseli, speriati sau dezgustati. Tristetea poarta toate caracteristicile unui sentiment adaptativ la diferite situatii", a sustinut el.
    Dylan Evans accepta insa ca beneficiile trairilor de tristete nu sunt la fel de clare ca in cazul celorlalte trairi. "Astfel sentimentul de dezgust te ajuta sa eviti hrana alterata, iar frica te ajuta sa eviti animalele salbatice sau intunericul. Functiile tristetii sunt insa mai dificil de identificat", sustine el.
    "O posibilitate ar fi ca tristetea te face sa reflectezi la o situatie prin care ai trecut, sau la lucruri pe care le-ai initiat si astfel te opreste sa repeti aceleasi greseli in viitor. O alta teorie ar fi ca prin starea de tristete oamenii emit un semnal social de ajutor", primind asistenta din partea celorlalti semeni, care sunt dotati cu mecanismele psihosociale ale compasiunii, mai sustine el.
    Doar atunci cand starile de tristete nu au o cauza clara sau se prelungesc mai mult decat normal trebuie considerate disfunctionale si tratate ca atare, prin aportul medicinei. Pentru diagnosticarea starii de depresie la o persoana, aceasta trebuie sa indeplineasca cel putin cinci din urmatoarele noua simptome pe o perioada de cel putin doua saptamani - stari depresive, lipsa interesului pentru orice fel de activitati, schimbari in apetit sau greutate, insomnie sau hipersomnie  (somnul excesiv), o incetinire a functiilor gandirii, lipsa energiei, sentimente de inutilitate sau vinovatie, inabilitatea de a se concentra si de a lua decizii, ganduri recurente cu privire la moarte sau suicid.
    Simptome similare pot fi resimtite si de o persoana sanatoasa dupa ce a trecut printr-un eveniment nedorit in viata, cum ar fi pierderea unei persoane apropiate, adulterul sau despartirea dupa o relatie, sau chiar picarea unui examen important.
    "Psihiatria contemporana caracterizeaza in mod eronat simptomele suferintei intense drept ceva maladiv pentru care prescrie imediat antidepresive. Prin prescrierea de Prozac cu regularitate nu facem decat sa cream un experiment la scara sociala in care tristetea dispare. Atunci cand vom afla cum ne vom descurca fara acest mecanism psihic, vom intelege cu adevarat de ce ne nastem cu capacitatea de a simti nefericirea", a mai comentat Prof. Dylan Evans.
    In mod anecdotic putem semnala insa ca oamenii care iau regulat antidepresive ajung sa se simta invulnerabili in fata acelor probleme cotidiene care ii fac pe ceilalti sa se simta vulnerabili si slabi. Pentru cazurile severe de depresie acesta poate fi un lucru bun, insa pentru ceilalti pare mai degraba o modalitate la indemana de dezumanizare si de instrainare fata de cei din jur prin distrugerea mecanismelor de compasiune si empatie aflate undeva la baza relatiilor dintre oameni in societate.