Tylenolul retras de pe piata era contaminat cu bacterii

Data publicării: 09-05-2010

Ingredientele folosite de Johnson & Johnson la fabricarea celor peste 40 de medicamente pentru copii care au fost retrase de pe piata saptamana trecuta s-au dovedit a fi contaminate cu bacterii, potrivit unui raport realizat de Administratia Alimentelor si Medicamentelor din SUA (FDA) .Oficialii agentiei au precizat ca nici unul dintre produsele finite ale companiei nu a fost testat pozitiv pentru contaminare, desi astfel de analize nu au un caracter definitiv. „Suntem de parere ca riscul la care sunt expusi consumatorii este unul foarte mic”, a declarat presei Deborah Autor, directorul Oficiului FDA de Reglementare a Medicamentelor.In raportul FDA, postat pe site-ul oficial al agentiei, sunt prezentate peste 20 de nereguli constatate la fabrica McNeil Consumer Healthcare din Fort Washington, statul Pennsylvania, acolo unde au fost produse medicamentele respective. Va reamintim ca este vorba despre formulele lichide Tylenol, Motrin, Zyrtec si Benadryl impotriva racelii,...Citeste continuarea pe FarmaBlu.ro
Sursa: FarmaBlu.ro, 09-05-2010, Vizualizari 509
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.