Un balon spart poate fi mai zgomotos decât un foc de armă
©
Autor: Airinei Camelia

„Nu spunem să nu se mai joace copiii cu baloane, dar încercați să-i feriți de spargerea baloanelor. Pierderea auzului se instalează treptat și fiecare zgomot puternic poate avea un impact ce durează toată viața. Oamenii trebuie să aibă grijă la pericolele ce apar de-a lungul vieții pentru că, odată ajunși la bătrânețe, niciun dispozitiv artificial nu va funcționa la fel de bine ca propriul sistem din urechea internă”, afirmă profesorul de audiologie Bill Hodgetts.
Ei înșiși părinți de copii mici, autorii studiului au organizat un experiment prin care să măsoare nivelul de decibeli la care poate fi expus un copil care aude un balon care se sparge. Baloanele au fost sparte în trei moduri: înțepare cu un ac, umflare până la cedarea membranei și strivire până la spargere. Cel mai mare zgomot a fost declanșat de balonul umflat prea mult - aproape 168 de decibeli, adică cu patru decibeli mai mult decât o armă de foc de calibru 12. Centrul canadian de Securitate și Sănătate la Locul de Muncă recomandă ca nivelul zgomotului suportat să nu fie mai mare de 140 de decibeli. Chiar și o singură expunere la un zgomot mai mare reprezintă un pericol pentru auzul copiilor sau adulților.
Celelalte două modalități de spargere a balonului au declanșat ceva mai puțini decibeli, dar totuși periculoase pentru auz.
„Trebuie să avem grijă de auz la fel cum avem grijă de celelalte funcții ale corpului. Pierderea auzului este una dintre acele probleme invizibile: până să ai această problemă nici nu te gândești la ea, dar odată apărută îți afectează întreaga viață”, avertizează Bill Hodgetts.
Sursa: MedicalXpress
Data actualizare: 20-06-2021 | creare: 31-01-2017 | Vizite: 3189
Bibliografie
Popping balloons can be louder than shotgun blasts—and can lead to permanent hearing loss, study says, link: https://medicalxpress.com/news/2017-01-balloons-louder-shotgun-blastsand-permanent.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Primul ajutor în caz de arsuri cu lichid fierbinte la copilul mic - părinții reacționează necorespunzător
- Copiii ale căror mame prezintă SOP au un risc crescut de a dezvolta boli ale copilăriei
- Carnitina îmbunătățește șansele de supraviețuire a copiilor născuți foarte prematur
- Stereotipurile de gen, prezente inclusiv în cărțile pentru copii
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Dopurile de urechi afecteaza auzul?
- Ecou in ureche si diminuarea auzului
- Ureche infundata si cu cealalta aud slab
- Urechea
- Bebeluș 2 saptamani
- Probleme de auz in urma unui incident cu pirotehnice
- Sechele post-otitice
- Probleme urechi petarda
- Pierdere partiala auz
- Trauma sonora, ce ar fi de facut si se poate remedia in timp ?