Un software muzical ajută femeile aflate în travaliu

Autor: ROmedic

Un software muzical ajută femeile aflate în travaliu
„Împinge!”– este una dintre cele mai comune instrucțiuni primite de femei în timpul nașterii și reprezintă o indicație esențială mai ales pentru pacientele care apelează la anestezie pentru ameliorarea durerii.

În Regatul Unit al Marii Britanii și al Irladei de Nord, o treime dintre viitoarele mămici optează pentru administrarea medicamentelor care suprimă temporar sensibilitatea corpului. Deși procedura le ușurează travaliul, durata nașterii este mai lungă decât în cazul femeilor care nu doresc anestezie.

Explicația constă în faptul că medicamentele injectate blochează transmiterea semnalelor de durere prin nervii medulari, însă, în același timp, reduc indicatorii care declanșează impulsul natural al femeii de a împinge.

Implicit, cu cât travaliul durează mai mult, cu atât riscurile pentru sănătatea mamei și a copilului cresc – pot apărea rupturi de perineu, infecții și, în unele cazuri, se impune extragerea fătului cu ajutorul forcepsului.

Din acest raționament, o echipă de cercetare de la Women's and Children's Hospital, Louisiana, a conceput un software care monitorizează fătul și îi indică pacientei când și cât trebuie să împingă, așa încât durata travaliului să fie redusă, iar riscurile pentru sănătate diminuate.

Programul funcționează cu ajutorul unor electrozi atașați pe capul copilului și în zona perineală a femeii, care sunt conectați la un laptop. Astfel, pe ecran pot fi urmărite mișcările fătului, semnalate grafic prin linii curbe care cresc și descresc în ritmuri diferite; acestea sunt însoțite de tonuri muzicale sugestive pentru intensitatea mișcărilor copilului, iar pacienta știe când trebuie să susțină efortul de a împinge și când nu.

Prezentul studiu a fost realizat pe un număr de 69 de femei care au optat pentru anestezie în timpul nașterii, dintre care 45 au folosit software-ul, iar 24 nu. Cercetătorii au constatat că durata travaliului s-a redus pentru cele care au fost asistate de program de la 77 de minute, la 58.

Sursa: New Scientist

Data actualizare: 30-04-2015 | creare: 30-04-2015 | Vizite: 1200
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • MIT: Femeile uită durerile nașterii
  • Tipuri de anestezie la naștere
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.