Un test de sânge determină grupa sanguină în 30 de secunde

©

Autor:

Un test de sânge determină grupa sanguină în 30 de secunde
Un nou test de sânge, simplu și rapid, ar putea determina grupa sanguină (A, B, AB sau O).

În cazul unei transfuzii de sânge este important să cunoaștem grupa sangvină întrucât o transfuzie greșită ar putea să declanșeze o întreagă cascadă de fenomene imunologice capabile să ducă chiar la moartea pacientului.
În prezent metodele convenționale permit aflarea grupei sangvine în aproximativ 10-20 de minute, fără timpul de transportare al sângelui până la un laborator. Din motive de timp, majoritatea secțiilor de urgență au doar pungi de sânge grupa 0 (donator universal) deoarece acest sânge poate fi administrat oricui rapid și în condiții de siguranță. Totuși, nevoia de sânge grupa 0 este crescută și devine din ce în ce mai mare.

Cercetătorii din China au creat un test sanguin pe bază de hârtie care ar putea fi aplicat fără o pregătire specială sau un echipament sofisticat, ci repede și la patul pacientului. Testul se bazează pe antigenii prezenți pe suprafața hematiilor (celulele roșii): antigenul A este prezent la grupa sanguină A, antigenul B la grupa sanguină B, antigenii A și B la grupa sanguină AB. Grupa sanguină O nu prezintă niciun antigen.

Dacă pe lângă acești antigeni mai există și un antigen separat D, atunci donatorul este pozitiv. În caz contrar, el este negativ. Pe lângă antigeni, sângele conține și anticorpi care pot declanșa un răspuns imun nefavorabil dacă detectează antigeni străini de pe celule roșii străine.

Noile benzi de hârtie conțin o bază de anticorpi și colorant. Dacă este aplicată o picătură de sânge, aceasta se împrăștie de-a lungul benzii, reacționând cu anticorpii, rezultând astfel o anumită culoare. Dispozitivul conține 3 pătrate, câte unul pentru fiecare antigen A, B și D. Dacă pacientul are unul din acești antigeni, atunci pătratul corespunzător se va colora în albastru-verzui; în caz contrar, culoarea este maro.

În total, 3550 de mostre sanguine au fost supuse noului test, care s-a dovedit precis în peste 99, 9% din cazuri. Timpul de aflare al grupei sanguine a fost de doar 30 secunde.

Testul ar putea fi utilizat în zonele de război sau în cele izolate, unde nu există laboratoare care să determine grupa sanguină și în care rezervele de sânge tip 0 sunt limitate din cauza cererii mari.

Totuși, este indicat ca în continuare să se stocheze sânge de tip 0, care poate fi transfuzat fără probleme la toți pacienții. Deși testul pe bază de hârtie ar putea determina grupa sanguină corectă, încă pot apărea erori umane, în special în situațiile medicale tensionate.

Lansarea pe piață este așteptată peste 1-2 ani de zile.

Sursa: New Scientist

Data actualizare: 21-03-2017 | creare: 21-03-2017 | Vizite: 12950
Bibliografie
O my! Paper strip test determines blood type in just 30 seconds, link: https://www.newscientist.com/article/2124803-o-my-paper-strip-test-determines-blood-type-in-just-30-seconds/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum