Urticaria acvagenică

Apa este prezentă peste tot în jurul nostru, iar organismul uman conține 60% apă. Cu toate acestea, anumite persoane pot resimți un mare disconfort la contactul cu apa datorită apariției unor leziuni urticariene. Afecțiunea poartă numele de urticarie acvagenică, o formă rară de urticarie fizică, ce apare ca urmare a expunerii la apă, inclusiv la transpirație și lacrimi [1].

Frecvență

Urticaria acvagenică a fost descrisă prima dată în 1964 și apare sporadic, la pacienți care nu au alți membri ai familiei cu această afecțiune. Deși nu s-a descoperit încă modul exact de transmitere, există însă și cazuri familiale, într-un studiu fiind descrisă urticaria acvagenică la 3 generații. Cei cu boala moștenită pot prezenta și alte afecțiuni ereditare [1], [2]. Până în prezent se cunosc mai puțin de 100 de cazuri de urticarie acvagenică. Se remarcă o prevalență mai mare în rândul femeilor, cu debutul simptomelor la pubertate sau după această perioadă [3].

Se ia în considerare o posibilă existență a unei gene asociate pentru urticaria acvagenică, pornind de la descoperirea unei familii cu sindrom Bernard-Soulier coexistent (ale cărei mutații se cunosc) [1].

Cauze

Mecanismele apariției urticariei acvagenice și cauzele declanșatoare nu sunt înțelese pe deplin în acest moment. Există însă câteva ipoteze sugerate de cercetători:

• un alergen dizolvat în apă străbate dermul și stimulează apariția unui răspuns imun, leziunile nefiind provocate de apa propriu-zisă
• interacțiunea dintre apă și o substanță din corp sau de la suprafața pielii (sebum) duce la apariția unui material toxic cu degranularea mastocitelor și eliberare de histamină [1], [2].
• modificări bruște ale presiunii osmotice din jurul foliculilor piloși, cu creșterea difuziunii pasive a apei
• un mecanism independent de eliberarea histaminei poate fi luat în considerare, pe baza faptului că tratamentul cu scopolamină (antagonist al acetilcolinei) înainte de contactul cu apa inhibă apariția leziunilor urticariene [1].

Semne și simptome

Pacienții dezvoltă simptome la 20-30 de minute în urma contactului cu apa:

• leziuni urticariene de 1-3 mm în jurul foliculilor piloși înconjurate de erupții eritematoase de 1 până la 3 cm
• prurit
• senzație de arsură
• senzație de furnicătură
• wheezing, dispnee, amețeală, cefalee (rar) [1], [4].

Leziunile urticariene se remit în maxim o oră de la întreruperea contactului cu apa. Ele apar pe trunchi, brațe și nu se dezvoltă pe palme sau tălpi.

În mod particular, au fost raportate câteva cazuri de pacienți cu reacții cutanate în funcție de salinitatea apei. De exemplu, un pacient nu a dezvoltat urticarie în timp ce înota în ocean, dar a reacționat la apa de la robinet, zăpadă și transpirație.

La pacienții cu manifestări sistemice urticaria are un aspect sever, constând în plăci edematoase, spre deosebire de leziunile perifoliculare punctiforme clasice [1].

Diagnostic

Pentru ca medicul alergolog să poată stabili diagnosticul de urticarie acvagenică trebuie luat în considerare în primul rând istoricul pacientului. Dacă acesta menționează apariția urticariei în urma contactului cu apa, atunci se va efectua un test de provocare.

Metoda standard presupune aplicarea pe piele timp de 20 de minute a unei pânze umezite. Dacă apare urticaria în același loc atunci testul este considerat pozitiv. Este important ca pacientul să întrerupă orice tratament cu antihistaminice cu câteva zile înaintea testului. De asemenea, temperatura apei este importantă, deoarece pot exista reacții fals pozitive în urma expunerii la căldură sau frig.

Examinarea trebuie să includă testarea pentru dermografism, care constă în apariția de leziuni localizate strict în locul în care pielea a fost zgâriată, frecată sau apăsată.

La testele de laborator, nivelul de anticorpi IgE este important, deoarece un nivel normal poate face diferențierea între urticarie acvagenică și o reacție alergică.

Când există angioedem asociat se dozează nivelul de inhibitor al C1 esterazei. De asemenea, nivelul de histamină serică poate fi sau nu crescut după expunerea la apă.

Din punct de vedere histopatologic se observă un aspect de urticarie nespecifică, astfel încât biopsiile tegumentare nu au un rol important în diagnostic [1].

Diagnostic diferențial

Urticaria acvagenică trebuie diferențiată de alte afecțiuni, precum:

• urticaria colinergică/ solară/ la căldură/ la frig/ la presiune
• urticaria indusă de efort, stres, sau mâncare picantă
• prurit acvagenic-apariția pruritului fără leziuni urticariene după contactul cu apa, se poate asocia cu policitemia vera și nu răspunde la tratamentul dat în urticaria acvagenică
• urticaria acvagenică dependentă de salinitate- dezvoltarea de leziuni la contactul cu apa de mare, nu și la contactul cu apa de la robinet sau cu o soluție hiperosmolară cu glucoză [1].

Tratament

Evitarea completă a contactului cu apa este practic imposibilă, astfel încât scopul tratamentului este de a împiedica apariția sau de a ameliora simptomele induse de apă.

Profilaxia urticariei acvagenice se face prin administrarea zilnică de antihistaminice non sedative, de generație nouă (cetirizină, loratadină, rupatadină).

Alte tratamente includ:

• antihistaminice de primă generație (hidroxizina)
• antagoniști ai acetilcolinei (scopolamina)
• creme cu petrolatum
• fototerapie (psoralen plus UVA, UVB)
• omalizumab
• agonist al receptorului de androgeni (stanozolol) - la pacienții cu HIV, pentru a crește sinteza de inhibitor al esterazei C1
• inhibitor selectiv al recaptării serotoninei- la pacienți cu manifestări extracutanate [1], [3].

Prognostic

Rata remisiei urticariei acvagenice nu este deocamdată cunoscută [3] și nu există un tratament specific. Se folosește o terapie simptomatică, fiind recomandate antihistaminice și creme pe bază de petrolatum care acționează ca o barieră la suprafața pielii. Unele persoane nu observă o ameliorare a simptomelor cu tratamentul medical, astfel încât trebuie să evite o expunere prelungită la apă [2].

Concluzie

Urticaria acvagenică reprezintă o afecțiune rar întâlnită, cu simptome neplăcute ce apar în urma expunerii la apă. Pentru un diagnostic cert sunt necesare o anamneză detaliată și diverse teste de provocare. Calitatea vieții pacienților poate avea de suferit, ei fiind nevoiți să evite de exemplu activitățile sportive sau recreative ce implică apa. Cu toate acestea, studiile arată că administrarea de antihistaminice de generație nouă sunt eficiente atât în profilaxie, cât și în ameliorarea semnificativă a leziunilor urticariene.