Vertij, amețeală, explorări ORL - Clinica NOVA

Data publicării: 24-10-2019

Vertij, amețeală, explorări ORL - Clinica NOVA Kinetoterapeuţii Clinicii Nova Explorări ORL Cluj au obţinut o certificare unică în ţară, în prezent, în urma unui curs desfăşurat la Cannes, Franţa, în lunile martie şi octombrie 2019.

Cursul V.I.R.E. are ca obiectiv formarea kinetoterapeutilor în reeducarea funcţională a echilibrului. Lidia Szőke şi Amalia Zofota, de la Clinica Nova Explorări ORL din Cluj-Napoca au fost singurii kinetoterapeuţi care au reprezentat România la acest curs la care au participat peste 20 de alţi specialişti din Franţa, Elveţia, Belgia şi Turcia.

„După diagnosticarea corectă, exactă al bolii, a deficienţei, pacientii sunt recuperaţi total (mai ales cei care ajung rapid la noi) sau sunt compensaţi funcţional, prin tehnici standardizate clasice, care se personalizează pe nevoia fiecarui individ; cu ajutorul aparaturii de care dispunem, în cadrul a 5-10 şedinţe de reabilitare vestibulară, dar şi prin programe personalizate de exerciţii de întreţinere, executate acasă.” (Diana Ghinea, medic ORL)

„Am învăţat lucruri utile în diagnosticarea şi tratarea vertijului, ameţelii şi instabilităţii. Cursul este unul util pentru începătorii în domeniul reeducării vestibulare. Pentru mine a fost uşor să asimilez informaţia primită şi am fost încântată să aflu metode noi folosite de Alain Zeitoun, kinetoterapeut cunoscut în Franţa.” (Lidia Szőke, kinetoterapeut Clinica Nova Explorări ORL Cluj)

„A fost o experienţă plăcută. M-au impresionat prezentările susţinute de Dr. Phillippe Robin; Dr. C. Lopez, cercetator - CNRS Marseille şi Dr. Ch. Van Nechel. Abia aştept să pot pune în aplicare tehnicile de reeducare vestibulară cu ajutorul realităţii virtuale, un soft nou care va fi disponibil de luna acesta şi în clinica noastră. Astfel, vom putea ajuta şi mai mult pacienții cu rău de mişcare (pe uscat sau marin), kinetoze, agorafobii şi multe alte afecţiuni ale urechii interne.” (Amalia Zofota, kinetoterapeut Clinica Nova Explorări ORL Cluj)

Clinica Nova Explorări ORL are două sedii, în Cluj-Napoca şi în Bucureşti. Cele două echipe sunt formate din 10 medici ORL şi 7 kinetoterapeuţi permanenţi cărora li se adaugă colaboratorii noştri permanenţi. Echipele formate din tineri profesionişti participă la instruiri internaţionale pentru a afla noutăţile referitoare la diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor urechii interne.
Clinica Nova Explorări ORL oferă un bilanţ complet al urechii interne atât audiologic, cât şi vestibular şi este dotată cu aparatură de înaltă performanţă de ultimă generaţie, unică în România. Specialiştii clinicii pot efectua peste 15 teste specifice urechii interne în baza cărora pot stabili diagnostice de mare precizie şi tratamente personalizate.

Clinica Nova Explorări ORL a fost înfiinţată în 2001 în Bucureşti, după modelul Centrului de Explorări Funcţionale Otoneurologice Falguiere din Paris, sub îndrumarea celebrului doctor Michel Toupet şi are personal supraspecializat în străinătate cu competenţe în acest domeniu.

Clinica Nova Explorări ORL Bucureşti are sediul pe strada Pictor Gh. Tăttărescu nr.2, demisolul Policlinicii Globului, telefon 021 325 44 22. La Cluj-Napoca, Clinica Nova Explorări ORL funcţionează zilnic, de luni până vineri, de la ora 8-20, la demisolul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj, strada Viilor 46-50. Programările se fac la numărul de telefon 0364 881 531.

Detalii: Dr. Ioana Alexandra Vodă (ORL) tel. 0771 419766,
www.clinicanova.ro, www.facebook.com/Nova.ORL/
Sursa: Clinica NOVA, 24-10-2019, Vizualizari 1199
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.