Virusul holerei a suferit doua mutatii grave

Data publicării: 02-02-2011

În ultimii ani, bacteria care provoacă holera a suferit două mutaţii severe, astfel încât aceasta poate în prezent provoca epidemii mai prelungite cu o rată de mortalitate mai ridicată, conform unui recent studiu apărut în PLoS Neglected Tropical Diseases, citat de Reuters.

Concluzia experţilor: vaccinarea în masă este necesară chiar şi în cazul în care se înregistrează doar un focar limitat de holeră, deşi unii epidemiologi pun sub semnul întrebării eficienţa vaccinului, evidenţiind respectarea normelor sanitare şi asigurarea cu apă potabilă curată a persoanelor din zonele afectate de holeră, cum ar fi Haiti.

În acest context, Edward T. Ryan, cercetător la Massachusetts General Hospital şi Harvard University, susţine că tulpina hibrid a holerei a suferit două mutaţii severe în ultimele două decenii.

Prima mutaţie a condus la situaţia că virusul holerei afectează chiar şi persoanele care au mai suferit în trecut din aceeaşi cauză şi se consideră că ar avea imunitate la un astfel de virus, în timp ce a doua mutaţie a crescut severitatea letală a tulpinei. Pentru comparaţie: dacă înainte rata mortalităţii era sub 1%, în prezent aceasta fluctuează spre 5%.

La ora actuală, sunt disponibile la nivel mondial aproximativ 300.000 de doze de vaccin împotriva holerei şi doar două companii farmaceutice sunt implicate în producerea acestuia (Shantha Biotechnics şi Crucell). Holera, între timp, a devenit rezistentă la vaccin. În acest sens, Edward T.Ryan solicită comunităţii de experţi să ia în calcul reconsiderarea situaţiei.
Sursa: Agerpres, 02-02-2011, Vizualizari 345
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.