Vrancea: A crescut numarul cazurilor de viroza

Data publicării: 22-01-2011

Numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit de viroză a crescut în ultima săptămână, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.
Ultima raportare a Serviciului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul DSP Vrancea relevă că la nivelul întregului judeţ, în ultima săptămână, 938 de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii, cu 12% mai multe faţă de raportarea precedentă.
Dintre acestea, 59 de persoane au necesitat internarea. Potrivit datelor statistice, cei mai afectaţi de viroze respiratorii sunt copiii de vârstă mică, 0-4 ani - 289 de cazuri, dintre care 36 au necesitat internarea - şi copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani - 290 cazuri, dintre care 14 au necesitat internarea.
Sursa: Agerpres, 22-01-2011, Vizualizari 306
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.