10 septembrie - Ziua mondială pentru prevenirea suicidului

Data publicării: 10-09-2018

10 septembrie - Ziua mondială pentru prevenirea suicidului
Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată, an de an, la data de 10 septembrie, de Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului, cu susţinerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu scopul de a aduce în atenţia publică importanţa prevenirii suicidului.

Evenimentele prilejuite de marcarea acestei zile reunesc, în prezent, peste 300 de activităţi în circa 70 de ţări ale lumii, printre acestea numărându-se manifestări educaţionale sau comemorative, briefing-uri de presă şi conferinţe, dar şi mediatizare pe reţelele de sociale, notează site-ul www.who.int.

Potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Internaţionale pentru Prevenirea Suicidului, iasp.info, peste 800.000 de persoane se sinucid în fiecare an, ceea ce înseamnă că la fiecare 40 de secunde are loc un act suicidar. Anual, suicidul reprezintă una dintre primele 20 de cauze de mortalitate la nivel global, pentru toate categoriile de vârstă. La fiecare suicid, numărul persoanelor care încearcă sau se gândesc să comită un astfel de act este de 25 de ori mai mare, ajungându-se astfel la o cifră de peste 108 milioane de persoane afectate în fiecare an de comportamentul suicidar, fie ele victime directe, aparţinători sau prieteni. Comportamentul suicidar include nu doar actul suicidar în sine, ci şi ideile suicidare sau tentativele. Şi toate acestea se petrec în pofida faptului că suicidul poate fi prevenit.

Suicidul reprezintă rezultatul unei convergenţe de factori: genetic, psihologic, social şi cultural, la care se adaugă alţi factori de risc, uneori asociaţi cu experienţe traumatizante. Prevenirea suicidului necesită astfel, o abordare integrată, prin implicarea atât a specialiştilor, cât şi a fiecărui individ în parte, fie el membru al familiei, rudă, prieten, coleg sau vecin al unei persoane ce prezintă un astfel de risc.

Studiile în domeniu au evidenţiat faptul că măsurile adoptate în vederea prevenirii suicidului ar fi mult mai eficiente printr-o abordare multidisciplinară. Aceasta presupune implicarea factorilor sociali şi politici, dar şi a celor individuali, reunind astfel sectorul public, organizaţiile, factorii de decizie şi membrii societăţii.

Pentru a evidenţia importanţa colaborării, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului se desfăşoară anul acesta pe tema "Să ne unim în efortul de prevenţie a suicidului", ce va fi reluată şi la următoarele două ediţii, respectiv în 2019 şi în 2020.

Iniţiată în anul 2003, de Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată printr-o serie de evenimente, conferinţe, campanii şi activităţi publice, menite să atragă atenţia asupra suicidului, una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate prematură. Pentru organizarea acestora, Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului necesită sprijinul instituţiilor de stat, al agenţiilor guvernamentale, al organizaţiilor non-guvernamentale, al asociaţiilor naţionale şi internaţionale, al comunităţilor locale, al cercetătorilor, al medicilor şi al voluntarilor.
Sursa: Agerpres, 10-09-2018, Vizualizari 78
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.