Boala de iradiere (expunerea la radiații)

Boala de iradiere apare în momentul în care corpul uman este expus unei doze foarte mari de radiații într-o perioadă de timp foarte scurtă (expunere acută). Cantitatea de radiații absorbită sistemic, numită și doza absorbită este direct proporțională cu gravitatea simptomelor.

Boala de iradiere mai este denumită și sindrom acut ca urmare a expunerii la radiații sau otrăvirea cu radiații. Expunerile uzuale la doze mici de radiații precum efectuarea de rutină a unei radiografii sau a unei tomografii nu cauzează niciodată boală de iradiere. [4]

Boala de iradiere este este foarte gravă și de cele mai multe ori fatală. Cele mai grave accidente din istorie datorate radiațiilor s-au produs după lansarea bombei atomice în Japonia la Hiroshima și Nagasaki în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și la Cernobâl în 1986. În general, expunerea acută la radiații apare în urma accidentelor nucleare, cel mai recent fiind explozia centralei nucleare de pe coasta de est a Japoniei în urma cutremurului de mare amplitudine din 2011. [2]

Simptome

Severitatea semnelor și simptomelor bolii de iradiere depinde de doza de radiație absorbită. Doza de radiație absorbită depinde de puterea energiei radiate și de distanța dintre individul expus și sursa de radiație. Semnele și simptomele depind și de tipul de expunere, totală sau parțială pentru anumite zone ale corpului și de tipul contaminării, interne sau externe. Un alt factor care determină gravitatea simptomelor este sensibilitatea țesutului afectat la radiații. De exemplu, sistemul digestiv și măduva osoasă sunt extrem de sensibile la radiații.

Doza absorbită de radiații se măsoară în Gray (Gy). Testele de diagnostic utilizate în practica clinică precum radiografiile și tomografiile emit o doză foarte mică de radiații, în general sub 0,1 Gy, doză focalizată pe anumite organe și pe o zonă tisulară restrânsă.

Semnele și simptomele bolii de iradiere apar în general în momentul în care întregul corp primește o doză absorbită cel puțin egală sau mai mare de 1 Gy. Dozele mai mari de 6 Gy aplicate la nivelul întregii suprafețe corporale determină o afectare gravă, neresponsivă la tratament, decesul survenind într-o perioadă cuprinsă între două zile și doă săptămâni de la expunerea inițială, rapididatea cu care se produce decesul depinzând de doza de radiații absorbită și de durata expunerii. [3]

Semnele și simptomele inițiale ale bolii acute de iradiere care este responsivă la tratament sunt în general greața și vărsăturile. Timpul scurs între data expunerii și momentul apariției primelor simptome este un indicator foarte bun cu privire la doza de radiații absorbită de către individ. [4]

Primul episod de greață și vărsături se poate ameliora spontan, urmând o perioadă asimptomatică, dar după aceasta vor apărea noi simptome, mai grave. În general, cu cât doza absorbită este mai mare și cu cât durata expunerii la radiații este mai crescută, cu atât mai rapide și mai severe vor fi simptomele.

Simptomele ce urmează expunerii la radiații au fost clasificate conform manualului Merck în două categorii: simptome precoce și simptome tardive.
Simptomele precoce sunt:

• greața și vărsăturile care apar în primele 6 ore de la o expunere de 1-2 Gy (mică), în primele 2 ore de la o expunere de 2-6 Gy (moderată), în prima oră de la o expunere de 6-8 Gy (severă) și în primele 10 minute după o expunere de 8-10 Gy sau mai mare (foarte severă).
• diareea debutază în primele 8 ore de la o expunere moderată, în primele 3 ore de la o expunere severă și în prima oră după o expunere moderată.
• cefaleea debutează în primele 24 de ore după o expunere moderată, în primele 4 ore după o expunere severă și în primele 2 ore după o expunere foarte severă.
• febra debutează în primele 3 ore după o expunere moderată, în prima oră după o expunere severă și tot în prima oră după o expunere foarte severă.

Simptomele tardive sunt:

• amețeala și dezorientarea care apar în prima săptămână după o expunere severă și imediat după o expunere foarte severă.
• oboseala și alterarea stării generale apar în primele 4 săptămâni după o expunere mică, la 1-4 săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână după expunere severă și imediat după o expunere foarte severă.
• Alopecia, hematemeza, hemoragia digestivă inferioară, infecțiile, vindecarea cu greutate a rănilor cutanate și hipotensiunea apar la 1-4 săptămâni după o expunere medie, la 1 săptămână după o expunere severă și imediat după o expunere foarte severă. [1], [3], [2]

Orice expunere la radiații reprezintă o urgență, soldându-se cu internarea pacientului în spital și supravegherea lui atentă.

Etiologie

Radiația este energia eliberată de atomii unor elemente radioactive fie sub forma unei unde, fie sub formă de particule de dimensiuni foarte mici. Boala de iradiere este cauzată de expunerea la doze mari de radiații, expunere care are loc în general în timpul unui accident industrial precum un accident produs la o centrală nucleară prin explozia unui reactor, un atac nuclear, detonarea de dispozitive radioactive portabile în zone de război, detonarea unui dispozitiv explozibil care emite material radioactiv și detonarea unei arme nucleare. [4]

Boala de iradiere apare în momentul în care radiația de înaltă energie afectează sau distruge anumite celule din organism. Regiunile din corpul omenesc care sunt cel mai vulnerabile la acțiunea radiațiilor de înaltă energie sunt straturile celulare și tisulare ce alcătuiesc tractul gastrointestinal și celulele hematopoietice care produc precursorii celulelor sanguine, situate în măduva osoasă. [2]

Diagnostic

În momentul în care o persoană a fost expusă la radiații în doze mari ca urmare a unui accident nuclear industrial sau ca urmare a unui atac, personalul medical va urma o procedură diagnostică prin care să stabilească doza absorbită de radiații. Determinarea dozei absorbite este extrem de importantă, fiind esențială pentru evaluarea severității bolii de iradiere și managementul terapeutic dar și pentru a determina dacă persoana va supraviețui sau nu.

Informații foarte utile pentru determinarea dozei absorbite de radiații sunt:

• Detalii cu privire la expunere: distanța de la sursa de radiații la pacient și durata expunerii pot oferi o apreciere grosieră cu privire la severitatea bolii de iradiere. [1]
• Vărsăturile, greața și alte simptome precoce: timpul de la expunerea la radiații și debutul vărsăturilor este un indicator foarte bun pentru determinarea severității bolii de iradiere și estimarea dozei absorbite. Cu cât timpul dintre expunere și apariția primelor simptome este mai scurt, cu atât doza de radiații la care a fost expus pacientul este mai mare. Apariția altor simptome însoțitoare și severitatea lor ajută de asemenea la determinarea dozei absorbite.
• Testele de sânge repetate sistematic zilnic apoi la câteva zile ajută la determinarea gravității afectării măduvei hematopoietice (care produce celulele sanguine) și determinarea eventualelor modificări anormale ale ADN-ului celulelor sanguine. Severitatea afectării măduvei hematopoietice este, la fel ca și severitatea simptomelor, determinată de doza absorbită. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât mai afectată va fi măduva.
• Dozimetria se efectuează cu un instrument numit dozimetru, care poate să măsoare doza absorbită de radiații.
• Contorul Geiger-Muller poate fi utilizat pentru scanarea indivizilor afectați pentru a determina zona din corp care a absorbit cea mai mare doză de radiații.

Tipul de radiații la care a fost expus persoana respectivă trebuie de asemenea determinat deoarece această informație poate ajuta la managementul terapeutic al pacienților. [3]

Complicații

Expunerea la radiații determină boală de iradiere acută, însă în timp, crește semnificativ riscul individului afectat de a dezvolta leucemie sau alte tipuri de cancer. De aceea pacientul trebuie supravegheat și monitorizat îndeaproape, efectuându-se periodic un screening pentru a facilita diagnosticarea cât mai rapidă a unui eventual cancer sau leucemii. [3]

Tratament

Scopurile tratamentului în boala acută de iradiere sunt următoarele:

• prevenirea contaminării radioactive ulterioare a altor persoane (înlăturarea și izolarea sursei de radiații)
• tratarea simptomelor amenințătoare de viață precum arsurile și simptomele traumatice
• managementul durerii și ameliorarea simptomelor precum febra, greața și vărsăturile.

Decontaminarea reprezintă înlăturarea a cât mai multe particule radioactive externe posibile. Hainele și încălțămintea pacientului sunt cele mai contaminate, iar înlăturarea lor elimină aproximativ 90% din contaminarea radioactivă externă. Decontaminarea pielii se face prin spălarea pacientului cu apă și săpun. Decontaminarea previne difuziunea particulelor radioactive în mediu și contaminarea altor persoane precum și contaminarea internă a pacientului prin inhalație, ingestie sau răni deschise. Tot personalul medical care intră în contact cu pacientul/pacienții afectați trebuie să poarte obligatoriu costum de protecție. [2], [4]

Tratamentul stimulant al măduvei osoase hematopoietice este următorul pas după decontaminare. Se administrează factori de creștere, în principal factor stimulant al coloniilor granulocitare care determină creșterea producției medulare de celule albe hematopoietice și poate ameliora efectele nocive ale radiației asupra măduvei osoase. Scopul este creșterea producției de celule hematopoietice. Pacienții care au afectare medulară severă primesc și transfuzii de eritrocite (celule roșii ale sângelui) și/sau transfuzii de trombocite.

Se face și tratamentul contaminării interne, administrându-se anumiți agenți în scopul reducerii afectării organelor interne de către particulele radioactive. Însă pentru ca tratamentul intern să poată fi efectuat, trebuie să se cunoască tipul de radiație la care a fost expus pacientul. [2], [1]

Iodura de potasiu este o formă non-radioactivă de iod. Deoarece iodul este un element esențial pentru funcționarea tiroidei, tiroida captează în general aproape toată cantitatea de iod administrată extern. În momentul în care pacientul este contaminat cu iod radioactiv, acesta va fi absorbit de către glanda tiroidă. Tratamentul cu iodură de potasiu determină scăderea absorbției iodului radioactiv la nivel tiroidian, deoarece tiroida va începe să absoarbă iodul din iodura de potasiu. Iodul radioactiv este eliminat prin corp pe cale urinară. Iodura de potasiu nu este un antidot, ci doar un tratament adjuvant și este eficient numai dacă este administrat în primele 24 de ore de la expunere.

Albastrul de Prusia este un tip de colorant care se leagă de particulele radioactive de cesiu și taliu și este administrat în cazul în care pacientul a suferit o contaminare cu unul dintre aceste elemente. Particulele radioactive vor fi excretate apoi pe cale intestinală. Acest tratament crește rapiditatea eliminării particulelor radioactive și reduce cantitatea de radiații absorbită de celule. [3]

Acidul dietilentriamin penta acetic (DTPA) se leagă de metale radioactive precum Plutoniu și Americiu. Particulele radioactive vor fi eliminate mai rapid urinar, reducându-se cantitatea de radiații absorbită.

Pe lângă aceste tratamente menite grăbirii eliminării particulelor radioactive din organism se efectuează și tratament suportiv pentru infecțiile bacteriene (una dintre complicațiile post-expunere), cefalee, greață și vărsături, diaree, febră, deshidratare și arsuri.

Persoanele care au fost expuse dozelor foarte mari de radiații, de 6 Gy sau mai mult au șanse foarte mici de supraviețuire. În funcție de severitatea bolii de iradiere, decesul poate să apară într-o perioadă cuprinsă între 2 zile și 2 săptămâni. Persoanele care au fost expuse unei doze letale de radiații vor primi medicamente pentru controlul durerii și vărsăturilor, tratamentul având un rol strict paleativ, de ameliorare a simptomelor. [3]

Prevenție

În cazul în care se produce un accident nuclear în zona în care locuiți și dacă vă aflați într-o clădire, pașii pe care trebuie să-i urmați sunt următorii:

• închideți și încuiați toate ușile și ferestrele
• opriți aerul condiționat, ventilatoarele și toate unitățile de încălzire
• mutați-vă dacă este posibil la subsolul clădirii sau într-o cameră fără ferestre.

Autoritățile sunt obligate să ia măsuri urgente de protecție a populației, prin urmare se va institui evacuarea de urgență. Trebuie să aveți la dumneavoastră lucruri esențiale precum:

• o lanternă
• un radio portabil cu baterii
• o trusă de prim ajutor
• medicamente de bază precum antipiretice, analgezice și antiemetice
• mâncare sigilată în conserve
• apă îmbuteliată
• haine. [2], [3]