Manual de psihoeducaţie în depresie

Dacă aţi deschis acest articol e posibil să aveţi nevoie de informaţii legate de tulburările depresive.

Poate dumneavoastră ati primit de curând acest diagnostic şi acest lucru v-a speriat sau v-a îngrijorat, în primul rând pentru că nu ştiţi clar ce înseamnă. Poate ştiţi că aveţi această tulburare de mult timp dar aveţi încă întrebări la care nu aveţi un răpuns clar. Poate că sunteţi pentru prima oară în sala de aşteptare a unui medic psihiatru şi nu ştiţi la ce să  vă aşteaptaţi: sunteţi doar trist sau suferiţi de o boală?
Poate sunteţi doar un om sănătos, şi implicit curios ...
Indiferent de situaţia în care vă aflaţi, să ai informaţii clare despre o situaţie este cel mai bun început pentru a putea face face acelei situaţii sau a putea ajuta/înţelege pe cineva care se confruntă cu aceasta circumstanţă.
Iar  DEPRESIA este o „situaţie” foarte frecventă, 1 din 4 persoane putând prezenta pe parcursul vieţii un tip de tulburare depresivă.

Ce este depresia?

Depresia este o tulburare afectivă  în care există o dispoziţie tristă sau pierderea interesului şi a plăcerii pentru o perioadă semnificativă de timp.
Tulburările afective sunt diagnostice medicale, adică vor fi puse după un consult din partea unui medic psihiatru.
Aţi observat probabil că nu a apărut cuvântul „boală”.  Psihiatria modernă foloseşte doar termenul de „tulburări” pentru clasificarea afecţiunilor.
Este necesar de ştiut că există mai multe tipuri de tulburări afective şi că simptome sau episoade depresive apar în multe dintre acestea. De asemenea, trebuie menţionat că tulburările afective (sau de dispoziţie) sunt tulburări tratabile pentru care există tratamente eficiente diversificate.

Ce este tulburarea afectiva? Ce este dispoziţia?

Dispoziţia se defineşte ca starea emoţională de fond, persistentă pe care o persoană o simte în interiorul său  într-o anumită perioadă de timp şi care influenţează profund punctul acestuia de vedere şi felul în care se percepe pe sine, pe ceilalţi şi lumea sau viaţa în general. Astfel spus, între starea emoţională de fond şi felul în care gândeşte o persoană există strânse corelaţii, în ambele sensuri (se influenţează reciproc).
Afectul este expresia exterioară, observabilă a dispoziţiei. Stările afective elementare pot fi intense, chair furtunoase, se însoţesc de schimbări neurovegetative, de modificări ale apetitului şi somnului şi de modificări ale comportamentului.
Oamenii sănătoşi au o mare varietate de dispoziţii,  un  amplu repertoriu de expresii afective şi  simt că au control asupra acestora.
Tulburările afective sau ale dispoziţiei sunt un grup de condiţii medicale caracterizate de modificări semnificative ale dispoziţiei, asupra cărora persoana pierde controlul şi care afectează viaţa acesteia în toate domeniile (profesional, social, etc.) şi produce suferinţă marcată.
Când dispoziţia este anormal de intensă, psihiatrii folosesc termenul de hipertimie (timie-dispoziţie, hiper-prea mult). Invers, când omul simte prea „puţin”, când afectul este mult prea diminuat, plat, indiferent sau apatic vom vorbi de „hipotimie” (timie-dispoziţie, hipo-prea puţin).  
 În mod clasic există hipertimie pozitivă (prezentă în episodul maniacal) şi hipertimie negativă (prezentă în episodul depresiv).
Vă invit să vă imaginaţi dispoziţia într-un sistem de două axe, în care axa orizontală este cea a dispoziţiei (de la –α la +α) iar cea verticală are un pol „pozitiv” sau cu „+” asociat maniei şi un pol „negativ” sau „-„ asociat depresiei, ca în desenul de mai jos.  
Dispoziţia unei persoane  poate fi normală în majoritatea timpului şi la un moment dat persoana  înceape să se simtă din ce în ce mai obosită, tristă şi fără speranţă atingând  polul negativ de  nivel de dispoziţie caracterizată prin hipertimie negativă sau depresie ca în exemplul  A.
Sau din contră, dispoziţia poate fi normală ca apoi persoana să se simtă din ce în ce mai plină de energie, veselă şi exuberantă, sau doar foarte iritată, poate deveni vorbăreaţă şi agitată, având „hipertimie pozitivă” sau manie, ca în exemplul B (pol pozitiv).
Unii bolnavi pot avea ambele tipuri de episoade în decursul vieţii, dispoziţia lor descriind o  formă sinusoidală, iar tulburarea se numeşte „bipolară”, fiindcă există episoade  care ating intensitatea ambilor poli: polului pozitiv (al maniei) şi pe cel negativ (al depresiei). Acest model este exemplificat prin exemplul C.


Vă va fi astfel mai  uşor să înţelegeţi la ce se referă psihiatrul când spune că dispoziţia „a urcat”/”a coborât”, sau termeni ca „unipolar” sau „bipolar”.