Sindromul Stockholm

Sindromul Stockholm

Sindrom Stockholm este denumirea utilizată pentru a cuprinde totalitatea simptomelor psihologice paradoxale pe care le manifestă o persoană aflată în captivitate, într-o relație abuzivă sau într-o situație cu potențial vătămător, și care se dezvoltă în momentul în care persoana captivă ajunge să se atașeze emoțional de cel care o privează de libertate.

Istoria sindromului Stockholm

Denumirea sindromului își are originea în cazul unui jaf armat care a avut loc într-o bancă din orașul Stockholm la 23 august 1973. Doi infractori au ținut patru ostatici, trei femei și un bărbat, pe o perioadă de șase zile. Ostaticii au fost încuiați în seiful băncii și au fost torturați psihic, fiind amenințați constant cu moartea. După ce au fost eliberați cu ajutorul poliției, care a spart acoperișul seifului și a inițiat un atac cu gaze, cei patru au manifestat o serie de simptome psihologice foarte neobișnuite pentru contextul dat, demonstrând un atașament emoțional paradoxal față de răpitori.

În declarațiile de presă ulterioare, cei ținuți captivi au dat de înțeles că empatizează cu cei doi infractori, luându-le apărarea. Mai mult decât atât, ei au refuzat să depună plângeri penale și au inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru a contribui la plata cauțiunii acestora. Explicația oficială a fost aceea că răpitorii nu i-au rănit în niciun fel, ci că doar poliția, prin atacul de eliberare, putea fi considerată răspunzătoare pentru rănile suferite.

Simptome 

Simptomele sindromului Stockholm sunt asemănătoare celor manifestate în cazul sindromului de stres post-traumatic, printre care se numără:

  • insomnie;
  • coșmaruri;
  • dificultăți de concentrare;
  • iritabilitate;
  • lipsa poftei de mâncare și greață;
  • dezvoltarea unor diferite fobii (cel mai des întâlnite în acest caz fiind claustrofobia, agorafobia, frica de noapte sau întuneric);
  • confuzie;
  • neîncredere;
  • dorință de izolare. 


Psihopatologia victimei în relație cu răpitorul

Denumirea de „sindrom Stockholm” a fost introdusă de psihiatrul și criminalistul Nils Bejerot, care a asistat poliția în timpul negocierilor pentru eliberarea ostaticilor, și a fost definit ulterior de psihiatrul Frank Ochberg, în scopul îmbunătățirii tehnicilor de negociere în cazul răpirilor.

Agenția americană FBI a întreprins mai multe cercetări în privința acestui fenomen, statistica rezultată punând în evidență faptul că aproximativ 27% dintre victimele unei răpiri sau ale ținerii în captivitate manifestă simptomele sindromului Stockholm. [1]

De asemenea, au fost identificate trei aspecte definitorii ale sindromului:

  • victimele manifestă sentimente negative față de autorități și poliție;
  • victimele dezvoltă sentimente pozitive față de agresor;
  • agresorul săvârșește acte de „bunătate” pentru a ține victima în viață.


Explicația oferită de psihiatrii criminaliști este aceea că victimele îl percep pe agresor prin prisma faptului că acesta, neomorându-le, le dăruiește viața și devin recunoscătoare pentru bunătatea și îndurarea sau mărinimia sa. Așadar, fapta răpirii și a privării de libertate își pierde însemnătatea datorită șansei la viață care este oferită. Mai mult decât atât, răpitorul devine persoana care deține controlul asupra necesităților de supraviețuire ale captivului. Gesturi precum oferirea de hrană sau apă sunt percepute de victimă ca dovezi de generozitate, ajungând să fie considerate daruri și expresia grijei pentru viața sa.

Adesea, răpitorul își amenință victima cu moartea, încredințând-o că dispune de viața ei, că el decide dacă o va lăsa sau nu să trăiască, motiv pentru care, din disperare, persoana ajunge să renunțe la dorința de a se elibera, pentru a nu fi omorât. Cei privați de libertate devin dependenți de agresor, iar faptul că sunt ținuți în viață devine motiv de prețuire.

De asemenea, prizonierii sunt complet izolați de lumea exterioară, singura punte de legătură fiind reprezentată de agresor. Adesea, prin suprimarea contactului cu mediul exterior, agresorul câștigă încrederea victimei, menținând-o într-o stare de dependență totală de el.


Experții în domeniu au analizat condițiile în care se dezvoltă sindromul Stockholm. Ei susțin că pentru a câștiga simpatia sau chiar afecțiunea victimei, răpitorul îndeplinește, în general, următoarele condiții:

  • are o atitudine pasiv - agresivă, alternează violența cu perioade de liniște;
  • arată grijă față de nevoile primare ale individului, oferindu-i alimente și lăsându-l să doarmă;
  • ține persoana în captivitate pentru o perioadă de mai multe zile;
  • pe perioada răpirii, răufăcătorul rămâne în contact constant cu victima.


De asemenea, cercetările au pus în evidență faptul că persoanele depresive, aflate într-o stare psihologică negativă, care se simt incapabile de a acționa, care sunt lipsite de încredere în propria persoană și au o dorință redusă de autoconservare sunt mai predispuse la dezvoltarea sindromului. [2], [4]

Sindromul Stockholm în relațiile de cuplu

Sindromul Stockholm nu se manifestă numai în situațiile în care persoana este răpită; simptomele sunt întâlnite și în cazul relațiilor abuzive, atât din punct de vedere fizic, cât și psihologic. Adesea se întâmplă ca victima din relație să rămână alături de agresor, ajungând până la a-i lua apărarea pentru comportamentul său.

Victima ajunge să treacă cu vederea momentele abuzive, punând în prim plan clipele fericite pe care le-a avut alături de partener sau pauzele în care acesta are o atitudine pozitivă. Victima nu doar că nu își înfruntă partenerul, ci ajunge să trăiască cu impresia că este vinovată și că merită să fie pedepsită, considerând că prin abuz și agresiune acesta își face dreptate.

Majoritatea persoanelor care întâmpină astfel de probleme într-o relație sunt de sex feminin, dar și bărbații pot fi afectați. Simptomele sindromului Stockholm se instalează fără ca persoana în cauză să își dea seama ce se întâmplă, iar relația continuă, fără a fi luat în calcul potențialul vătămător. În general, abuzurile fizice nu rămân neînregistrate, dar și în această situație victima are tendința de a lua apărarea atacatorului. În orice caz, foarte important este avertismentul psihologilor în ceea ce privește abuzul psihologic, care este mult mai des întâlnit comparativ cu cel fizic. Deși nu există răni vizibile, persoanele aflate într-o relație abuzivă din punct de vedere psihologic riscă să rămână cu traume mai dificil de detectat, dar cel puțin la fel de profunde ca și cele fizice. [3]


Recomandări

Celor care suferă de sindromul Stockholm li se recomandă consultul unui psiholog sau a unui medic psihiatru. Atât în cazul unei răpiri, cât și în cazul abuzului în relație, este în primul rând necesară conștientizarea problemei. Familiile celor care suferă de acest sindrom sunt încurajate să ofere sprijin emoțional și să încerce să îi determine să realizeze situația în care se află și faptul că au nevoie de ajutor specializat pentru a putea trece mai departe, continuându-și viața într-o manieră sănătoasă din punct de vedere psihic.


Aplicația Activ (by ROmedic)
Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

Accesează gratuit Aplicația
Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK