Sudamina (Miliaria)

Sudamina mai este cunoscută şi sub denumirea de miliarie şi este o iritaţie (alergie) apărută consecutiv temperaturilor ridicate.

Apare mai frecvent la copil, dar aceasta nu înseamnă că lipseşte la adult. Se întâlneşte mai frecvent pe parcursul verii, când temperaturile cresc şi umiditatea este crescută.

Sudamina apare atunci când canalele glandelor sudoripare sunt blocate, iar produsul de secreţie (transpiraţia) rămâne sub piele. Simptomele variază de la mici vezicule (băşicuţe) pe piele până la papule (umflături) adânci şi eritematoase (roşii). Uneori poate fi prezent şi pruritul (mâncărime) sau pot determina o senzaţie de înţepături repetate.

Ȋn întreaga lume incidenţa miliarei la nou-născuţi este crescută. Cea mai mare incidenţă o are Japonia, cu o frecveţă de 4,5% la nou-născuţi, în prima săptămână de viaţă.

Etiologie

Sudamina apare atunci când ductele glandelor sudoripare sunt obstruate. Secreţia sudorală ce se formează se va acumula sub epiderm în loc să se evapore, determinând apariţia inflamaţiei şi eritemului.

Există anumiţi factori favorizanţi ce influenţează apariţia bolii, precum:
- Climatul tropical - vremea caldă şi umedă determină cel mai frecvent apariţia sudaminei;
- Activitatea fizică ce determină creşterea cantităţii secreţiei sudorale poate duce la apariţia sudaminei;
- Ductele imature ale glandelor sudoripare - sudamina apare mai frecvent la nou-născut, deoarece canalele glandelor sudoripare sunt insuficient dezvoltate; ele se pot rupe, cu dispariţia continuităţii ductului şi acumularea secreţiei sudorale sub epiderm; acest lucru este favorizat de climatul cald şi umed sau prezenţa stărilor febrile;
- Anumite ţesături pot determina apariţia sudaminei, în special cele sintetice ce nu permit evaporarea transpiraţiei;
- Creme ce detemină obstrucţia porilor;
- Radiaţiile ultraviolete favorizează apariţia miliariei crystalline;
- Pseudohipoaldosteronismul de tip I - determină o pierdere excesivă de sare inclusiv prin transpiraţie şi se asociază cu episoade repetate de miliaria rubra;
- Sindromul Morvan este o boală autoimună caracterizată prin neuromiotonie, insomnie, halucinaţii, durere, scădere ponderală şi hiperhidroză; este frecvent asociată cu prezenţa sudaminei;
- Medicamente precum clonidina, betablocantele sau opiaceele pot favoriza apariţia sudaminei.

De obicei evoluţia este una favorabilă, însă în anumite circumstanţe pot apărea complicaţii precum:
- Infecţii - suprainfecţia veziculelor ce se transformă în pustule;
- Impetigo;
- Hipertermie, deoarece prezenţa miliariei determină anhidroză la nivelul zonei afectate; netratată, hipertermia poate determina afecţiuni ameninţătoare de viaţă precum accidentul vascular cerebral.

Fiziopatologie

Stimulii primari ce determină apariţia sudaminei sunt căldura şi umiditatea excesivă ce favorizează secreţia sudorală excesivă.
Pansamente sau plasturi ocluzivi la nivelul pielii pot contribui la apariţia obstrucţiei ductelor cu acumularea secreţiei sudorale la nivelul epidermului şi hidratarea excesivă a stratului cornos. La persoanele cu factorii de risc anterior enumeraţi sau la nou-născuţii cu imaturitatea glandelor exocrine, hidratarea excesivă este suficientă pentru a determina blocajul excreţiei.
Dacă condiţiile de căldură şi umiditate persistă, şi transpiraţia excesivă va persista, însă aceasta nu se va elimina la suprafaţa pielii cu evaporare ulterioară, ci va stagna la nivelul epidermului sau dermului cu anhidroză la nivelul teritoriului respectiv.
Atunci când este afectat stratul cornos, inflamaţia este rareori prezentă şi leziunile sunt asimptomatice. Când secreţia sudorală persistă sub stratul cornos, apare spongioza şi o inflamaţie cronică periductală. În cazul miliariei profunde, persistenţa secreţiei sudorale la nivelul dermului determină apariţa unui infiltrat limfocitar periductal şi spongioză la nivelul ductului intraepidermic.
Pacienţii cu sudamină prezintă un număr crescut de bacterii precum Staphylococcus epidermidis sau aureus.

Tablou clinic

La adulţi, sudamina apare la nivelul pliurilor de flexie, de obicei acolo unde hainele intră în contact repetat cu pielea.
La copii, rashul este localizat la nivelul gâtului, umerilor şi toracelui anterior, dar poate fi prezent şi la nivelul antebraţelor sau coatelor.

Există mai multe forme de miliaria ce pot fi împărţite astfel:
- Miliaria crystallina - este forma cea mai blândă şi apare de obicei la nou-născuţii cu vârsta mai mica de două săptămâni şi la adulţii ce prezintă sindrom febril sau care s-au mutat recent într-un climat tropical; afectează ductul glandelor sudoripare de la suprafaţa pielii şi se caracterizează prin vezicule ce conţin un fluid transparent, sero-citrin, ce se sparg foarte uşor şi papule; veziculele nu sunt pruringinoase sau dureroase, această iritaţie se vindecă de obicei de una singură, dar poate să reapară atunci când condiţiile de temperatură şi umiditate o favorizează. Este mai frecventă la nou-născuţi, dar poate fi întâlnită şi la adulţi.
- Miliaria rubra afectează de obicei nou-născuţii între 1-3 săptămâni şi adulţii ce locuiesc în medii calde şi umede; apare la nivelul epidermului, în straturile mai profunde; leziunile se instalează consecutiv expunerii la căldură şi umiditate; este mai frecvent întâlnită la nou-născuţi, între prima şi a treia săptămână de viaţă; se caracterizează prin papule eritematoase, prurit sau înţepături la nivelul leziunilor, absenţa sudoraţiei la nivelul zonei afectate (anhidroza); uneori veziculele se pot suprainfecta şi se pot transforma în pustule, situaţie în care poartă denumirea de miliaria pustulosa.
- Miliaria profunda este mai puţin frecventă şi se întâlneşte de cele mai multe ori la adulţii care au avut în antecedente multiple episoade de miliaria rubra; leziunile afectează dermul şi apar la scurt timp de la un exerciţiu fizic intens sau de la o activitate ce a determinat transpiraţie intensă; semnele şi simptomele prezente sunt: papule eritematoase ce se aseamănă cu „pielea de găină” şi lipsa secreţiei sudorale în regiunea afectată; anhidroza poate determina apariţia unei simptomatologii caracteristice ce necesită urgent indentificată: ameţeală, greaţă şi tahicardie.

De obicei sudamina este autolimitată, se vindecă fără tratament.
Prezentarea la doctor este impusă de simptomatologie precum: durere crescândă, edem, eritem şi căldură locoregională, transformarea veziculelor în pustule, adenopatie loco-regională, febră sau frisoane.

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza anamnezei şi examenului clinic.

La examenul clinic se vor identifica:
1. Pentru miliaria crystallina: vezicule cu lichid clar, cu diametru de 1-2 mm. Leziunile pot apărea grupate şi uneori pot conflua. Eritemul înconjurător lipseşte.
La copii leziunile pot fi identificate la nivelul capului, gâtului şi toracelui anterior.
La adult leziunile sunt localizate la nivelul trunchiului. Veziculele se sparg cu uşurinţă.
2. Pentru miliaria rubra: vezicule sau papule mici, eritematoase pe fondul unui eritem localizat. Leziunile nu confluează şi nu au distribuţie foliculară.
La adulţi leziunile sunt prezente acolo unde există fricţiune: gât, scalp, torace anterior, pliuri de flexie.
La copii leziunile sunt distribuite la nivelul gâtului şi axilelor.
3. Miliaria profunda - leziunile sunt de culoare sângerie, sub formă de papule cu diametrul de 1-3 mm. Iniţial leziunile apar pe trunchi, după care se pot extinde şi la extremităţi. Zona afectată prezintă anhidroză.

Dacă se efectuează examenul citologic, deşi acesta rareori este necesar, se pot identifica celule inflamatorii sau celule gigante multinucleate.

Diagnostic diferenţial:
1. Varicelă;
2. Erythema Toxicum Neonatorum;
3. Candidoză cutanată;
4. Herpes simplex;
5. Foliculită.

Tratament

Nu există motive pentru instituirea tratamentului în cazul miliariei deoarece boala este asimptomatică şi autolimitată.
În cazul miliariei rubra şi a celei profunda prezenţa, complicaţiilor precum hipertermia impune începerea tratamentului.

Pevenţia apariţiei miliariei este reprezentată de:
- controlul temperaturii şi a umiităţii astfel încât să nu apară hipersudoraţia;
- tratamentul corespunzător al sindromului febril;
- utilizarea de ţesături ce permit pielii să respire, precum cele din bumbac 100%.

Tratamentul topic este reprezentat de loţiuni ce conţin calamină, acid boric sau mentol, până la administrare de corticosteroizi topic şi antibiotice în cazurile ce prezintă complicaţii.