Infecțiile asociate cu vezicule

Vezicula este o colecție circumscrisă apărută pe suprafața pielii, bine delimitată, cu diametrul de maximum 0,5 cm, plină cu lichid seros, sange sau puroi.

Numeroase boli infecțioase și nu numai pot determina apariția veziculelor. Unele dintre acestea sunt destul de severe și necesită tratament în urgență. Altele nu reprezintă o problemă medicală serioasă și nu necesită îngrijiri.
În majoritatea cazurilor, veziculele sunt ușor de observat, ele făcându-și apariția pe suprafața pielii. Multe din ele pot fi rupte cu ușurință, eliminând astfel conținutul lichidian. În caz de ruptură, când lichidul vezicular se usucă pe suprafața pielii, se formează o crustă de culoare gălbuie.

Apariția veziculelor pe suprafața pielii nu este deloc plăcută, în primul rând datorită aspectului inestetic creat, iar mai apoi datorită riscului de apariție a unie boli infecțioase contagioase. Care sunt însă principalele afecțiuni de natură infecțioase însoțite de vezicule? Care sunt manifestările clinice asociate acestor vezicule? Cum pot fi tratate corespunzător aceste vezicule? În acest articol vom aborda acest subiect și vom răspunde fiecărei întrebări în parte. [1], [2]

De ce apar veziculele?

Principalele boli infecțioase și nu numai, care pot determina apariția veziculelor pe suprafața pielii, sunt reprezentate de următoarele aspecte patologice:

• Alergia de contact
• Dermatita
• Herpex simplex
• Dermatofitoza
• Herpes zoster
• Degerăturile
• Scabia
• Impetigo
• Varicela
• Variola
• Insolația
• Eritemul polimorf
• Eczema aflată în faza acută
• Arsuri - Porforoa cutanea tarda. [3], [4], [5]

Care sunt simptomele asociate veziculelor?

În funcție de boala de fond care a dus la apariția veziculelor pe suprafața pielii, acestea pot fi însoțite și de alte manifestări clinice precum eritem tegumentar, senzația de căldură locală, prurit tegumentar, creșterea temperaturii locale, senzația de arsură locală, exfolierea pielii din zona afectată, febră, oboseală.
În continuare vom prezenta fiecare boală infecțioasă a pielii și nu numai caracterizată prin apariția veziculelor și manifestările clinice care o însoțesc:
Dermatita herpetiformă Duhring-Brocq este o afecțiune dermatologică inflamatorie, de natură benignă, cronică și recidivantă, care se caracterizează din punct de vedere clinic prin apariția următoarelor manifestări clinice în stadiile incipiente: apariția pe suprafața pielii a unei erupții urticariene eritematoase, ocalizată cu predominanțăîn zonele de extensie a membrelor, la nivelul coatelor, a umerilor, a genunchilor și a feselor, însoțite de senzația de arsură locală și prurit cutanat. La 24 de ore de la apariția acestei erupții urticariene apar, pe suprafața pielii afectate, vezicule cu conținut serocitrin, dispuse în grupuri herpetiforme, care în evoluție se sparg lăsând în urmă cruste sau eroziuni, care prin epitelizare, se transformă în macule pigmentare și cicatrici fine atrofice.
Eritemul polimorf este un sindrom cutanat de etiologie multiplă, cu caracter recidivant, caracterizat din punct de vedere clinic prin apariția pe suprafața pielii și a mucoaselor a unor leziuni eritematoase, veziculo-buloase, cu caracter hemoragic, dispuse concentric, localizate cu predominanță pe dosul palmelor și a mâinilor, la nivelul antebrațelor și a membrelor inferioare, pe față, pe gât, pe coate sau pe genunchi, însoțite de senzația de arsură. Printre factorii etiologici se numără infecțiile virale (cu adenovirusuri, herpes, poxvirusuri, coxsackie), infecțiile bacteriene (tuberculoze, salmoneloze, micoplasme, infecții streptococice) sau infecțiile micotice (cu dermatofiți). Boala debutează prin febră, tuse, cefalee și rinoree, iar mai apoi aparleziunile tegumentare veziculoase de culoare roșie-violacee, cu diametru cuprins între 0,5 și 2 cm, cu centru cianotic, deprimat, dispuse concentric, realizând aspectul de cocarde.
Herpes simplex este o infecție deratologică de etiologie virală, determinată de virusul Herpes simplex de tip I (specific copilăriei) sau II (specific vârstei adulte), caracterizată din punct de vedere clinic prin apariția pe suprafața pielii sau mucoaselor a unor vezicule, care pot conflua formând bule, cu conținut lichidian serocitrin, hemoragic sau purulent, care se rup cu ușurință, lăsând în urmă eroziuni acoperite de depozite difteroide, însoțite de prurit local, senzația de arsură locală, căldură locală. Infecția se poate localiza pe suprafața mucoasei gingivale, pe piele, pe suprafața mucoasei genitale sau la nivelul conjunctivei. Aceste leziuni veziculoase pot fi însoțite, în funcție de localizare, de următoarele manifestări clinice: febră, limfadenopatie și stare generală aterată, în cazul herpesului cutanat, dureri oculare, fotofobie, lăcrimare și adenopatie preauriculară, în cazul keratoconjunctivitei herpetice.
Herpe zoster este o boal dermatologică infecțioasă determinată de virusul Herpes varicelae, caracterizată din punct de vedere clinic prin apariția, pe traiectul nervilor senzitivi, a unei erupții veziculoase. Veziculele sunt dispuse „în buchet”, prezintând inițial conținut citrin-apos, clar. La câteva zile de evoluție, leziunile veziculoase se usucă, transformându-se în cruste gri-maronii, care după aproximativ 14-16 zile de evoluție se detașează cu ușurință, lăsân în urmă leziuni de leucodermie. Leziunile veziculoase apărute în cadrul herpesului zoster sunt însoțite de dureri insuportabile.
Scabia este o afecțiune dermatologică de natură infecțioasă, secundară infecției parazitare cu Sarcoptes scabiae. Boala se caracterizează din punct de vedere clinic prin apariția unor leziuni cutanate veziculoase (vezicula perlată), cu aspect translucidcu conținut lichidian clar, intens pruriginoase, localizate cu predominanță în zonele interdigitale, la nivelul articulațiilor coatelor sau genunchilor, la nivelul articulațiilor pumnilor, pe fața internă a coapselor, în regiunea fesieră sau periombilicală, pe față, palme, plant și scalp la copii, perimaleolar la femei. Alte leziuni nespecifice apărute în cadrul acestei afecțiuni sunt crustele, excoriațiile, leziunile papuloase, piodermitele, adenopatiile supurate și limfangitele.
Varicela sau „vărsatul de vânt” este o boală infecto-contagioasă a copilăriei, determinată de virusul varicelo-zosterian. Boala se caracterizează din punct de vedere clinic prin apariția pe suprafața pielii a unei erupții veziculoase. Aceste vezicule prezintă culoare roz-roșiatică, sunt de dimensiuni reduse, intens pruriginoase, pline cu conținut lichidian, dispuse pe toată suprafața corporală și pot fi însoțite și de alte manifestări clinice precum febră, frisoane, astenie, adenopatie, oboseală, cefalee, inapetență, stare generală alterată, indispoziție. În evoluție, aceste vezicule se sparg, lăsând în urmă cruste.
Variola este o boală infecto-contagioasă cu potențial letal, determinată de infecția cu virusul variolic. În anul 1980, boala a fost complet eradicată, datorită vaccinului antivariolă utilizat în întreaga lume. Boala se caracterizează din punct de vedere clinic prin apariția unei erupții cutanate veziculoase de culoare roșie, pe toată suprafața corpului. , care se transformă în pustule. Această erupție cutanată este precedată de febră înaltă, cefalee, obosealăși dureri de spate.
Impetigo este o boală infecto-contagioasă a pielii, determinată de streptococ sau stafilococ, caracterizată din punct de vedere clinic prin apariția pe suprafața pielii a unor vezicule de culoare roșie, de dimensiuni reduse, pruriginoase, pline cu conținut lichidian, localizate cu predominanță perioral sau perinazal, care după spargere lasă în urmă o crustă de culoare galben-maronie. [1], [2], [3], [4], [5]

Tipuri de vezicule

Leziunile veziculoase apărute în cadrul diferitelor boli infecțioase ale pielii pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcție de anumite aspecte:

• În funcție de conținutul veziculei, acestea se împart în vezicule cu conținut lichidian sau vezicule cu conținut gazos.
• În funcție de etiologia leziunilor veziculare, putem vorbi despre vezicule bacteriene, virale, parazitare sau micotice.
• În funcție de localizarea acestora la nivelul țesuturilor, putem vorbi despre vezicule intracelulare și vezicule extracelulare. [1], [2]

Diagnostic diferențial

Diferențierea afecțiunilor dermatologice infecțioase care determină apariția veziculelor se realizează de către medicul dermatolog sau de către medicul de boli infecțioase, pe baza simptomelor acuzate de către pacient, pe baza semnelor clinice evidențiate (aspectul, culoarea, mărimea și localizarea veziculei) și pe baza rezultatealor obținute în urma examenelor bacteriologice, care evidențiază prezența unui anumit tip de agent patogen. [1], [2]

Cum pot fi tratate corespunzător aceste vezicule care apar în contextul bolilor infecțioase?

Mai întâi de toate, tratamentul veziculelor este unul etiologic, adresându-se bolii de fond care a dus la apariția leziunilor veziculare. Ulterior, se poate administra și tratamentul simptomatic, de combatere și ameliorare a veziculelor și a celorlalte manifestări clinice care le însoțesc.
Astfel, tratamentul etiologic administrat în cazul dermatitei herpetiforme Duhring-Brocq presupune administrarea de diamino-difenil-sulfone (precum Dapsonă, Disulone, Avlosulfone). Acest medicament acționează asupra componentei imunologice implicate în acest sens. Colchicina, Sulfapiridina sau Salazopirina au prezentat, de asemenea, rezultate terapeutice favorabile. Tratamentul simptomatic de combatere a veziculelor apărute pe suprafața pielii, în cadrul acestei afecțiuni și a pruritului cutanat se poate realiza prin administrarea locală a cremelor cu antibiotice, badijonări locale antiseptice, dermatocorticoizi, respectiv aplicarea locală a mixturilor antipruriginoase sau administrarea orală a antihistaminicelor (precum Aerius, Ketotifen). Alimentația fără gluten poate ameliora simptomatologia acestei afecțiuni.
Tratamentul eritemului polimorf presupune administrarea de vitamină C, calciu gluconic, antihistaminice și antibiotice, în cazul în care este incriminată o infecție bacteriană. În forme severe corticosteroizi (precum Prednison sau Prednisolon) sau imunoterapice (Ciclosporina, Talidomida). Local pe suprafața leziunilor se poate aplica corticoizi sau soluții antiseptice. În cazul în care leziunile sunt localizate pe suprafața mucoasei bucale, se poate administra local Clobetasol.
Tratamentul etiologic administrat în cazul herpesului simplex constă în administrarea preparatelor antivirale, precum Aciclovir, Famciclovir, Valaciclovir, Idoxuridină, Vidarabină, Brivudin. Vaccinul antiherpetic (Antiherpin) poate fi extrem de util în acest sens.
Tratamentul local presupune aplicarea locală, pe suprafața leziunilor veziculoase, a topicelor locale herpetice cu antibiotice (Tetraciclină), antivirale (Zovirax, Aciclovir, Iododeoxiuridină-Stoxil), a Vidarabinei (Vira-A) sau a pudrelor cu Dermatol.
Tratamentul herpesului zoster este etiologic și simptomatic. Tratamentul etiologic presupune administrarea medicamentelor antivirale (precum Aciclovir, Famciclovir, Foscarnet, Brivudin, Vidarabină, Valaciclovir) și a interferonului-alfa. Tratamentul simptomatic prespune ameliorarea leziunilor veziculoase apărute în contextul acestei afecțiuni prin aplicarea locală de pudre sau mixturi antiinflamatoare și antibacteriene, administrarea de corticosteroizi (precum Prednison) și antiinflamatoare nonsteroidiene (precum Paracetamol sau Aspirină) pentru combaterea tulburărilor neurologice apărute și administrarea de Capsaicină (Zostrix) pentru ameliorarea sindromului dureros (a nevralgiei apărute în acest context).
Tratamentul administrat în cazul bolnavilor diagnosticați cu scabie este reprezentat de aplicarea locală pe suprafața leziunilor a cremei topice cu permethrină 5% sau a următoarelor rețete magistrale: sulf asociat cu vaselină și carbonat de calciu, benzoat de benzil și vaselină sau Lindan și vaselină.
În cazul varicelei nu există tratament etiologic; boala se remite de la sine în decursul a 7-14 zile. Tratamentul simptomatic vizează ameliorarea leziunilor veziculoase și a senzației de mâncărime produsă de către acestea. În acest sens se recomandă aplicarea locală pe suprafața crustelor a albastrului de metilen, a loțiunilor calmante cu calamine, a loțiunilor mentolate sau a compreselor reci.
Asemenea, varicelei, nici variola nu beneficiază de tratament etiologic, singurul tratament medicamentos administrat fiind cel de ameliorare și combatere a febrei și a durerilor. Datorită vaccinului antivariolă răspândit pe tot globul, în anul 1980 boala a fost eradicată total.
Tratamentul de combatere a impetigoului presupune administrarea locală a cremelor pe bază de antibiotice, iar în cazurile severe se recomandă administrarea antibioticelor pe cale orală. [1], [2], [3], [4], [5]