115 ani de la moartea medicului şi omului politic Nicolae Kretzulescu

Medicul şi omul politic Nicolae (Creţulescu) Kretzulescu, membru titular al Societăţii Academice Române; preşedinte al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române, s-a născut la 1 martie 1812. Şi-a făcut studiile de specialitate la Facultatea de Medicină din Paris, iar în 1839 a devenit doctor în medicină şi chirurgie, la întoarcerea în ţară funcţionând ca "medic de despărţămînt" (1839-1848) şi la Spitalul "Pantelimon" (1847), în Bucureşti.

A participat la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, fiind trimis de Guvernul Provizoriu să medieze o înţelegere româno-maghiară contra Rusiei şi a făcut parte din comisia stabilită pentru redactarea Constituţiei. După înfrângerea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, a fost exilat în Imperiul Otoman, unde a devenit medic la Spitalul militar "Kuleli" din Istanbul. Revenind în ţară, în 1851, a lucrat la Spitalul "Colţea", iar în 1855 a fost numit efor al spitalelor din Bucureşti.

De-a lungul anilor a ocupat demnităţi importante: ministru la Departamentul din Lăuntru (1857-1858), ministru de Finanţe (1857-1858, 1865-1866, 1871), ministru de Interne (1862-1863, 1866), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1859, 1862-1863, 1865-1866), ministru al Justiţiei (1862-1863, 1863, 1871), ministru al Lucrărilor Publice (1866, 1871-1873), ministru al Industriei, Agriculturii şi Lucrărilor Publice (1865-1866), ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (1879-1880), trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar la Roma (1880-1881), St. Petersburg (1881-1886) şi Paris (1891-1893), preşedinte al Senatului (1889-1890).

A fost iniţiatorul învăţământului medical în Muntenia şi unul dintre animatorii vieţii ştiinţifice româneşti din a doua jumătate a sec.XIX. În ianuarie 1842, ca urmare a strădaniilor sale, s-a deschis Şcoala de Mică Chirurgie de la "Colţea", Nicolae Kretzulescu fiind şi autorul unui "Manual de anatomie descriptivă" (1843), primul de acest gen în limba română.

S-a numărat printre cei mai activi susţinători ai organizării instituţiilor culturale ale ţării (Arhivele Statului, muzee) şi ai înfiinţării Societăţii Academice Române. A fost membru titular al Societăţii Academice Române (9 septembrie 1871), preşedinte al Societăţii Academice Române (18 august 1872-16 august 1873) şi preşedinte al Academiei Române (29 martie 1895-1 aprilie 1898), precum şi preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Societăţii Academice Române (1874-1879) şi al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei Române (1879-1882, 1889-1893). S-a stins din viaţă la 26 iunie 1900, la Leurdeni, judeţul Argeş.

A murit la 26 iunie 1900.