120 de ani de la moartea medicului Ştefan Stâncă

Medicul Ştefan Stâncă s-a născut la 16 mai 1865 la Iaşi. A urmat cursurile universitare (Facultatea de Medicină) în oraşul natal (1882-1885) şi în Bucureşti (1885-1891). A obţinut doctoratul în medicină, în 1891, cu o teză, care constituie, totodată, lucrarea sa fundamentală: "Mediul social ca factor patologic". În această scriere clasică, el subliniază cauzele social-economice ale celor mai multe boli de mare răspândire, arătând necesitatea transformării mediului social generator de maladii în vederea ameliorării stării de sănătate a populaţiei şi a eradicării "bolilor sociale". Lucrarea reprezintă o abordare de pionierat a problemelor de sănătate publică.

A atras, de asemenea, atenţia, printre primii la noi, asupra primejdiei accidentelor de muncă şi a necesităţii prevenirii lor, ca şi a bolilor profesionale, fiind considerat un adevărat pionier al medicinei preventive. A fost medic de plasă (1891-1894) în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Ilfov, desfăşurând o activitate de veritabil apostolat. A lucrat în continuare ca medic oftalmolog la Bucureşti (1894-1895), apoi medic la spitalele din Moineşti şi Tg. Ocna. S-a preocupat, în paralel, de răspândirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice în rândul populaţiei, desfăşurând o rodnică activitate publicistică, scriind numeroase articole în diverse periodice politice şi în reviste medicale. Scrierile sale au tratat despre darwinism, despre istoria medicinei, au dezvăluit înapoierea economică şi starea sanitară precară a ţăranilor şi muncitorilor, au combătut şovinismul şi antisemitismul.

A murit la 11 ianuarie 1897, la Iaşi, la numai 32 de ani, răpus de tuberculoză, o boală pe ale cărei rădăcini sociale le-a denunţat în repetate rânduri. În semn de preţuire pentru activitatea sa, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române (28 oct. 1948).