Laringita · ICD-10: J04.0
Sinonime: laringită acută, laringită cronică, laringită subglotică, crup, inflamația laringelui
RezumatDefiniție și clasificareCifre & epidemiologieCauze și patogenieSemne și simptomeSemne de alarmăDiagnostic clinicDiagnostic paraclinicDiagnostic diferențialBoli înruditeTratamentComplicațiiMonitorizare și urmărireGhidul pacientuluiGhidul specialistuluiEvoluție și prognosticPrevenție și screeningSituații specialeViața cu boalaÎn RomâniaUltimele studiiÎntrebări frecventeGlosarConcluzii
Rezumat
Laringita este inflamația mucoasei laringelui, cu afectarea caracteristică a corzilor vocale, care se traduce clinic prin disfonie (răgușeală) — simptomul cardinal — până la afonie (pierderea completă a vocii).[1][2] Se împarte în laringită acută (durată sub 3 săptămâni, cel mai frecvent virală, autolimitată) și laringită cronică (peste 3 săptămâni, prin factori iritanți persistenți: fumat, reflux laringofaringian, suprasolicitare vocală).[1][2]
La adult, laringita acută este de regulă o afecțiune benignă, autolimitată în 1-2 săptămâni; tratamentul este simptomatic și centrat pe repausul vocal și hidratare, antibioticele nefiind indicate de rutină întrucât etiologia este predominant virală.[1][7] La copilul mic, forma subglotică (crup / laringotraheobronșită) poate produce stridor inspirator, tuse lătrătoare și detresă respiratorie și necesită evaluare promptă; tratamentul standard este corticoterapia (dexametazonă) în doză unică, cu adrenalină nebulizată în formele moderat-severe.[3][4][5]
Semnalul de alarmă esențial: o răgușeală care persistă peste 3 săptămâni — mai ales la un fumător — impune examinarea laringelui (laringoscopie) pentru a exclude un cancer laringian, indiferent de vârstă.[1]
Definiție și clasificare
Laringita desemnează orice proces inflamator al mucoasei laringiene. Deoarece corzile vocale (plicile vocale) fac parte din laringe, edemul și inflamația lor modifică vibrația și produc disfonia.[1][2]
Clasificare după durată
- Laringită acută — simptome cu durată sub 3 săptămâni. Cel mai frecvent de cauză virală (aceleași virusuri ca răceala comună), autolimitată. Poate însoți o infecție respiratorie superioară.[2]
- Laringită cronică — simptome persistente peste 3 săptămâni, prin expunere prelungită la factori iritanți (fum de țigară, reflux, poluanți, abuz vocal) sau afecțiuni sistemice.[1][2]
Forme particulare
- Laringita subglotică (crupul / laringotraheobronșita acută) — entitate pediatrică cu edem al regiunii subglotice, tipică pentru copiii de 6 luni – 3 ani, dominată de stridor și tuse lătrătoare.[3][6]
- Laringita de reflux (laringofaringiană) — inflamație cronică prin refluxul conținutului gastric spre laringe.[10]
- Epiglotita — inflamația supraglotică (epiglotă), o urgență distinctă de crup, potențial fatală prin obstrucția rapidă a căii aeriene.[3]
- Laringita difterică (crupul difteric) — formă gravă, membranoasă, azi rară datorită vaccinării.[9]
Codificarea ICD-10: laringita acută J04.0; laringotraheita acută J04.2; laringita cronică J37.0; laringotraheita cronică J37.1; laringita obstructivă acută (crup) J05.0.[1]
Cifre & epidemiologie
Cauze și patogenie
Laringita acută
Cauza dominantă este infecția virală — rinovirus, virusul gripal și paragripal, virusul sincițial respirator, adenovirus, coronavirus — de obicei în cadrul unei infecții a căilor respiratorii superioare.[2][6] Cauzele bacteriene (streptococ, Moraxella catarrhalis, Haemophilus influenzae) sunt minoritare. Alte cauze acute: suprasolicitarea vocală (strigat, cântat), traumatism, expunere acută la fum sau vapori iritanți.[2]
Laringita cronică
Rezultă din agresiuni repetate sau prelungite ale mucoasei laringiene:[1][2]
- Fumatul — cel mai important factor iritant cronic; produce edem Reinke.
- Refluxul laringofaringian / gastroesofagian — expunerea mucoasei la acid și pepsină.[10]
- Abuzul / utilizarea vocală necorespunzătoare — profesori, cântăreți, vânzători.[1]
- Expunerea ocupațională la praf, vapori chimici, aer uscat.
- Rinosinuzita cronică cu drenaj posterior (rinoree posterioară).
- Corticosteroizii inhalatori (astm, BPOC) — laringită iritativă și candidoză laringiană.[1]
- Cauze mai rare: fungice (candidoză), autoimune, granulomatoase (tuberculoză, sarcoidoză), consumul de alcool.
Crupul (laringita subglotică)
Cauzat tipic de virusul paragripal tip 1 (și tipurile 2-3), mai rar gripal, VSR, adenovirus.[3][6] Edemul inflamator al regiunii subglotice — cea mai îngustă parte a căii aeriene la copil, delimitată de cartilajul cricoid rigid — reduce dramatic lumenul; conform legii lui Poiseuille, o mică scădere a razei crește exponențial rezistența la flux, explicând stridorul și detresa respiratorie.[6]
Semne și simptome
Manifestarea centrală, comună tuturor formelor, este disfonia (răgușeala): voce aspră, slabă, joasă, care poate progresa până la afonie.[1][2] În laringita acută virală, disfonia apare de obicei în contextul unei răceli — cu durere / senzație de uscăciune sau raclare în gât, tuse seacă și, uneori, febră ușoară.[2]
Simptome frecvent asociate: senzația de corp străin sau nod în gât, nevoia de a-și drege permanent vocea, odinofagie ușoară, tuse iritativă. La adult, simptomele generale (febră, mialgii) reflectă infecția virală de fond și nu inflamația laringiană propriu-zisă.[2]
La copilul cu crup, tabloul este distinctiv: debut nocturn, tuse lătrătoare („ca de focă"), stridor inspirator, voce răgușită și grade variabile de detresă respiratorie, adesea precedat de 1-2 zile de coriză și febră.[3][6] Prezența stridorului în repaus, a tirajului și a agitației marchează o formă moderat-severă.[3]
Frecvența și specificitatea fiecărui simptom sunt detaliate în lista de simptome asociate de mai jos.
Top simptome — frecvență și valoare diagnostică
Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.
| Simptom | Frecvență | Valoare diagnostică | Observații |
|---|---|---|---|
| Stridorul ⚠ alarmă | Comun | Specificitate înaltă |
la debut Semn de îngustare subglotică; în crupul moderat-sever apare în repaus — semnal de alarmă la copil. |
|
Dispnee
⚠ alarmă „lipsă de aer” |
Ocazional | Specificitate moderată |
la debut Dificultatea de respirație / detresa apare în crupul sever și epiglotită — semnal de obstrucție a căii aeriene. |
| Voce răgușită (disfonie) | Cardinal · 95% | Specificitate înaltă |
la debut Simptomul cardinal, comun tuturor formelor de laringită; poate progresa spre afonie. |
|
Tuse
„tuse” |
Frecvent | Nespecific |
la debut Tuse seacă, iritativă în laringita acută; în crup — tuse lătrătoare, ca de focă. |
| Durere în gât | Frecvent | Nespecific |
la debut Durere sau uscăciune / raclare în gât, mai ales în forma acută virală. |
| Febră | Comun | Nespecific |
la debut Febră de regulă ușoară, reflectă infecția virală de fond; febra înaltă cu debut brusc sugerează epiglotită. |
|
Senzația de nod în gât (globus)
„nod în gât” |
Comun | Nespecific |
Senzație de corp străin / nod în gât, frecventă în laringita de reflux. |
| Odinofagie (durere la înghițire) | Ocazional | Specificitate moderată |
la debut Durere la înghițire; odinofagia severă cu salivație ridică suspiciunea de epiglotită. |
⚠ Prezentare de urgență dacă apare oricare dintre: stridorul, dispnee.
⚠ Semne de alarmă — când mergi de urgență la medic
Următoarele elemente scot laringita din sfera banalului și impun evaluare urgentă sau examinare laringiană:
- Răgușeală care persistă peste 3-4 săptămâni, mai ales la fumător sau consumator de alcool — laringoscopie obligatorie pentru a exclude cancerul laringian.[1]
- Stridor în repaus, tiraj, cianoză, agitație sau letargie la copil — semne de obstrucție a căii aeriene (crup moderat-sever).[3]
- Dificultate severă de deglutiție, salivație / babe (drooling), poziție „în trepied", stare toxică, febră înaltă cu debut brusc — suspiciune de epiglotită: NU se examinează gâtul, se asigură calea aeriană de urgență.[3]
- Dispnee progresivă, stridor bifazic.
- Hemoptizie, scădere ponderală, adenopatie cervicală, otalgie reflexă — sugerează malignitate.[1]
- Disfonie apărută după intubație sau chirurgie tiroidiană/cervicală — posibilă pareză de coardă vocală.[1]
Diagnostic clinic
Diagnosticul laringitei acute la adult este în esență clinic: disfonie recentă în context de infecție respiratorie superioară, la un pacient fără semne de alarmă, nu necesită investigații suplimentare.[1][2] Anamneza precizează durata simptomelor (sub / peste 3 săptămâni — pragul-cheie), factorii de risc (fumat, uz vocal profesional, simptome de reflux, corticoizi inhalatori) și semnele de alarmă.[1]
Ghidul AAO-HNS recomandă ca clinicianul să nu prescrie de rutină antibiotice pentru disfonie și să identifice cazurile care necesită vizualizarea laringelui.[1] La copil, diagnosticul crupului este de asemenea clinic, pe baza triadei tuse lătrătoare + stridor + disfonie cu debut nocturn; severitatea se cuantifică cu scorul Westley.[3][7]
Scorul Westley pentru severitatea crupului Calculator
Scor clinic (0–17) pentru cuantificarea severității laringitei subglotice (crup) la copil și ghidarea tratamentului. Nu înlocuiește judecata clinică; evaluează nivelul de conștiență, cianoza, stridorul, intrarea de aer și tirajul.
⚕ Rezultat orientativ pentru profesioniști; nu înlocuiește judecata clinică.
Sursă: Westley et al.; AAFP — Croup: Diagnosis and Management, 2018
Clasificarea laringitei
Formele clinice principale de laringită și codurile ICD-10 asociate.
- Laringită acută (virală, <3 săptămâni) — J04.0
- Laringotraheită acută — J04.2
- Laringită obstructivă acută / crup (laringită subglotică) — J05.0
- Laringită cronică (>3 săptămâni) — J37.0
- Laringotraheită cronică — J37.1
- Laringită de reflux (laringofaringiană) — J38.7 / R
- Crup difteric — A36.2
Sursă: ICD-10 (WHO) / AAO-HNS 2018
Diagnostic paraclinic
Laringoscopia
Laringoscopia indirectă / fibroscopia flexibilă (nazolaringoscopia) este examenul de referință pentru vizualizarea corzilor vocale. Ghidul AAO-HNS recomandă examinarea laringelui la orice disfonie care persistă peste 4 săptămâni (sau mai devreme dacă se suspectează o cauză gravă), pentru a exclude leziuni structurale (noduli, polipi, leucoplazie, tumori) sau paralizie de coardă.[1] Stroboscopia laringiană evaluează fin vibrația mucoasei.
Investigații de context
- La copilul cu crup: diagnosticul este clinic; radiografia cervicală nu este necesară de rutină, dar poate arăta semnul „turnului de biserică" (steeple sign) — îngustare subglotică. Se face doar în cazuri atipice, pentru diferențierea de corp străin sau epiglotită.[3][6]
- Reflux laringofaringian: diagnostic în principal clinic; pH-metria / impedanțmetria de 24h se rezervă cazurilor incerte.[10]
- Culturi / teste virale: rar utile; se rezervă suspiciunii de difterie, tuberculoză sau infecție fungică.
Diagnostic diferențial
Disfonia și tabloul de „laringită" pot masca alte entități care trebuie diferențiate:
- Epiglotita — debut brusc, febră înaltă, odinofagie severă, salivație, stare toxică, fără tuse lătrătoare tipică; urgență de cale aeriană.[3]
- Corpul străin laringotraheal — debut brusc, la copil sănătos anterior, fără prodrom viral.[6]
- Traheita bacteriană — stare toxică, secreții purulente, răspuns slab la adrenalină.
- Abcesul retrofaringian / peritonsilar.
- Cancerul laringian — disfonie progresivă peste 3 săptămâni la fumător.[1]
- Paralizia de coardă vocală (post-chirurgical, tumoral, neurologic).[1]
- Nodulii / polipii vocali, edemul Reinke — la cei cu abuz vocal / fumat.
- Laringospasmul, angioedemul, reacția alergică.
- Disfonia funcțională / tensiune musculară și disfonia spasmodică.
Boli înrudite
Tratament
Laringita acută la adult
Este autolimitată; tratamentul este simptomatic:[1][2]
- Repaus vocal relativ (a vorbi puțin, fără șoptit — care solicită corzile), hidratare abundentă, umidificarea aerului.
- Evitarea fumatului și a iritanților, gargară cu apă sărată, pastile de supt.
- Analgezice / antipiretice (paracetamol, ibuprofen) pentru durere și febră.
- Antibioticele NU sunt recomandate de rutină — etiologia este virală; nu ameliorează evoluția.[1]
- Terapia vocală (logoped) și, dacă e cazul, tratamentul refluxului sunt indicate în formele cronice sau recidivante.[1]
Laringita cronică
Centrată pe înlăturarea factorului cauzal: renunțarea la fumat, tratamentul refluxului (măsuri de stil de viață ± inhibitor de pompă de protoni în formele documentate), igiena vocală și terapia vocală, optimizarea tehnicii inhalatorii la cei cu corticoizi inhalatori.[1][10]
Crupul (laringita subglotică) la copil
Tratamentul este stratificat pe severitate (scorul Westley):[3][4][5]
- Corticosteroizi — piatra de temelie: dexametazonă în doză unică (uzual 0,15–0,6 mg/kg oral) se administrează în TOATE gradele de severitate, inclusiv crupul ușor; reduce reevaluările, spitalizarea și durata simptomelor.[4] O metaanaliză Cochrane confirmă beneficiul glucocorticoizilor asupra scorurilor de severitate și a necesarului de reintervenții.[4] Prednisolonul este o alternativă.
- Adrenalină (epinefrină) nebulizată în crupul moderat-sever (stridor în repaus, tiraj): ameliorează rapid obstrucția; efectul este tranzitoriu (~2 ore), impunând observație pentru „efectul de rebound".[5]
- Oxigen și, rar, intubație în formele severe cu insuficiență respiratorie.
- Măsuri de suport: mediu calm, poziție confortabilă în brațele părintelui. Aerul rece/umidificat nu are dovezi solide de eficacitate.[3]
- Paracetamol Atb 250 mg supozitoare (Analgezic / antipiretic)
- Ibuprofen Actavis 400 mg, comprimate filmate (AINS)
- Dexametazonă Krka 4 mg/ 8 mg comprimate (Corticosteroid, linia 1)
- ADRENALINA, fiole (Simpatomimetic (nebulizat), linia 1)
Complicații
- Obstrucția căii aeriene — principala complicație gravă a crupului sever și a epiglotitei; rar, necesită intubație.[3]
- Extinderea infecției — laringotraheobronșită, traheită bacteriană secundară, pneumonie.
- Disfonie persistentă / cronicizare și dezvoltarea de noduli sau polipi vocali prin abuz vocal repetat pe laringe inflamat.[1]
- Deshidratare la copilul mic cu crup (aport oral redus).
- Rar, la laringita cronică netratată de reflux: stenoză subglotică, granuloame de contact.[10]
- Întârzierea diagnosticului de cancer laringian atunci când o disfonie persistentă este tratată repetat ca „laringită".[1]
Monitorizare și urmărire
Laringita acută necalculată nu necesită urmărire specifică — reevaluare doar dacă simptomele persistă peste 3-4 săptămâni sau apar semne de alarmă, moment în care se indică laringoscopie.[1]
La copilul cu crup tratat, se recomandă observație 2-4 ore după adrenalină nebulizată (pentru efectul de rebound) înainte de externare; părinții sunt instruiți asupra semnelor de agravare (stridor în repaus, tiraj, dificultate de respirație) care impun revenirea de urgență.[3]
În laringita cronică, urmărirea vizează controlul factorilor cauzali (fumat, reflux, igienă vocală) și, la nevoie, reevaluare laringoscopică a leziunilor structurale.[1][10]
Ghidul pacientului
Ce pot face acasă (adult)
- Odihnește-ți vocea: vorbește cât mai puțin și normal — nu șopti, deoarece șoptitul forțează corzile vocale mai mult decât vorbirea obișnuită.
- Bea multe lichide și umidifică aerul din cameră.
- Evită fumatul (activ și pasiv) și consumul de alcool.
- Poți lua paracetamol sau ibuprofen pentru durere; pastilele de supt și gargara cu apă sărată ameliorează disconfortul.
- Nu cere antibiotice — laringita virală nu se vindecă mai repede cu ele.[1]
Când mă adresez medicului
- Răgușeala durează peste 3 săptămâni.[1]
- Ai dificultăți de respirație sau de înghițire, tuse cu sânge, scădere în greutate.
- Ești fumător și vocea nu revine.
Copilul cu tuse „lătrătoare"
Multe episoade de crup ușor se ameliorează acasă. Solicită urgent ajutor medical dacă bebelușul/copilul are respirație zgomotoasă în repaus (stridor), respiră greu, se învinețește, este foarte agitat sau moleșit ori bavează și nu poate înghiți.[3]
Ghidul specialistului
- Nu prescrie antibiotice de rutină pentru disfonie / laringită acută (recomandare fermă AAO-HNS).[1]
- Vizualizează laringele la orice disfonie persistentă peste 4 săptămâni sau mai devreme dacă suspectezi o cauză gravă (fumător, hemoptizie, adenopatie).[1]
- Nu prescrie de rutină corticosteroizi orali sau antireflux pentru disfonie fără diagnostic laringoscopic — se tratează cauza documentată.[1]
- Crup: administrează dexametazonă doză unică în orice grad de severitate, inclusiv formele ușoare.[4] Adaugă adrenalină nebulizată în crupul moderat-sever cu stridor de repaus și observă ≥2-3 ore.[5]
- Recomandă terapie vocală (logoped) în disfonia cronică și în leziunile benigne de suprasolicitare.[1]
- Diferențiază ferm epiglotita de crup — nu examina faringele la un copil cu stare toxică, salivație și poziție în trepied.[3]
Evoluție și prognostic
Prognosticul laringitei acute virale este excelent: vindecare spontană în 1-2 săptămâni, fără sechele.[2] Laringita cronică are evoluție trenantă, dependentă de controlul factorilor iritanți; disfonia se poate ameliora substanțial la renunțarea la fumat și corectarea igienei vocale.[1]
Crupul are prognostic foarte bun — majoritatea cazurilor sunt ușoare și se rezolvă în 2-3 zile; sub 5% necesită spitalizare și sub 1-2% intubație.[3][6] Recidivele (crup recurent) apar la unii copii și pot necesita evaluarea unei anomalii subglotice subiacente.[8]
Prevenție și screening
- Renunțarea la fumat — cea mai importantă măsură de prevenție a laringitei cronice și a cancerului laringian.[1]
- Igiena vocală pentru profesioniștii vocii (profesori, cântăreți): hidratare, evitarea strigatului, tehnici de vorbire, pauze vocale.[1]
- Controlul refluxului prin măsuri de stil de viață.[10]
- Igiena mâinilor și evitarea contactului cu persoane răcite — reduc infecțiile virale respiratorii.
- Vaccinarea: anti-Haemophilus influenzae tip b (a redus dramatic epiglotita) și anti-difterie (previne crupul difteric); vaccinarea antigripală reduce infecțiile respiratorii.[9]
- Nu există screening populațional; „screeningul" util este examinarea laringoscopică promptă a oricărei disfonii persistente.[1]
Situații speciale
Copilul mic
Laringele îngust face din laringita subglotică (crup) o problemă tipic pediatrică, cu risc de obstrucție; abordarea și tratamentul diferă esențial de adult (corticoterapie sistematică, adrenalină nebulizată).[3]
Profesioniștii vocii
Cântăreți, actori, profesori, operatori call-center — necesită repaus vocal riguros în puseul acut și terapie vocală în formele recurente pentru a preveni leziunile organice (noduli).[1]
Sarcina
Se preferă măsurile nefarmacologice; alegerea medicației (analgezice, antireflux) ține cont de siguranța în sarcină.
Pacientul cu corticoizi inhalatori
Laringita iritativă și candidoza laringiană se previn prin tehnică inhalatorie corectă și clătirea gurii după administrare.[1]
Viața cu boala
Pentru majoritatea adulților, laringita este un episod trecător. Cheia recuperării rapide este menajarea vocii și hidratarea. Persoanele care își folosesc vocea profesional trebuie să învețe să recunoască semnele de suprasolicitare și să adopte o „igienă vocală" de durată: încălzire vocală, pauze, evitarea deshidratării și a cafeinei în exces, tratarea refluxului și renunțarea la fumat.[1]
Când răgușeala devine cronică, impactul asupra comunicării și calității vieții poate fi semnificativ; terapia vocală cu un logoped aduce ameliorări reale și previne recidivele.[1] Recunoașterea din timp a semnalelor de alarmă (răgușeală peste 3 săptămâni la fumător) rămâne cel mai important gest de autoprotecție.
🇷🇴 În România
În România, laringita acută este una dintre cele mai frecvente cauze de prezentare la medicul de familie și la ORL în sezonul rece, în cadrul infecțiilor respiratorii superioare — de regulă gestionată ambulatoriu, simptomatic. Crupul reprezintă o cauză comună de prezentare la camerele de gardă pediatrice în lunile de toamnă-iarnă.[6]
Vaccinarea anti-difterică (inclusă în schema națională de imunizare DTP) și anti-Haemophilus influenzae tip b au făcut ca formele grave — crupul difteric și epiglotita — să devină rare.[9] Fumatul, cu prevalență ridicată în populația adultă din România, rămâne principalul factor de risc pentru laringita cronică și cancerul laringian. Tratamentul urmează recomandările internaționale (AAO-HNS, ghiduri de crup); antibioticele prescrise abuziv pentru „laringită" reprezintă o țintă a programelor de utilizare judicioasă a antibioticelor.[1]
Ultimele studii
Baza de dovezi pentru laringită este solidă în special pentru crup. Ghidul AAO-HNS 2018 „Hoarseness (Dysphonia)" este referința pentru abordarea disfoniei la adult, cu recomandări ferme împotriva antibioticelor de rutină și pentru laringoscopie la disfonia persistentă.[1]
Pentru crup, două revizuiri sistematice Cochrane ancorează practica: una demonstrează beneficiul glucocorticoizilor asupra severității și necesarului de reintervenții,[4] cealaltă confirmă eficacitatea adrenalinei nebulizate în ameliorarea rapidă a obstrucției.[5] Studii comparative arată eficacitatea similară a dexametazonei și prednisolonului.[7] Pentru laringita de reflux, dovezile privind eficacitatea inhibitorilor de pompă de protoni empirici sunt mai slabe și mixte.[10]
Întrebări frecvente
Glosar
- Disfonie
- Tulburare a vocii — voce răgușită, aspră, slabă sau schimbată; simptomul principal al laringitei.
- Afonie
- Pierderea completă a vocii.
- Stridor
- Zgomot respirator aspru, de obicei inspirator, produs de îngustarea căii aeriene superioare (laringe/trahee).
- Crup
- Laringotraheobronșită acută la copil (laringită subglotică), cu tuse lătrătoare și stridor.
- Laringoscopie
- Examinarea laringelui și a corzilor vocale, indirectă (oglindă) sau cu fibroscop flexibil.
- Reflux laringofaringian
- Refluxul conținutului gastric până la nivelul laringelui și faringelui, cauză de laringită cronică.
- Epiglotită
- Inflamația epiglotei — urgență de cale aeriană, distinctă de crup.
Concluzii
Laringita este o afecțiune frecventă și, la adult, de regulă benignă și autolimitată, al cărei simptom cardinal este disfonia. Managementul adultului este predominant simptomatic — repaus vocal, hidratare, evitarea iritanților — iar antibioticele nu sunt indicate de rutină.[1] Regula de aur clinică rămâne examinarea laringelui la orice răgușeală persistentă peste 3 săptămâni pentru a nu rata un cancer laringian.[1]
La copil, forma subglotică (crupul) are o abordare distinctă și bine standardizată: dexametazonă în doză unică în orice grad de severitate și adrenalină nebulizată în formele moderat-severe, cu prognostic excelent.[3][4][5] Recunoașterea semnelor de obstrucție a căii aeriene și diferențierea de epiglotită sunt esențiale.
Bibliografie
Autori și revizuire
Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.