Polipii cervicali · ICD-10: N84.1
Sinonime: Polip de col uterin, polip endocervical, polip ectocervical
RezumatDefiniție și clasificareCifre & epidemiologieCauze și patogenieSemne și simptomeSemne de alarmăDiagnostic clinicDiagnostic paraclinicDiagnostic diferențialBoli înruditeTratamentComplicațiiMonitorizare și urmărireGhidul pacientuluiGhidul specialistuluiEvoluție și prognosticPrevenție și screeningSituații specialeViața cu boalaÎn RomâniaUltimele studiiÎntrebări frecventeGlosarConcluzii
Rezumat
Polipii cervicali sunt formațiuni benigne, de regulă mici (sub 3 cm), care se dezvoltă pe suprafața colului uterin — fie din canalul endocervical, fie de pe exocol. Afectează aproximativ 2–5% dintre femei, mai frecvent după vârsta de 20 de ani și la cele care au născut de mai multe ori.[1] Aproximativ două treimi dintre paciente nu au niciun simptom, iar polipul este descoperit întâmplător la un consult ginecologic de rutină; când apar manifestări, cea mai tipică este sângerarea după contactul sexual.[1] Riscul de transformare malignă este foarte mic — 0,1–0,2% din cazuri — însă orice polip îndepărtat trebuie trimis obligatoriu la examen histopatologic pentru a exclude o leziune precanceroasă sau canceroasă, mai ales la femeile aflate la menopauză.[1] Tratamentul constă, în marea majoritate a cazurilor, într-o procedură simplă, ambulatorie, de îndepărtare a polipului (polipectomie), efectuată în cabinet.
Definiție și clasificare
Polipul cervical este o excrescență benignă a mucoasei colului uterin, de obicei pediculată (atașată printr-un pedicul subțire), cu diametrul de câțiva milimetri până la aproximativ 3 cm, de culoare roșu-cireș spre gri-albicios. Este al doilea cel mai frecvent tip de polip ginecologic, după polipul endometrial.[1]
Din punct de vedere histologic se descriu două tipuri:
- Polipul endocervical — cel mai frecvent; provine din glandele mucoasei canalului endocervical, cu stromă edematoasă și vase de calibru variabil; predomină la femeile aflate încă la ciclu menstrual.
- Polipul ectocervical — mai rar; provine din epiteliul scuamos al exocolului, adesea cu zone de metaplazie scuamoasă; mai frecvent la femeile aflate la menopauză.
Structura histologică de bază este comună celor două tipuri: țesut conjunctiv vascularizat, celule stromale, acoperite de o proliferare papilară a epiteliului.[1]
Cifre & epidemiologie
Cauze și patogenie
Cauza exactă a polipilor cervicali rămâne necunoscută. Sunt propuse mai multe mecanisme, posibil concurente:
- congestia cronică a vaselor de sânge de la nivelul colului uterin;
- inflamația sau infecția cronică a mucoasei cervicale;
- iritația chimică locală;
- un răspuns tisular anormal la nivelurile crescute de estrogen.[1]
Factorii asociați cu un risc mai mare includ vârsta peste 20 de ani și multiparitatea (nașteri multiple în antecedente), pacientele multipare având un risc mai ridicat față de cele nulipare.[1] Nu există dovezi consistente că infecția cu HPV ar fi o cauză directă a polipilor cervicali — aceasta rămâne, în schimb, cauza principală a leziunilor precanceroase și a cancerului de col uterin, care trebuie excluse prin diagnostic diferențial.
Semne și simptome
Cel mai important lucru de reținut despre polipii cervicali este că majoritatea sunt asimptomatici — aproximativ două treimi dintre paciente nu observă niciun semn, iar polipul este identificat întâmplător la un examen ginecologic cu specul sau la un frotiu Babeș-Papanicolau de rutină.[1]
Când apar simptome, cel mai frecvent este sângerarea de contact (postcoitală) — sângerare ușoară, imediat după contactul sexual, cauzată de faptul că suprafața polipului este foarte vascularizată și sângerează ușor la atingere. Într-un studiu clinic pe 50 de paciente cu polip cervical, 40% au prezentat sângerare vaginală, 26% sângerare de contact și 20% durere în timpul contactului sexual (dispareunie).[2]
Alte manifestări posibile: sângerare intermenstruală, cicluri menstruale mai abundente sau neregulate, sângerare după menopauză (semn de alarmă care impune evaluare promptă) și, rareori, secreție vaginală crescută sau cu miros, dacă polipul este inflamat sau infectat. La examenul cu specul, polipul apare ca o formațiune netedă, roșiatică, care sângerează ușor la atingerea cu o pensă sau un tampon.[1] Foarte rar, un polip de dimensiuni mari poate obstrua parțial canalul cervical și contribui la infertilitate.[1]
Top simptome — frecvență și valoare diagnostică
Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.
| Simptom | Frecvență | Valoare diagnostică | Observații |
|---|---|---|---|
| Sângerare în postmenopauză ⚠ alarmă | Comun | Specificitate moderată |
Sângerare apărută după instalarea menopauzei; impune evaluare promptă și histopatologie riguroasă, dat fiind riscul mai mare de leziune malignă asociată la această vârstă. |
|
Sângerare postcoitală
„sângerare după contact sexual” |
Frecvent · 26% | Specificitate moderată |
Cel mai tipic simptom al polipului cervical simptomatic — sângerare ușoară imediat după contactul sexual, prin friabilitatea suprafeței polipului. |
|
Sângerare vaginală anormală
„sângerare între menstruații, sângerare postcoitală” |
Frecvent · 40% | Nespecific |
Sângerare vaginală în afara ciclului normal, raportată la 40% dintre pacientele simptomatice dintr-un studiu de cohortă. |
| Dispareunie | Comun · 20% | Nespecific |
Durere în timpul contactului sexual, raportată la 20% dintre pacientele simptomatice dintr-un studiu de cohortă. |
| Cicluri menstruale neregulate (menoragie/oligomenoree) | Comun | Nespecific |
Sângerare intermenstruală sau menstruații mai abundente, posibile la pacientele cu polip cervical simptomatic. |
| Secreție vaginală anormală (leucoree) | Ocazional | Nespecific |
Secreție vaginală crescută, uneori urât mirositoare, atunci când polipul este inflamat sau infectat; simptom nespecific. |
|
Infertilitatea masculină
„incapacitatea de a avea copii” |
Rar | Nespecific |
Foarte rar, un polip mare poate obstrucționa parțial canalul cervical și contribui la infertilitate. |
⚠ Prezentare de urgență dacă apare oricare dintre: sângerare în postmenopauză.
⚠ Semne de alarmă — când mergi de urgență la medic
Deși marea majoritate a polipilor cervicali sunt benigni, există situații care impun evaluare promptă și biopsie riguroasă pentru a exclude o leziune malignă:
- sângerare vaginală apărută după instalarea menopauzei — riscul de malignitate este semnificativ mai mare la aceste paciente;[1]
- polip cu suprafață neregulată, friabilă, ulcerată sau cu zone de necroză;
- bază indurată sau fixă, care nu se mobilizează ușor;
- dimensiuni neobișnuit de mari (peste 3 cm) sau creștere rapidă în timp;
- sângerare disproporționat de abundentă față de dimensiunea polipului;
- recidivă repetată a polipului după excizii anterioare.
Chiar și în absența acestor semne, orice polip excizat trebuie trimis obligatoriu la examen histopatologic — unele studii pe paciente simptomatice raportează leziuni precanceroase sau canceroase la până la 5% dintre polipii examinați.[1]
Diagnostic clinic
Diagnosticul inițial se pune prin examen ginecologic cu specul, care evidențiază formațiunea polipoidă la nivelul colului uterin sau exteriorizată prin orificiul cervical extern. Medicul urmărește numărul, dimensiunea, culoarea, aspectul suprafeței (netedă sau neregulată) și localizarea pediculului (endocervical sau pe exocol).
Manipularea trebuie făcută cu blândețe, deoarece polipii sângerează ușor la contact. Se evaluează totodată restul colului uterin și al vaginului, pentru a exclude leziuni asociate. La tușeul vaginal, un polip mare poate fi palpat ca o formațiune moale, mobilă, cu pedicul.[1]
Tipuri histologice de polipi cervicali
Clasificarea histologică a polipilor cervicali, utilă pentru orientarea diagnosticului și a conduitei.
- Polip endocervical — cel mai frecvent tip; provine din glandele mucoasei canalului endocervical, cu stromă edematoasă și vase de calibru variabil; predomină la femeile aflate la vârstă fertilă; suprafață netedă, roșu-cireș, de obicei pediculat
- Polip ectocervical — mai rar; provine din epiteliul scuamos al exocolului, adesea cu zone de metaplazie scuamoasă; mai frecvent la femeile aflate la menopauză; culoare gri-albicioasă spre roz-pal
Diagnostic diferențial al unei leziuni vizibile pe colul uterin
Principalele entități care trebuie luate în calcul atunci când se observă o formațiune la nivelul colului uterin, alături de polipul cervical.
- Polip cervical — formațiune pediculată, roșu-cireș, netedă, sângerează ușor la atingere; confirmare prin examen histopatologic după excizie
- Ectropion cervical — zonă roșiatică, granulară, în jurul orificiului cervical extern, fără formă polipoidă protruzivă; frecvent la femei tinere, sub contracepție hormonală sau în sarcină
- Chist Nabothian — formațiune chistică, netedă, translucidă sau gălbuie, de regulă asimptomatică; nu sângerează la atingere
- Polip endometrial exteriorizat prin orificiul cervical — provine, de fapt, din cavitatea uterină; necesită histeroscopie pentru confirmare și tratament complet
- Polip decidual (specific sarcinii) — apare prin transformarea deciduală a mucoasei cervicale în timpul sarcinii; poate regresa spontan după naștere
- Fibrom (mioma) cervical — formațiune fermă, cu bază solidă, nu doar pediculată
- Condiloame cervicale — leziuni multiple, cu suprafață verucoasă, asociate infecției cu HPV
- Cancer de col uterin — leziune friabilă, ulcerată, care sângerează spontan, adesea cu bază indurată sau fixă; risc crescut mai ales la menopauză; diagnostic obligatoriu prin biopsie
Diagnostic paraclinic
Deși speculoscopia rămâne metoda inițială de detecție, diagnosticul complet se completează cu:
- ecografia transvaginală — polipul apare ușor hiperecogen comparativ cu mucoasa normală, iar examinarea Doppler poate evidenția pediculul vascular;[1]
- frotiul cito-hormonal (Babeș-Papanicolau / VCE) — pentru a exclude o leziune cervicală citologică asociată;
- examenul histopatologic al polipului excizat — singura metodă care confirmă definitiv natura benignă a leziunii;[1]
- histeroscopia cu biopsie endometrială — recomandată la pacientele cu polipi recurenți sau la cele aflate la menopauză, deoarece până la 25% dintre acestea au și polipi endometriali asociați, care nu pot fi excluși doar prin examinarea colului.[1]
Diagnostic diferențial
Nu orice formațiune vizibilă pe colul uterin este un polip cervical. Diagnosticul diferențial include:
- ectropionul cervical — zonă roșiatică, granulară, în jurul orificiului cervical extern, fără aspect polipoid protruziv, frecvent la femeile tinere sau la cele sub tratament contraceptiv hormonal;
- chistul Nabothian — formațiune chistică, netedă, translucidă sau gălbuie, de regulă asimptomatică, care nu sângerează la atingere;
- polipul endometrial exteriorizat prin orificiul cervical — provine, de fapt, din cavitatea uterină și necesită histeroscopie pentru confirmare și tratament complet;
- polipul decidual (specific sarcinii) — apare prin transformarea deciduală a mucoasei cervicale în timpul sarcinii și poate regresa spontan după naștere;
- fibromul (mioma) cervical — formațiune fermă, cu bază solidă, nu doar pediculată;
- condiloamele cervicale — leziuni multiple, cu suprafață verucoasă, asociate infecției cu HPV;
- cancerul de col uterin — leziune friabilă, ulcerată, care sângerează spontan, adesea cu bază indurată sau fixă; risc crescut mai ales la menopauză.[1]
Distincția certă între aceste entități se face prin examen histopatologic, motiv pentru care excizia și analiza fiecărui polip cervical descoperit sunt recomandate de rutină.[1]
Boli înrudite
Tratament
Abordarea standard pentru orice polip cervical descoperit incidental este polipectomia, urmată obligatoriu de examen histopatologic.[1] Procedura se realizează, de regulă, în cabinet, fără anestezie sau cu anestezie locală minimă:
- pentru polipii cu pedicul subțire — prindere cu pensă tip inel (ring forceps) și răsucire ușoară (avulsie) până la desprindere;
- pentru polipii mici — pensă de biopsie tip "punch";
- pentru polipii cu bază groasă sau largă — excizie electrochirurgicală sau îndepărtare histeroscopică;
- baza polipului poate fi cauterizată sau tratată cu nitrat de argint, pentru a reduce sângerarea și riscul de recidivă.[1]
În sarcină, decizia este individualizată. Datele recente arată că polipii endocervicali netratați cresc semnificativ riscul de avort spontan și naștere prematură, dar polipectomia — mai ales dacă este efectuată după săptămâna 12 de sarcină și prin tehnică ghidată prin vaginoscopie — nu crește acest risc și poate chiar reduce rata nașterii premature și a ruperii premature de membrane.[3][4][5] Decizia de a interveni sau de a urmări expectativ trebuie luată împreună cu medicul obstetrician, în funcție de simptome, dimensiunea polipului și vârsta gestațională.
La pacientele cu polipi recurenți sau aflate la menopauză se recomandă histeroscopie pentru a exclude o patologie endometrială asociată.[1]
Complicații
Complicațiile polipilor cervicali sunt, în general, rare:
- infertilitate — foarte rar, atunci când un polip mare obstrucționează parțial canalul cervical;[1]
- inflamație sau infecție locală, manifestată prin secreție vaginală crescută, uneori urât mirositoare;
- sângerare — spontană sau după contact sexual, ocazional suficient de importantă pentru a cauza anemie (într-un studiu, 48% dintre pacientele cu polip cervical simptomatic prezentau anemie, iar 22% au necesitat transfuzie);[2]
- complicații legate de procedura de îndepărtare — rare, dar posibile: infecție, hemoragie, perforație uterină;[1]
- transformare malignă — foarte rară (0,1–0,2% din cazuri), dar posibilă, motiv pentru care examenul histopatologic al polipului excizat este obligatoriu.[1]
Monitorizare și urmărire
După polipectomie, urmărirea constă în continuarea consultațiilor ginecologice de rutină și a programului național de screening pentru cancerul de col uterin.[6] Rata de recidivă raportată este de aproximativ 6,2% (aproximativ 1 din 8 paciente), motiv pentru care este utilă reevaluarea prin examen cu specul la controalele ulterioare.[1]
La pacientele cu polipi recurenți sau la cele aflate la menopauză se recomandă histeroscopie, deoarece până la 25% dintre acestea au și polipi endometriali asociați, care necesită tratament separat.[1]
Ghidul pacientului
Dacă medicul ginecolog a descoperit un polip cervical la un consult de rutină, în marea majoritate a cazurilor este vorba despre o formațiune complet benignă. Îndepărtarea se face, de regulă, în cabinet, printr-o procedură scurtă și simplă, cu disconfort minim — nu este nevoie de spitalizare.
După procedură este normală o sângerare ușoară, asemănătoare unei menstruații reduse, timp de câteva zile. Se recomandă evitarea contactului sexual și a tampoanelor intravaginale pentru perioada indicată de medic, de obicei 1–2 săptămâni.
Este important de reținut că polipul excizat este trimis întotdeauna la examen histopatologic — rezultatul acestuia confirmă definitiv natura benignă a leziunii și trebuie discutat cu medicul la controlul următor. Dacă apare sângerare abundentă, febră sau secreție cu miros neplăcut după procedură, este necesar un consult ginecologic prompt.
Ghidul specialistului
Recomandarea de bază rămâne excizia (polipectomie) a oricărui polip cervical descoperit incidental, urmată obligatoriu de examen histopatologic — inclusiv pentru polipii cu aspect tipic benign, dat fiind că până la 5% dintre polipii simptomatici pot ascunde o leziune precanceroasă sau canceroasă, mai ales la pacientele aflate la menopauză.[1]
La pacientele cu polip recurent sau la menopauză, extindeți evaluarea prin histeroscopie și biopsie endometrială, pentru a exclude patologie endometrială coexistentă (raportată la până la 25% din aceste cazuri).[1]
În sarcină, literatura recentă schimbă perspectiva tradițională de "conduită expectativă sistematică": o meta-analiză din 2025 (12 studii, 8.337 paciente) arată că polipii endocervicali netratați se asociază cu un risc semnificativ crescut de avort spontan (OR 11,19; IÎ95% 4,63–27,04) și de naștere prematură (OR 9,41; IÎ95% 3,40–26,04) față de sarcinile fără polip, în timp ce polipectomia nu are impact negativ semnificativ asupra acestor riscuri (OR avort 1,28; OR naștere prematură 1,12) — autorii recomandă efectuarea intervenției, dacă este indicată, după săptămâna 12 de gestație.[3] Un studiu de cohortă retrospectiv independent confirmă riscul asociat conduitei expectative: naștere prematură sub 34 de săptămâni la 5,4% dintre gravidele cu polip netratat, față de 0,7% în absența polipului (OR ajustat 4,09).[4] Un studiu chinez pe polipectomie ghidată prin vaginoscopie în sarcină a raportat o rată mai mică de naștere prematură (4,2% față de 21,4% în cazul conduitei conservatoare) și de ruptură prematură de membrane (18,8% față de 45,2%), fără creșterea ratei de avort spontan.[5] Decizia terapeutică trebuie totuși individualizată, ținând cont de simptomatologie, dimensiunea polipului și dotarea centrului.
Evoluție și prognostic
Evoluția polipilor cervicali este, în marea majoritate a cazurilor, benignă, iar prognosticul după excizie este excelent. Recidiva apare la aproximativ 6,2% dintre paciente, uneori necesitând o nouă procedură de îndepărtare.[1] Transformarea malignă este rară (0,1–0,2%), dar posibilă — motiv pentru care confirmarea histopatologică rămâne esențială pentru fiecare caz în parte, iar prognosticul favorabil se bazează tocmai pe această verificare sistematică.[1]
Prevenție și screening
Nu există o metodă specifică de prevenire a apariției polipilor cervicali, întrucât cauza lor exactă nu este cunoscută.[1] Cea mai eficientă strategie rămâne depistarea precoce prin controale ginecologice periodice, în cadrul cărora polipii sunt frecvent identificați incidental, înainte de a produce simptome.
În România, aceste controale se suprapun cu Programul Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, coordonat de Institutul Național de Sănătate Publică, care oferă gratuit testul Babeș-Papanicolau tuturor femeilor cu vârsta între 25 și 64 de ani, o dată la 5 ani.[6] Participarea la acest program permite atât depistarea leziunilor cervicale precanceroase, cât și identificarea incidentală a polipilor cervicali în stadiu asimptomatic.
Situații speciale
Sarcină. Polipii cervicali (endocervicali sau, specific sarcinii, deciduali) sunt relativ frecvent întâlniți în timpul gestației. Conduita tradițională, conservatoare, este pusă astăzi sub semnul întrebării de dovezi mai recente: un polip endocervical netratat crește semnificativ riscul de avort spontan și de naștere prematură comparativ cu absența polipului, în timp ce polipectomia — mai ales realizată după săptămâna 12 și prin tehnici minim invazive precum vaginoscopia — pare sigură și, în anumite studii, asociată cu o rată mai mică de naștere prematură și de ruptură prematură de membrane.[3][4][5] Pentru polipii deciduali, specifici sarcinii, excizia se asociază totuși cu un risc ceva mai mare de avort și naștere prematură comparativ cu excizia polipilor endocervicali, ceea ce sugerează o conduită mai prudentă în acest subtip.[3] Decizia trebuie individualizată, în echipă cu medicul obstetrician.
Menopauză. La femeile aflate la menopauză, polipii sunt mai frecvent de tip ectocervical și au un risc mai mare de a ascunde o leziune malignă sau precanceroasă comparativ cu femeile la vârstă fertilă. Orice sângerare vaginală apărută după instalarea menopausei, chiar în prezența unui polip cu aspect tipic benign, impune evaluare promptă și histopatologie riguroasă.[1]
Infertilitate. Rareori, un polip de dimensiuni mari poate obstrucționa parțial canalul cervical, contribuind la infertilitate; la aceste paciente, polipectomia histeroscopică poate îmbunătăți șansele de sarcină, după excluderea altor cauze de infertilitate.[1]
Viața cu boala
Pentru majoritatea femeilor, diagnosticul de polip cervical nu schimbă viața de zi cu zi — este o afecțiune benignă, adesea complet asimptomatică, iar tratamentul, atunci când este necesar, este rapid și bine tolerat. După polipectomie, recuperarea este de câteva zile, cu o sângerare ușoară asemănătoare unei menstruații reduse; activitatea normală poate fi reluată aproape imediat, cu recomandarea de a evita contactul sexual și tampoanele intravaginale pentru perioada indicată de medic.
Deoarece rata de recidivă nu este neglijabilă (aproximativ 6,2%), este utilă continuarea controalelor ginecologice periodice, care permit atât depistarea unui eventual polip nou, cât și menținerea la zi a screeningului pentru cancerul de col uterin.[1]
🇷🇴 În România
În România, majoritatea polipilor cervicali sunt descoperiți incidental în cadrul consultațiilor ginecologice de rutină sau al Programului Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin. Programul, aflat sub coordonarea Institutului Național de Sănătate Publică, funcționează din 2012 și oferă gratuit testul Babeș-Papanicolau, o dată la 5 ani, tuturor femeilor cu vârsta între 25 și 64 de ani, prin intermediul medicilor de familie, al cabinetelor de planificare familială și al medicilor obstetricieni-ginecologi acreditați ca centre de recoltare.[6]
Participarea constantă la aceste controale este cu atât mai importantă cu cât un polip cervical, deși de cele mai multe ori benign, poate coexista ocazional cu o leziune cervicală precanceroasă care nu ar fi altfel simptomatică — motiv suplimentar pentru care orice formațiune descoperită pe colul uterin trebuie evaluată complet, nu doar îndepărtată.
Ultimele studii
Literatura recentă pe tema polipilor cervicali s-a concentrat, în ultimii ani, mai ales pe conduita din timpul sarcinii — un subiect cu recomandări încă în evoluție. Un studiu clinic descriptiv desfășurat în Afganistan (Cureus, 2024, 50 de cazuri din 3.730 de internări ginecologice) a documentat tabloul clinic real al pacientelor simptomatice: 40% sângerare vaginală, 26% sângerare de contact, 20% dispareunie și o rată de malignitate de 2% în lotul studiat.[2]
Pe subiectul sarcinii, o meta-analiză din 2025 (12 studii, 8.337 femei) a arătat că polipii endocervicali netratați cresc semnificativ riscul de avort spontan (OR 11,19) și de naștere prematură (OR 9,41), în timp ce polipectomia nu are efect negativ semnificativ asupra acestor riscuri și este recomandată, dacă e necesară, după săptămâna 12 de sarcină.[3] Aceste concluzii sunt susținute de un studiu de cohortă independent (American Journal of Obstetrics and Gynecology, 2022), care a raportat o rată de naștere prematură sub 34 de săptămâni de 5,4% la gravidele cu polip netratat, față de doar 0,7% în absența polipului.[4] Un studiu chinez din 2024 a testat direct beneficiul polipectomiei ghidate prin vaginoscopie în sarcină, raportând reduceri semnificative ale ratei de naștere prematură și de ruptură prematură de membrane, fără creșterea riscului de avort spontan.[5]
Întrebări frecvente
Glosar
- Polip endocervical
- Polip cervical care provine din glandele mucoasei canalului endocervical (interiorul colului uterin); cel mai frecvent tip.
- Polip ectocervical
- Polip cervical care provine din epiteliul scuamos al exocolului (suprafața externă a colului uterin), mai frecvent la femeile aflate la menopauză.
- Polipectomie
- Procedura chirurgicală, de regulă simplă și ambulatorie, prin care se îndepărtează un polip.
- Sângerare postcoitală (de contact)
- Sângerare vaginală ușoară apărută imediat după contactul sexual, cel mai frecvent simptom al unui polip cervical simptomatic.
- Polip decidual
- Polip specific sarcinii, apărut prin transformarea deciduală a mucoasei cervicale; poate regresa spontan după naștere.
- Histeroscopie
- Procedură prin care se vizualizează direct interiorul cavității uterine, folosită pentru a exclude patologie endometrială asociată polipilor cervicali recurenți.
Concluzii
Polipii cervicali sunt formațiuni benigne frecvente, adesea descoperite întâmplător, cu un risc de malignitate foarte mic, dar nu neglijabil. Excizia urmată de examen histopatologic rămâne standardul de îngrijire pentru orice polip identificat, indiferent de aspectul său, iar vigilența crescută rămâne justificată la femeile aflate la menopauză. Datele apărute în ultimii ani schimbă treptat conduita din sarcină, orientând-o spre o abordare activă, individualizată, mai degrabă decât spre urmărirea sistematică fără intervenție. Controalele ginecologice periodice și participarea la programul național de screening rămân cea mai bună modalitate de depistare precoce.
Bibliografie
Autori și revizuire
Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.