Cum începe viața să se organizeze în jurul evitării
De obicei lucrurile nu se schimbă dintr-odată. Nu există o zi clară în care să spui „de azi evit”. Schimbarea apare încet, aproape pe nesimțite, prin alegeri mici care par perfect logice în momentul în care sunt făcute.
La început este doar o preferință. Dacă ai de mers undeva și știi că într-un anumit loc ai simțit cândva acea stare neplăcută, alegi instinctiv varianta care pare mai simplă. Poate alegi un drum mai scurt. Poate preferi să mergi într-un magazin mai mic. Poate îți spui că este mai bine să pleci însoțit. Toate acestea au o explicație rezonabilă și nimeni nu le vede ca pe o problemă.
După o vreme însă începi să observi că tot mai multe lucruri sunt alese în funcție de un singur criteriu: să nu apară starea aceea. Fără să îți propui neapărat asta, începi să te gândești dinainte la locuri, la distanțe, la cât de repede ai putea pleca dacă ar fi nevoie. Uneori nici nu îți dai seama că faci acest calcul, el apare aproape automat.
Ceea ce se întâmplă în corp este foarte simplu. Dacă intri într-un loc și tensiunea începe să crească, instinctul natural este să ieși. Iar în momentul în care ieși, corpul se liniștește. Respirația se reglează, bătăile inimii se calmează, iar senzația de pericol dispare treptat.
Organismul învață foarte repede această lecție: tensiunea apare, plecarea o reduce. Așa începe să se formeze un tipar. Data viitoare când te apropii de o situație asemănătoare, sistemul de alarmă pornește mai devreme, tocmai pentru a te ajuta să eviți momentul neplăcut.
În felul acesta, fără să îți propui, începi să îți organizezi viața în jurul evitării. Unele locuri devin prea aglomerate, altele prea departe, altele prea imprevizibile. Nu pentru că ar fi cu adevărat periculoase, ci pentru că sistemul nervos încearcă să te protejeze de o stare pe care a învățat să o considere dificilă.
Mulți oameni ajung la un moment dat să privească înapoi și să își dea seama că viața lor s-a micșorat puțin câte puțin. Nu s-a întâmplat nimic dramatic într-o singură zi. Au fost doar multe ajustări mici, fiecare având sens la momentul respectiv.
Important este să înțelegi că evitarea nu apare din slăbiciune. Ea este modul natural prin care organismul încearcă să scape cât mai repede de disconfort. Problema este că, atunci când devine regula după care sunt luate deciziile, corpul nu mai are ocazia să observe ceva esențial: faptul că starea intensă poate să scadă și fără să pleci imediat.
Când începi să rămâi puțin mai mult într-un loc în care altădată ai fi ieșit imediat, apare o experiență nouă. La început tensiunea urcă, exact ca înainte. Dar dacă rămâi acolo suficient de mult, corpul începe să facă ceea ce știe de fapt să facă foarte bine: se reglează singur. Respirația se adâncește, ritmul inimii se stabilizează, iar senzația de alarmă se stinge treptat.
În acel moment se schimbă ceva important în felul în care mintea interpretează situațiile. Locurile nu mai sunt privite doar prin prisma ieșirii din ele, iar activitățile încep să fie alese din nou pentru ceea ce aduc în viața ta, nu doar pentru cât de mult disconfort evită.
Treptat, spațiul în care te miști se lărgește din nou. Nu pentru că ai forțat lucrurile, ci pentru că organismul redescoperă că poate tolera și depăși acele momente fără să fie nevoie să fugă de fiecare dată.
Amalia Dinu, Psiholog