Dinu Amalia Maria - Cabinet Individual de Psihologie

Uneori anxietatea apare într-un mod care pare greu de înțeles. Se întâmplă într-o zi obișnuită, într-un loc familiar, fără ca în jur să existe ceva care să pară amenințător. Dintr-odată respirația se schimbă, inima începe să bată mai repede, apare o tensiune în piept sau o amețeală ușoară. În acel moment atenția se mută imediat spre corp, iar gândul care apare aproape automat este că s-ar putea întâmpla ceva rău.

Reacția este atât de intensă încât pare să confirme ideea că există un pericol real. Dacă inima bate atât de puternic sau dacă respirația devine atât de scurtă, este ușor să apară convingerea că ceva nu este în regulă. Din exterior însă situația rămâne aceeași: locul este sigur, oamenii din jur își văd de treburile lor, nimic amenințător nu se întâmplă de fapt.

Pentru a înțelege ce se petrece în aceste momente este util să privim anxietatea ca pe un sistem de alarmă al organismului. Acest sistem există pentru a reacționa rapid atunci când apare un pericol. În fața unei amenințări reale corpul se pregătește pentru acțiune: respirația devine mai rapidă, inima pompează mai mult sânge, mușchii se tensionează. Toate aceste reacții sunt normale și au rolul de a proteja organismul.

Uneori însă sistemul de alarmă devine foarte sensibil și începe să reacționeze și atunci când nu există un pericol real în jur. De multe ori totul începe de la o senzație mică în corp, poate o ușoară amețeală, o schimbare a respirației sau o tensiune musculară apărută pur și simplu din oboseală sau din stres. În mod obișnuit aceste variații trec neobservate, însă atunci când atenția se oprește asupra lor, mintea începe să le interpreteze.

În acel moment apare un proces care se desfășoară foarte repede. Senzația este observată, mintea îi atașează o explicație, iar corpul reacționează și mai intens. Cu cât reacția devine mai puternică, cu atât pare mai convingătoare ideea că într-adevăr există un pericol.

Dacă privești însă mai atent aceste momente, poți observa că înaintea reacției din corp apare adesea un gând. Uneori gândul este atât de rapid încât trece aproape neobservat. Poate fi ideea că starea ar putea scăpa de sub control, că ai putea leșina sau că s-ar putea întâmpla ceva grav. Acest gând funcționează ca un semnal de alarmă pentru organism, iar corpul reacționează exact așa cum este programat să o facă.

Interesant este că anxietatea începe adesea să scadă în momentul în care apare o scurtă pauză în tot acest proces. În loc să fii prins complet în senzațiile din corp și în teama că starea va deveni mai intensă, apare o clipă în care te oprești și începi să privești mai atent ce se întâmplă în minte.

În acea clipă începi să cauți gândul care a pornit reacția. Îl privești mai atent și îl compari cu realitatea din jur. Te uiți în jurul tău, observi locul în care te afli, oamenii din jur, faptul că nimic amenințător nu se întâmplă de fapt. Senzațiile din corp sunt încă prezente, dar încep să fie privite altfel.

În momentul în care gândul este observat și verificat în raport cu realitatea, el începe să își piardă din forță. Sistemul de alarmă al corpului nu mai primește confirmarea că există un pericol real, iar reacția începe treptat să se liniștească. Respirația începe să se regleze, tensiunea scade puțin câte puțin, iar corpul revine la ritmul său obișnuit.

Mulți descoperă astfel că anxietatea nu apare pur și simplu din senin. În spatele reacției din corp există aproape întotdeauna o interpretare a situației, un gând care a fost perceput ca semnal de alarmă. Atunci când acel gând este adus în lumină și privit în raport cu realitatea, reacția organismului începe să se regleze.

Corpul nu reacționează împotriva noastră atunci când apare anxietatea. El încearcă să ne protejeze folosind un mecanism foarte vechi și foarte eficient. Uneori însă acest mecanism devine prea sensibil și reacționează și atunci când nu există un pericol real.

În momentul în care reacția este observată și înțeleasă, sistemul de alarmă începe treptat să se recalibreze. Cu timpul corpul învață din nou diferența dintre o alarmă falsă și un pericol real, iar stările de anxietate devin mai rare și mai ușor de traversat.