Între conștientizare și schimbare
Între conștientizare și schimbare
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale funcționării psihologice este faptul că înțelegerea unei probleme nu conduce automat la rezolvarea ei. Putem identifica foarte clar propriile tipare de gândire, putem recunoaște comportamente care ne produc dificultăți și putem descrie cu acuratețe modul în care acestea s-au format, iar cu toate acestea să continuăm să reacționăm în același fel în situațiile importante de viață.
Această discrepanță dintre ceea ce știm și ceea ce facem ridică o întrebare importantă. Dacă mecanismul este înțeles, dacă originea lui este cunoscută și dacă efectele lui sunt vizibile, de ce schimbarea pare atât de dificilă?
Răspunsul are legătură cu faptul că înțelegerea și schimbarea reprezintă două procese diferite. Conștientizarea aduce claritate. Schimbarea presupune experiență.
Este relativ ușor să înțelegem că perfecționismul produce epuizare. Mult mai dificil este să lăsăm intenționat un lucru imperfect și să tolerăm disconfortul care apare. Putem înțelege foarte bine că aprobarea celorlalți nu stabilește valoarea personală. Cu toate acestea, critica continuă să doară, iar respingerea continuă să activeze emoții puternice. Putem recunoaște tendința de a evita conflictele și totuși să alegem tăcerea atunci când exprimarea unui punct de vedere important aduce anxietate.
Din perspectivă psihologică, acest fenomen apare deoarece comportamentele nu sunt susținute doar de idei și convingeri. Ele sunt legate de emoții, de senzații corporale, de experiențe repetate și de concluzii pe care mintea le-a construit de-a lungul timpului. Atunci când un anumit mod de a reacționa a fost folosit ani întregi, el devine familiar. Iar familiarul creează predictibilitate.
Creierul uman are o preferință naturală pentru ceea ce cunoaște deja. Chiar și atunci când un comportament produce suferință, el poate continua să fie repetat deoarece oferă senzația că terenul este cunoscut. Din acest motiv, schimbarea aduce aproape întotdeauna o doză de nesiguranță. Omul nu renunță doar la un comportament, ci și la sentimentul de control pe care acel comportament îl oferea.
Aici începe partea cea mai importantă a procesului terapeutic.
Schimbarea nu apare în momentul în care înțelegem ceva nou despre noi înșine. Acela este începutul. Schimbarea începe atunci când alegem să rămânem într-o experiență diferită de cea cu care eram obișnuiți.
Atunci când este exprimată o limită și apare vinovăția.
Atunci când este tolerată posibilitatea dezaprobării fără a căuta imediat reasigurare.
Atunci când este exprimată o nevoie fără garanția că va fi întâmpinată exact cum ne-am dori.
Atunci când este acceptată incertitudinea în locul controlului permanent.
Aceste experiențe par mici la prima vedere. Din punct de vedere psihologic însă, ele au o importanță majoră. Fiecare experiență nouă transmite sistemului nervos informații diferite despre lume și despre propria persoană.
În timp, prin repetare, începe să se construiască o nouă formă de învățare. Creierul descoperă că dezacordul nu distruge relația. Că o limită poate fi exprimată și susținută. Că o greșeală nu anulează valoarea personală. Că anxietatea poate fi trăită fără a fi eliminată imediat.
Acesta este motivul pentru care transformările psihologice profunde au rareori caracterul unei revelații spectaculoase. De cele mai multe ori, ele se construiesc gradual, prin numeroase experiențe care contrazic vechile așteptări și creează premisele unor răspunsuri noi.
Între conștientizare și schimbare există, așadar, un proces de integrare. Mintea poate înțelege relativ repede ceea ce sistemul emoțional are nevoie să experimenteze de multe ori pentru a considera sigur. În acest spațiu dintre a înțelege și a trăi diferit se desfășoară o mare parte din procesul terapeutic.
Schimbarea devine vizibilă atunci când ceea ce la început necesita efort și atenție începe să apară firesc. Când limita este exprimată fără aceeași teamă. Când critica este analizată fără a fi transformată imediat într-o dovadă a lipsei de valoare. Când relațiile nu mai sunt conduse exclusiv de frica pierderii sau a respingerii.
În acel moment, conștientizarea nu mai este doar o explicație. Devine o experiență trăită și integrată în viața de zi cu zi.
Amalia Dinu
Psiholog clinician / Psihoterapeut integrativ
București