Apa din organism

©

Autor:

Apa din organism
Apa este indispensabilă vieții. Dacă fără hrană un om poate supraviețui până la o lună sau mai mult, fără apă supraviețuiește doar aproximativ o săptămână.

Apa reprezintă aproximativ 60-65% din greutatea unui adult și 78% din greutatea unui nou-născut.

În organismul unui adult, cantitatea de apă reprezintă:   
  • 92% din sânge;
  • 73% din creier și inimă;
  • 83% din plămâni;
  • 64% din piele;
  • 79% din mușchi și rinichi;
  • 31% din oase.

Aportul de apă în corp se relizează alimentar (consumul de băuturi și alimente) și metabolic (în urma oxidării carbohidraților).

Iată ce roluri are apa în organism:
  • conține minerale și electroliți (responsabili pentru conducerea impulsurilor electrice care fac legătura între creier și restul corpului);
  • este un solvent care dizolvă anumite substanțe (ex: cele acumulate în rinichi în urma filtrării și care trebuie eliminate din corp);
  • menține sănătatea și integritatea tuturor celulelor din organism;
  • reglează temperatura corpului prin transpirație;
  • ajută la transportul oxigenului și al substanțelor nutritive în corp;
  • lubrifiază și amortizează articulațiile;
  • ajută la transformarea alimentelor în substanțe nutritive;
  • ajută digestia și previne constipația;
  • este implicată în producția de hormoni și neurotransmițători;
  • absoarbe șocurile la nivelul ochilor, măduvei spinării, sacului amniotic în cazul fătului.

Pierderea apei din corp are loc prin urină, prin materiile fecale, prin transpirație și prin respirație (evaporare).

Setea apare atunci când pierdem 2-3% din apa din corp. Atunci când este pierdută o cantitate mare de apă din organism, apare deshidratarea. Aceasta se manifestă prin sete puternică, oboseală, dureri de cap, slăbiciune, urină închisă la culoare, halucinații. Poate fi ușoară, moderată sau severă, în funcție de cantitatea de apă pierdută:
-deshidratarea ușoară
  • 1-2% din fluidele din corp sunt pierdute;
  • creierul încearcă să remedieze dezechilibrul prin apariția setei;
-deshidratarea moderată
  • 10% din apa din corp este pierdută;
  • se manifestă prin uscarea pielii, dureri de cap, lipsă de concentrare, amorțeală, culoarea mai închisă a urinei;
  • luarea de medicamente pentru durerea de cap sau consumul de cafeină nu fac decât să inhibe setea și să împiedice consumul de apă, care ar rezolva dezechilibrul;
deshidratarea severă
  • mai mult de 10% din apa din corp este pierdută;
  • simptome: scăderea presiunii sângelui, dezorientare, crampe, cantitate mică de urină au lipsa ei, oboseală și confuzie accentuate, accelerarea bătăilor inimii;
  • la acest nivel consumul de apă nu mai ajută pentru că prin deshidratare s-au pierdut și electroliți.

Consumul zilnic recomandat este de aproximativ 2 litri (circa 20% este luată din alimente). Ideal este să bem suficiente lichide astfel încât să nu apară senzația de sete și să mărim această cantitate atunci când facem sport sau e foarte cald afară.

Data actualizare: 05-06-2019 | creare: 16-05-2017 | Vizite: 5277
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Pericolul consumului excesiv de apă
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum