Bugetul Ambulantei din judetul Olt se va termina in iulie

Data publicării: 02-02-2007

 Slatina /Rompres/ - Directorul Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) Olt, Adrian Popa, a anuntat, vineri, ca bugetul alocat in acest an institutiei este insuficient si va fi epuizat pana in iulie, transmite corespondentul ROMPRES.
 Dupa negocierile cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Olt, Ambulanta Olt a primit 6.600.000 lei pentru acest an, desi SJA Olt a solicitat 10 milioane de lei.
 ""Anul acesta am primit exact aceeasi suma ca in 2006, desi cheltuielile noastre au crescut. Banii alocati ne vor ajunge pana cel tarziu in luna iulie. Daca nu vom primi bani la rectificarea bugetara din toamna, activitatea SJA va fi blocata"", a precizat Popa.
 Nici spitalele din judet nu sunt multumite de sumele alocate in acest an, in baza contractului de servicii medicale incheiat cu CJAS Olt.
 Directorul Spitalului Judetean Slatina, Mihai Nita, a spus ca banii alocati de CJAS vor ajunge pana in septembrie.
 ""Avem nevoie de 53.000.000 de lei, dar ne-au fost alocati numai 40 de milioane de lei. Speram ca in toamna sa primim bani si pentru ultimul trimestru al anului"", a mentionat Mihai Nita.
 Conform contractului semnat cu CJAS Olt, spitalul slatinean va rezolva lunar cate 3.900 de cazuri. Suma totala pe care o vor primi spitalele din Olt anul acesta este de aproximativ 68 milioane lei.

 

Sursa : ROMPRES

02-02-2007, Vizualizari 1294
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.