Chisturile odontogene

Chisturile odontogene ale maxilarelor reprezintă cavităţi patologice care sunt delimitate parţial sau total de o membrană epitelială. Aceste chisturi iau naştere în grosimea oaselor maxilare pe seama epiteliului odontogen şi au un conţinut fluid sau semifluid. [1]

Clasificare

A. Chisturi odontogene în raport cu inflamaţia: chist periodontal lateral inflamator, chist rezidual și chist radicular.
B. Chisturi odontogene de dezvoltare: chist de erupţie, chist dentiger, chist periodontal lateral de dezvoltare, chist primordial.
C. Keratochisturi odontogene.

Chisturile de dezvoltare îşi au originea în structuri epiteliale intraosoase rămase în urma dezvoltării embriologice.
Chisturile inflamatorii provin din resturi epiteliale remanente din dezvoltarea dintelui precum: resturile Malassez, resturile Serres, epiteliul adamantin redus.

Evoluţia unui chist

De obicei chisturile nu invadează ţesuturile adiacente, debutând prin a stimula resturile epiteliale de dezvoltare, urmând ca apoi să prolifereze o masă de celule epiteliale. În timp ce masa de celule epiteliale îşi măreşte volumul progresiv, celulele centrale se repoziţionează spre periferie, astfel ocupând o poziţie cât mai aproape de vascularizaţia celulară. Celulele care rămân în hipoxie, produc ţesutul chistic prin procesul de liză. Pentru că în structura lui prezintă celule lizate, chistul are o consistenţă hipertonă, care favorizează atragerea de transsudat, creând astfel o presiune hidrostatică ce determină resorbţia osoasă.

Conţinutul chistului este frecvent bogat în granule de colesterol ce au rezultat în urma lizei membranei celulare și membranei nucleare. [1, 2]

Întreruperea creşterii chistului poate fi finalizată prin:

• îndepărtare (chistectomie);
• îndepărtarea factorului stimulator ce este reprezentat de citokine, prin înlăturarea factorului cauzal (tratament endodontic sau extracţie dentară);
• deschiderea într-o cavitate naturală (cavitatea orală sau cea sinusală). [1, 2]

keratochistul odontogen

Acesta derivă din ramificaţii normale sau supranumerare ale lamei dentare, din resturile Malassez sau din epiteliul organului smalţului. Keratochistul odontogen se mai numeşte şi primordial şi se dezvoltă in locul unui dinte. [1, 2]

Aspect clinic

În general, keratochisturile sunt asimptomatice, dar pe baza creşterii în dimensiuni, pot determina resorbţia rădăcinilor dinţilor sau provoca mobilitatea dinţilor adiacenţi. Au o tendinţă de a se dezvolta în sens mezio-distal şi pot produce liza corticalelor mai subţiri.

Keratochisturile pot provoca durere şi edem din cauza unei inflamaţii marcate determinată de pătrunderea conţinutului bogat în keratină în ţesuturile adiacente, cînd peretele chistic se perforează.
Prin examen radiologic, keratochistul se prezintă sub forma unei leziuni radiotransparente cu limite nete, ce poate determina resorbţia rădăcinilor dinţilor adiacenţi. [1, 2, 3]

Diagnostic diferenţial

Se face cu:

• chistul folicular;
  
• ameloblastomul şi fibromul ameloblastic;
  
• chistul/tumora odontogenă adenomatoidă;
  
• chistul rezidual;
  
• chistul parodontal lateral;
  
• cavitatea osoasă idiopatică;
  
• ameloblastomul şi fibromul ameloblastic;
  
• mixomul odontogen;
  
• tumora centrală cu celule gigante. [1, 2] 
  

Tratament

Chistectomia constă în îndepărtarea unui chist de dimensiuni relativ mici, îndepărtând în acelaşi timp şi membrana chistică pentru a reduce recidiva.
Marsupializarea constă în suprimarea peretelui vestibular al cavităţii chistice şi transformarea acesteia într-o cavitate anexă a vestibulului bucal. Dezavantajele acestei tehnici sunt că se păstrează o mare parte din membrana chistică ce presupune un risc crescut de degenerare malignă, refacerea chistului dacă deschiderea vestibulară nu este bine menţinută, precum și un timp îndelungat în vindecare.
Rezecţia osoasă are indicaţie în recidivele multiple după chistectomie. [1, 2]

Chistul folicular (dentigen)

Peretele acestui chist are o inserţie la nivelul coletului unui dinte inclus înconjurând în acelaşi timp coroana acestuia care se află intrachistic.

Aspect clinic

De cele mai multe ori, aceste chisturi au dimensiuni mici şi sunt descoperite doar în urma unui examen radiologic. Cînd acestea comunică cu spaţiul oral în cazul unui dinte semiinclus sau de la un proces periapical al unui dinte decidual, chistul se poate suprainfecta.

Radiologic, acest chist se prezintă ca o radiotransparenţă cu limite nete, ce poate îmbrăca o formă uşor radioopacă în cazul unei suprainfectări. [3]

Diagnostic diferenţial

• fibromul ameloblastic;
• ameloblastomul;
• keratochistul odontogen dentiger. [1, 2]

Tratament

Se realizează chistectomia şi odontectomia dintelui semiinclus sau inclus.
Pentru cele de dimensiuni mai se recomandă marsupializarea, urmată apoi de chistectomie.

Chistul de erupţie

Aspect clinic

Chistul de erupția apare cel mai frecvent în perioada dentiţiei temporare şi se prezintă sub forma unei leziuni ce are un aspect chistic. Mucoasa acoperitoare a dintelui în erupţie este intactă, transparentă și de culoare albăstruie, iar la palpare se constată o consistenţă fluctuentă si puţin dureroasă.
Imaginea radiologică evidenţiază dintele în erupţie, cu perforarea coticalei crestei alveolare. [1, 2, 3]

Tratament

Tratamentul constă în menţinerea unei igiene orale corespunzătoare.

Chistul parodontal lateral

În general această formă de chist este descoperită la un examen radiologic, este asimptomatic, iar pe radiografie apare sub forma unei radiotransparenţe ce ia formă de picătură.

Diagnostic diferenţial

• chist radicular lateral;
• chist folicular;
• tumori maligne endoosoase.

Tratament

• chistectomie.
  

Chistul gingival

Aspect clinic

Apare sub formă de mici papule albicioase localizate pe creasta alveolara, are dimensiuni de 2-3 mm si nu determină modificări în structurile osoase subiacente.

Tratament

Chistul gingival nu necesită tratament deoarece această formă de chist suferă o involuţie spontană în primele 3 luni de viaţă. [1, 2]

Chistul gingival al adultului

Aspect clinic

Acest chist apare ca o mică formaţiune patologică cu dimensiuni sub 1 cm, care se localizează la nivelul papilei interdentare.

Diagnostic diferenţial

• abces parodontal;
• hiperplazii gingivale.

Tratament

• chistectomie.