Componentă din lemn, folosită pentru crearea de medicamente

©

Autor:

Componentă din lemn, folosită pentru crearea de medicamente
Lignina, componentă principală a lemnului, ar putea fi folosită în viitor în procesul de fabricare a medicamentelor.
Formată din compuși fenolici reticulați, ce conferă lemnului rezistență, lignina este îndepărtată din lemn în timpul producției hârtiei, pentru a fi împiedicată astfel îngălbenirea hârtiei. În urma procesului de îndepărtare a ligninei sunt generate cantități crescute de lignină nedorită, pe care cercetătorii din domeniul farmaceutic ar putea să o folosească ca materie primă pentru crearea de medicamente.

Cercetătorii de la Societatea Chimică Americană raportează în jurnalul medical ACS Central Science o metodă revoluționară de producție a compușilor relevanți din punct de vedere farmaceutic, printr-un procedeu ce necesită mult mai puține etape și care implică folosirea de lemn regenerabil ca materie plină și de apă ca singur produs deșeu.

La momentul actual, producția de deșeuri periculoase reprezintă una dintre preocupările principale pentru industria farmaceutică. În timpul proceselor de fabricare a medicamentelor, cantități mari de solvenți inflamabili sunt utilizate pentru a putea crea medicamente cu o structură complexă. În mod tradițional, pentru a putea crea medicamente este necesară utilizarea de produce petrochimice, care generează deșeuri periculoase pentru mediu. În schimb, derivații din lignină, ce au aceleași caracteristici structurale cu produsele moderne utilizate în domeniul farmaceutic, nu generează deșeuri toxice. Tocmai din acest motiv, cercetătorii sunt de părere că derivații din lignină sunt materialele ideale ce pot fi folosite pentru sintetizarea medicamentelor.

În cadrul cercetărilor, oamenii de știință s-au concentrat pe sintetizarea medicamentelor din clasa benzodiazepinelor. Sinteza convențională multistep, ce prevede utilizarea de solvenți inflamabili care generează cantități crescute de deșeuri toxice, a fost înlocuită cu un proces în cadrul căruia se utilizează metode catalitice în combinație cu solvenți reciclabili și biodegradabili ce nu sunt toxici. Cercetătorii au reușit convertirea manomerilor derivați din lignină în derivați de benzazepină, fără a produce deșeuri.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 28-10-2019 | creare: 28-10-2019 | Vizite: 114
Bibliografie
Turning wood into pharmaceutical ingredients, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/10/191023123625.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.