Comportamentul parental poate ridica nivelul de anxietate la studenții din primul an de universitate

Tranziția către universitate este o etapă semnificativă din dezvoltarea tinerilor, caracterizată prin noi relații, rutine și creșterea autonomiei. Această perioadă implică adesea expunerea la factori de stres reali, iar studenții din anul întâi raportează, în medie, niveluri mai ridicate de anxietate decât colegii lor din anii superiori. Totuși, nu toți studenții resimt anxietate crescută în ciuda stresului. Literatura sugerează că experiențele parentale anterioare pot modela această reactivitate la stres. În acest context, comportamentele parentale de tip îngrijire sau supraprotecție pot modula relația dintre expunerea la stres și apariția simptomelor de anxietate.
Dovezile anterioare arată că îngrijirea parentală este asociată cu o reducere a simptomelor de anxietate atât în copilărie, cât și în adolescență. În schimb, supraprotecția parentală – caracterizată de control excesiv, culpabilizare și gestionare coercitivă – a fost asociată cu simptome mai intense de anxietate și o reactivitate fiziologică crescută la stres. În ciuda cercetărilor extinse în copilărie și adolescență, nu este clar dacă aceste efecte persistă în perioada adultului tânăr, mai ales în contextul unor tranziții semnificative, precum începutul facultății.

Despre studiu

Obiectivul cercetării

Studiul cercetătorilor de la Universitatea McGill și de la Universitatea din California (Los Angeles) a investigat dacă nivelurile de îngrijire și supraprotecție parentală moderează relația dintre expunerea recentă la factori de stres și simptomele de anxietate la studenții din anul întâi de facultate.

Participanți

• 240 de studenți (75% femei), media de vârstă: 18,2 ani
• Diversitate etnică: 51,7% albi, 32,9% asiatici, restul din alte grupuri
• Venit median familial: între 150.000 și 199.000 dolari canadieni

Măsurători

• Expunerea la stres: măsurată prin modulul „Transition to College” din chestionarul STRAIN, ce cuantifică numărul de factori stresori recenți.
• Anxietate: evaluată cu ajutorul a 42 de itemi din IDAS-II, care includ subscale precum anxietate socială, panică, evitări și intruziuni traumatice (α = 0,94).
• Comportamente parentale: măsurate retrospectiv cu Parental Bonding Instrument (PBI), care evaluează dimensiunile de îngrijire (α = 0,93) și supraprotecție (α = 0,88).

Analize statistice

S-au utilizat regresii liniare multiple pentru a evalua interacțiunile dintre expunerea la stres, îngrijirea parentală și supraprotecția parentală asupra simptomelor de anxietate. Au fost incluse și analize de sensibilitate pentru validarea rezultatelor.

Rezultate

Corelații

• Stresorii recenți, nivelul scăzut de îngrijire și supraprotecția parentală au fost semnificativ corelate cu niveluri mai mari de anxietate.

Interacțiunea dintre stres și comportamentul parental

• A fost identificată o interacțiune semnificativă între supraprotecția parentală și expunerea la stres.
• La studenții cu niveluri ridicate de supraprotecție, stresorii recenți au prezis niveluri mai mari de anxietate.
• La studenții cu niveluri scăzute de supraprotecție, această asociere nu a fost semnificativă.
• Îngrijirea parentală nu a moderat semnificativ relația dintre stres și anxietate.

Interpretare

Aceste rezultate evidențiază că supraprotecția parentală continuă să exercite un impact negativ asupra răspunsului la stres chiar și în perioada adultului tânăr. În mod interesant, efectele protectoare ale îngrijirii parentale nu au fost observate în această tranziție, ceea ce poate indica o dominanță a influențelor negative ale supracontrolului parental asupra reactivității emoționale.

Sunt propuse două mecanisme posibile:

• Dezvoltarea unor stiluri de atașament nesigure, asociate cu anxietate crescută în contexte sociale noi.
• Deficite în reglarea emoțională și strategiile de coping dobândite în contexte supracontrolante.

Limitări

• Nu a fost măsurată anxietatea anterioară tranziției la universitate, ceea ce limitează concluziile privind cauzalitatea.
• Stilurile parentale au fost evaluate retrospectiv, fără a ține cont de schimbările evolutive ale comportamentului parental.
• Stresorii au fost măsurați cantitativ (număr), fără a evalua severitatea, durata sau tipul acestora.
• Nu s-a controlat pentru anxietatea parentală, un potențial factor genetic și de mediu relevant.

Concluzii

Studiul evidențiază faptul că expunerea recentă la stres și supraprotecția parentală interacționează pentru a prezice simptomele de anxietate la începutul vieții universitare. Rezultatele susțin importanța analizării stilurilor parentale anterioare ca factori de vulnerabilitate psihologică în fața stresului. Direcțiile viitoare includ cercetări longitudinale care să investigheze rolul atașamentului, strategiilor de coping și posibile influențe genetice sau contextuale.