Cercetătorii constată că anxietatea temporară are un impact asupra învățării

Un studiu recent publicat în NPJ Science of Learning explorează modul în care procesele de cartografiere spațială contribuie la identificarea zonelor sigure și periculoase într-un mediu și investighează factorii care influențează învățarea amenințărilor. Cercetarea, realizată într-un mediu de realitate virtuală non-imersivă, își propune să clarifice de ce unele persoane eșuează în a discrimina corect între zonele sigure și periculoase, o abilitate esențială pentru supraviețuire.
Majoritatea studiilor tradiționale de condiționare a amenințării au utilizat paradigme clasice de asociere între un stimul neutru și unul aversiv, fără a examina în detaliu rolul proceselor de navigare și reprezentare spațială. Anxietatea, atât ca stare tranzitorie, cât și ca trăsătură stabilă, a fost investigată în mod inconsistent în aceste contexte, iar puține cercetări au analizat diferențele dintre persoanele care învață sau nu să recunoască indicii de amenințare.

Realitatea virtuală oferă un instrument inovator pentru studierea învățării contextuale, permițând navigarea activă și interacțiunea naturală cu un mediu tridimensional. În această cercetare, participanții au fost puși să exploreze liber un mediu virtual unde, în funcție de locația culegerii florilor, primeau sau nu șocuri electrice, pentru a studia formarea hărților mentale ale pericolului.

Despre studiu

Designul experimental

Participanții au navigat într-un mediu circular dotat cu repere locale și distale. Mediul era împărțit în două zone: una sigură și una periculoasă, asociate cu șanse diferite de aplicare a unui șoc electric (35%, 50% sau 60%).

După fiecare patru probe de condiționare, participanții completau o sarcină de memorie spațială, plasând patru obiecte neutre în pozițiile inițiale. În final, ei trebuiau să își amintească numele și locațiile acestor obiecte, iar nivelul de anxietate era măsurat înainte și după sarcină folosind Inventarul de Anxietate Stare-Trait (STAI).

Participanții au fost clasificați în două grupuri:

• Învățători (learners): cei care au discriminat corect zonele.
• Neînvățători (non-learners): cei care nu au învățat discriminarea.

Rezultatele comportamentale și fiziologice

Procentul de învățători a variat în funcție de rata de întărire:

• 50%: 79,31% dintre participanți au învățat.
• 60%: 72,41% au învățat.
• 35%: doar 50% au reușit să învețe discriminarea.

Precizia memoriei spațiale a fost superioară la învățători. Aceștia au plasat obiectele mai aproape de locațiile inițiale, iar în post-test au reamintit mai bine pozițiile obiectelor, deși numărul de nume de obiecte amintite nu a diferit semnificativ între grupuri.

Anxietatea și răspunsurile fiziologice

• Scorurile de anxietate de stat au fost mai mici la învățători comparativ cu neînvățători, atât înainte cât și după sarcină. În plus, anxietatea a crescut de la începutul la sfârșitul sarcinii pentru toți participanții.
• Conducția pielii (SCL) și răspunsurile galvanice ale pielii (SCR) au fost mai ridicate la neînvățători, în special în zona considerată sigură, sugerând o suprageneralizare a răspunsului de teamă.
• Evaluarea așteptării șocului a arătat că învățătorii diferențiau clar între zonele sigure și periculoase, în timp ce neînvățătorii nu prezentau diferențe semnificative între cele două zone.

Rezultate

Principalele constatări ale studiului sunt:

• Învățarea contextuală este afectată de nivelul de anxietate de stat: neînvățătorii au prezentat scoruri mai ridicate de anxietate și au eșuat în formarea unor hărți mentale precise.
• Suprageneralizarea răspunsului la amenințare a fost evidentă la neînvățători, care au manifestat reacții fiziologice crescute chiar și în zonele sigure.
• 50% rată de întărire a fost cea mai eficientă pentru învățarea discriminării între siguranță și pericol.
• Memoria spațială deficitară a fost asociată cu incapacitatea de a diferenția zonele în funcție de amenințare.

Concluzii

Acest studiu este primul care demonstrează că anxietatea de stat ridicată poate afecta negativ atât formarea hărților spațiale, cât și învățarea discriminativă în medii naturale simulate prin realitate virtuală. Rezultatele sugerează că atenția sporită spre stimuli de amenințare, în detrimentul contextului, poate compromite abilitatea de a învăța să evităm pericolele.

În viitor, cercetările ar trebui să:

• Implice evaluări mai detaliate ale istoricului de traumă.
• Utilizeze metode suplimentare de măsurare a atenției (de exemplu, eye-tracking).
• Extindă studiile la eșantioane mai variate din punct de vedere educațional și socio-economic.

Aceste descoperiri contribuie la înțelegerea legăturii dintre anxietate, navigare spațială și comportamente adaptative și pot avea implicații importante pentru tratamentele destinate tulburărilor de anxietate.