Comunicat de presă - ISU Vâlcea

Data publicării: 05-09-2017

BULETIN INFORMATIV

În ultimele 72 de ore, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'General Magheru' al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru 27 situaţii de urgenţă.

Echipajele au intervenit în localităţile: Alunu, Amărăşti, Brezoi, Călimăneşti, Creţeni, Drăgăşani, Fârtăţeşti, Lungeşti, Măciuca, Perişani, Pesceana, Suteşti, şi şuşani pentru următoarele situaţii de urgenţă: un traumatism cranio-facial; patru accidente de circulaţie; o criză epileptică; hiperglicemie; o dispnee; dureri: abdominale, de membre, la nivelul coloanei, toracice şi stări generale de rău.

După acordarea primului ajutor calificat, 25 pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.

În data de 01.09.2017, la ora 18.28, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'General Magheru' al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la o hotă în Rm. Vâlcea, str. General Magheru.

Până la stingerea incendiului, au ars: hota, trei corpuri de mobilier şi un televizor.

Din nefericire, copilul proprietarului, în vârstă de 18 ani, a suferit un atac de panică şi a fost transportat le spital de un echipaj SAJ. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este producerea unui scurtcircuit electric din cauza hotei defecte.

Pentru prevenirea unor situaţii asemănătoare, trebuie respectate următoarele reguli:
* nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
* nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
* nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
* nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea;
* instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
* verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

În data de 02.09.2017, la ora 16.45, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'General Magheru' al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru salvarea unui câine din reţeaua de canalizare din localitatea Glăvile.
Câinele se afla la circa 1, 5 m sub nivelul solului, iar pentru salvarea sa, angajaţii primăriei au intervenit cu un buldoexcavator, săpând până la conducta de canalizare. Animalul a fost scos în siguranţă, după spargerea conductei cu ciocanul.

În data de 03.09.2017, la ora 11.28, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'General Magheru' al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la canalul de evacuare al aburilor şi gazelor fierbinţi aparţinând unei societăţi de alimentaţie publică din Rm. Vâlcea, str. Ştirbei Vodă.

Până la stingerea incendiului, a ars grăsimea depusă pe burlan. De asemenea, s-a degradat şi motorul hotei. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este necurăţarea canalului de evacuare de grăsime.

În zilele de 1 şi 2 septembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'General Magheru' al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea a patru incendii de vegetaţie uscată în localităţile: Grădiştea, Olanu, Rm. Vâlcea (str. Govorei) şi Valea Mare.

Până la stingerea incendiilor, au ars: un şopron (pe o suprafaţă de circa 20 mp), un gard (în localitatea Valea Mare), aproximativ 2,5 ha de vegetaţie uscată, 1000 mp gunoi de grajd (în mun. Rm. Vâlcea). Din nefericire, un copil, în vârstă de 14 ani, a fost intoxicat cu fum şi a fost transportat le spital de un echipaj SAJ (în localitatea Valea Mare).

La cele 4 incendii, cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.

În data de 03.09.2017, la ora 14.38, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'General Magheru' al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe DN 67, pe raza localităţii Bărbăteşti. S-a intervenit, cu un motoferăstrău, pentru îndepărtarea copacului de pe carosabil, circa 15 minute.

În data de 03.09.2017, la ora 20.07, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'General Magheru' al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie în localitatea Berbeşti. S-a intervenit, cu o motopompă, pentru evacuarea apei, care avea circa 40 cm, circa o oră şi jumătate.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice
Sursa: Agerpres, 05-09-2017, Vizualizari 94
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.