Curtea Suprema a SUA refuza sa se ocupe de bolnavii in faza terminala

Data publicării: 14-01-2008

Curtea Suprema a SUA a refuzat, luni, sa examineze recursul unei asociatii care cerea ca bolnavii in faza terminala sa aiba acces la tratamente experimentale a caror eficienta inca nu a fost demonstrata, informeaza AFP, Reuters si AP.
Ca de obicei, Curtea Suprema nu a explicat motivele acestui refuz, care face definitiva ultima decizie a instantei anterioare. In august 2007, Curtea federala de apel de la Washington a respins recursul cu o majoritate de opt voturi la doua, apreciind ca "dreptul de asumare a oricarui risc" nu este garantat de Constitutia SUA.
Dezbaterea pe acest subiect a fost lansata de Alianta Abigail, ce reuneste bolnavi si apropiati ai acestora. Ei cer ca bolnavii in ultima faza sa aiba acces la tratamente care nu au primit inca avizul Agentiei federale pentru medicamente /FDA/, in numele libertatii fiecarui om de a dispune de propriul corp.
Asociatia militeaza de asemenea pentru adoptarea unei legi cu privire la drepturile bolnavilor in faza terminala, demers ce se intrevede si mai lung, si mai delicat decat o procedura judiciara.
14-01-2008, Vizualizari 443
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.