Detectarea precoce a deficiențelor de aud și văz ar putea prelungi viața

©

Autor:

Detectarea precoce a deficiențelor de aud și văz ar putea prelungi viața
Vederea și auzul constituie simțurile cu cel mai mare impact asupra sănătății adulților în vârstă, deficiențele de vedere și auz fiind asociate cu rezultate slabe ale sănătății și cu o speranță de viață redusă semnificativ. Conform unei noi cercetări, adulții trecuți de 60 de ani, cu deficiențe de auz și de vedere, se bucură de mai puțini ani de viață, precum și de o viață mai puțin sănătoasă, comparativ cu adulții fără deficiențe. Persoanele cu deficiențe de auz și vedere au un risc crescut de a dezvolta depresie, din cauza izolării sociale. Totodată, aceștia pot fi limitați din punct de vedere fizic și pot avea dificultăți de comunicare.

Cercetătorii de la Duke-NUS Medical School au investigat modul în care deficiențele afectează calitatea vieții și speranța de viață, prin analiza funcției fizice și a capacității de a efectua activitățile de viață zilnice, doi importanți indicatori ai sănătății în rândul adulților în vârstă. Comparativ cu studiile anterioare, actualul studiu este unul variat, participanții având îmbunătățiri ale stării de sănătate pe parcursul studiilor. Studiul reflectă cazurile reale din viață, în care unele persoane pot să își îmbunătățească condiția, în timp ce altele pot avea un declin sau pot rămâne stabile.

Speranța de viață a persoanelor cu deficiențe de vedere și auz, atunci când ambele condiții sunt asociate, scade cu patru ani. Totodată, limitarea funcției fizice apare cu trei ani mai rapid Astfel, adulții cu ambele deficiențe trebuie să se aștepte ca 62% din viața rămasă să o petreacă cu limitări ale funcției fizice. În plus, aproape o treime din viața rămasă o vor petrece cu limitări în realizarea activitățile obișnuite zilnice. Prelungirea duratei de viață a persoanelor cu deficiențe ar putea să reprezinte o realitate, dacă condițiile acestora ar fi detectate și gestionate precoce. Adesea percepute în mod eronat ca o parte normală a îmbătrânirii, deficiențele de vedere și auz rămân netratate sau chiar nedetectate. Rezultatele acestui studiu dovedesc importanța diagnosticării precoce a deficiențelor, esențială pentru creșterea calității vieții.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 26-08-2019 | creare: 26-08-2019 | Vizite: 546
Bibliografie
Sensory impairment and health expectancy in older adults, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/08/190815093101.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!