Diabetul - o afectiune care necesita maxima atentie

Data publicării: 09-11-2010

Aproximativ 62.000 de bolnavi din Bucureşti erau înscrişi la nivelul anului 2009 în Programul Naţional de Diabet, relevă datele furnizate în cadrul evenimentului 'Viaţa cu Diabet', organizat la sfârşitul săptămânii trecute de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

'Numărul de medicamente pentru diabet aprobate de CASMB a ajuns în 2010 la 215 produse în creştere cu circa 20 de medicamente faţă de 2009. Persoanele cu diabet beneficiază de 100 de teste pentru trei luni', a precizat directorul executiv CASMB, dr.Ana Maria Niţulescu.

Dr.Niţulescu a arătat că în ultimii trei ani a crescut gradul de acces la Programul Naţional de Diabet, medicamentele şi materialele pentru tratamentul diabetului fiind eliberate şi în farmaciile cu circuit deschis, iar numărul pacienţilor monitorizaţi a crescut.

De asemenea, conf.dr. Ioan Andrei Vereţiu a propus crearea unui ghid al drepturilor pacienţilor cu diabet împreună cu Asociaţia Diabeticilor din România, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Direcţiei de Sănătate Publică şi companiile farmaceutice. 'Plecând de la ideea că diabetul poate duce la anumite handicapuri, nu trebuie să se accepte că diabetul în sine este un handicap. Pentru a scăpa de eticheta de handicap oamenii din afară s-au luptat ani de zile să nu fie discriminaţi, să nu li se interzică să practice o meserie sau să primească un salariu mai mic. La noi s-a mers împotriva curentului, am acceptat să ni se spună că suntem handicapaţi pentru a beneficia de gratuităţi pe mijloacele de transport sau pentru un telefon gratuit', a precizat conf.dr.Vereţiu.

Acesta a apreciat că aproximativ 70% dintre persoanele cu diabet din România au certificate de handicap, cu toate că multora 'nu le convine să fie consideraţi nici moral, nici legal' persoane cu handicap.

Dr. Mihaela Ionescu, medic primar diabetolog în cadrul Institutului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice 'Prof.Dr. N.C.Păulescu', a arătat că un specialist diabetolog ajunge să trateze zilnic între 20 şi 30 de pacienţi, cu atât mai mult cu cât în Bucureşti vin să se trateze şi bolnavii de diabet din alte judeţe unde nu există specialişti, cum ar fi de exemplu Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Teleorman.

Dr. Ionescu a adăugat că România se află la coada Europei în ceea ce priveşte nevoile pentru diabetici, cu toate că pacienţii români dispun de toate produsele farmaceutice şi medicamente folosite în tratamentul diabetului. Aceasta a propus ca în fiecare din unităţile specializate în tratarea diabetului să existe dieteticieni şi cardiologi care să colaboreze interdisciplinar cu diabetologii, iar progresele pacienţilor să fie verificate, pe întreaga durată a tratamentului, cu ajutorul unor fotografii realizate la fiecare consult.

Alimentaţia pacientului cu diabet a fost dezbătută de pacienţi împreună cu dr. Anca Colda, diabetolog în cadrul Ambulatoriului de specialitate de la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice 'Prof.Dr. N.C.Păulescu'. 'Criza financiară influenţează alimentaţia atât la persoanele cu diabet, cât şi la cele fără diabet. Cantitatea prea mare de produse de panificaţie, cele mai ieftine de calitate îndoielnică, de cartofi, leguminoase uscate poate duce la creşterea glicemiei la persoanele cu diabet, dacă nu se respectă 'porţiile", a explicat dr.Colda.

Comparativ cu dieta mediteraneană şi cea latino-americană, unde se pune un accent deosebit pe cereale, legume, fructe, lactate şi mai puţin pe carne şi pe dulciuri, mesele românilor conţin cu precădere carne de porc, mezeluri, cârnaţi, lactate şi pâine.

Totodată, populaţia din zonele amintite practică zilnic activităţi sportive, în timp ce în programul obişnuit al românului nu există astfel de preocupări. 'Riscul de apariţie a diabetului zaharat de tip II pe parcursul vieţii este de 0,4% în populaţia generală, dar 6% pentru rudele de gradul 1 şi de 50% în cazul gemenilor identici, iar ereditatea în DZ tip 2 este mult mai puternică decât în DZ tip 1. Riscul este maxim la fraţii copiilor afectaţi, urmat de părinţi şi copii', a precizat dr.Gaju.

În ceea ce priveşte bolile asociate, dr. Daniela Ocrain, medic specialist oftalmolog în cadrul Institutului 'Prof.Dr. N.C.Păulescu', a arătat că diabetul zaharat reprezintă principala cauză sistemică de orbire în rândul populaţiei de vârstă activă din ţările civilizate.

'Retinopatia diabetică este o afecţiune redutabilă, dar tratabilă, o boală evolutivă, dependentă de echilibrul metabolic şi hemodinamic. Afecţiunea necesită controale oftalmologice repetate', a mai spus dr.Ocrain.

Sâmbătă, 13 noiembrie, în Amfiteatrul Spitalului pentru Copii 'M.S. Curie' (Budimex), între orele 10.00 şi 14.00 se va derula cel de-al doilea eveniment al acestei campanii sub coordonarea Asociaţiei pentru Copiii şi Tinerii cu Diabet Zaharat din Municipiul Bucureşti. Prin proiectul 'Viaţa cu Diabet' medicii diabetologi, farmacişti, asistenţi medicali, psihologi şi reprezentanţii autorităţilor şi asociaţiilor de pacienţi oferă participanţilor cele mai noi informaţii în domeniu şi soluţii eficiente de management al diabetului.
Sursa: Agerpres, 09-11-2010, Vizualizari 888
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.