DOCUMENTAR 60 de ani de la moartea lui Alexander Fleming, bacteriolog, descoperitorul penicilinei, laureat al Premiului Nobel în 1945

Alexander Fleming s-a născut la 6 august 1881, la Lochfiled, lângă Darvel (Ayrshire, Scoţia), într-o familie de fermieri nu foarte înstărită.

După studii la Politehnica din Londra, urmează studii la St. Mary's Hospital Medical School, Universitatea din Londra. După absolvire, în 1906, lucrează în cercetare sub directa îndrumare a lui Sir Almroth Edward Wright (1861-1947), profesor de patologie şi specialist în domeniul imunologiei. În 1908, obţine medalia Cheadley pentru lucrarea "Infecţia bacteriană acută". A fost lector la St. Mary's Hospital Medical School până în 1914.

În timpul Primului Război Mondial, aflat pe front, este martorul decesului unui mare număr de soldaţi ca urmare a rănilor infectate. Mai mult, el constată că antisepticele folosite pentru dezinfectarea rănilor aveau efecte nedorite, precum scăderea imunităţii organismului, înrăutăţind mai mult condiţia pacienţilor. După 1918, revine la St. Mary's Hospital Medical School şi reia cercetarea asupra bacteriilor, cu scopul descoperirii unor agenţi antibacterieni, iar în 1921 descoperă enzima denumită lizozim. În 1928, este numit profesor de bacteriologie la Universitatea din Londra.

Ocupându-se cu predilecţie de cultura bacteriilor, Alexander Fleming a descoperit întâmplător, în septembrie 1928,
penicilina, produsă de culturile unui mucegai (mucegaiul Penicillium). Revenit în laboratorul său după ce în luna august fusese în concediu, Fleming a observat inhibarea creşterii bacteriilor în jurul unei culturi de mucegai (culturile de mucegai au împiedicat creşterea stafilococilor dintr-un pahar), dându-şi seama de puterea de descompunere a ciupercii de mucegai asupra microorganismelor. Iniţial, a denumit această ciupercă ''mould juice'' (zeamă de mucegai), iar la 7 martie 1929 i-a dat numele de ''penicilină''. Primul raport privind penicilina l-a publicat la 10 mai 1929 în ''British Journal of Experimental Pathology'', iar în iunie îi apare lucrarea ''Despre efectul antibacterian al culturilor de penicilină''. Ulterior, a demonstrat efectul penicilinei asupra stafilococilor, streptococilor, genococilor, meningococilor şi pneumococilor şi, implicit, puterea acesteia de a combate infecţiile, pneumoniile şi meningitele. La St. Mary's Hospital poate fi vizitat astăzi laboratorul în care Fleming a descoperit penicilina - ''Alexander Fleming Laboratory Museum''.

Ideea iniţială a fost aceea de folosire a penicilinei ca dezinfectant, deoarece avea o toxicitate mai scăzută decît antisepticele folosite la acea vreme. Fleming era de părere că penicilina nu putea rezista destul de mult în corpul uman pentru a omorî bacteriile patogene. El a încercat să producă penicilina pură, dar n-a reuşit şi a abandonat studiile în 1931.

În 1938, cercetările au fost reluate, la Universitatea din Oxford, de un colectiv condus de Howard Walter Florey şi Ernest Boris Chain. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a grăbit cercetările în vederea producerii pe cale industrială a penicilinei. Contribuţii în cercetarea privind penicilina au adus Alexander Fleming, Ernest Boris Chain, Norman George Heatley şi un medic australian, Howard Walter Florey. În 1940, s-a reuşit izolarea şi prepararea în stare purificată şi concentrată a penicilinei.

Fleming, Chain şi Florey au primit în 1945 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină ''pentru descoperirea penicilinei şi a efectelor curative ale acesteia în diverse boli infecţioase''.

În 1943, Alexander Fleming este ales membru al Societăţii Regale, iar în 1944 este numit cavaler, primind titlul de Sir. În 1948 devine profesor emerit de bacteriologie la Universitatea din Londra, iar în 1951 este ales rector al Universităţii din Edinburgh pentru o perioadă de trei ani.

A scris numeroase lucrări de bacteriologie şi imunologie, care au fost publicate în reviste de ştiinţă şi medicină. I-au fost decernate numeroase premii şi medalii, precum şi titluri şi diplome din partea a peste 30 de universităţi europene şi americane. A fost membru de onoare al unui mare număr de societăţi medicale şi ştiinţifice din întreaga lume.

S-a stins din viaţă la 11 martie 1955, la Londra, şi a fost înmormântat în Catedrala Saint Paul din Londra.