Dr. Simin Florescu: Medicina calatoriei, o sub-specialitate in dezvoltare

Data publicării: 17-09-2011

Numărul cazurilor de boli tropicale este în creştere din cauza circulaţiei foarte mari, pe de o parte, şi pe de altă parte, din cauza încălzirii globale care face ca bolile din ţările calde să ajungă în ţări care încep şi ele să aibă o climă mai călduroasă pe continent, a declarat, vineri, pentru AGERPRES prof. dr. Emanoil Ceauşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş".
Acesta a reliefat că, de pildă, în Grecia au existat de curând şase cazuri de malarie autohtonă. Şi România a avut în anii '50 300.000 de cazuri de malarie. După aceste cazuri nu au mai fost cazuri, având în vedere alternanţa climei calde cu cea rece.
"Dacă se încălzeşte vremea este posibil să reînvie malaria şi la noi", a spus prof. dr. Ceauşu.
Alte boli care au apărut în România în ultima perioadă este, de exemplu, Leishmaniaza viscerală, o boală parazitară transmisă vectorial care a mai existat în anii '50-'56 în România, când a izbucnit o epidemie datorită vremii extrem de calde în acea perioadă, în sudul Olteniei.
Prof. dr. Ceauşu a menţionat că în ultimii ani în România au fost înregistrate 15 cazuri de Leishmaniaza viscerală.
Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş", dr. Aysel Simin Florescu, a spus, la rândul său, că bolile tropicale reprezintă, datorită încălzirii climei din ultima perioadă, un potenţial pericol, pe de o parte dar, pe de altă parte, acestea apar şi datorită călătoriilor în zone în care acestea sunt preponderente.
Medicina călătoriei este în strânsă legătură cu bolile tropicale şi se poate exemplifica prin cazurile de rujeolă din Elveţia, boală care a fost adusă şi la noi de cei care s-au aflat în această perioadă în această ţară.
Medicina călătoriei este o sub-specialitate în toată Europa, a precizat dr. Aysel Simin Florescu. Aceasta a făcut referire la viitoarea conferinţă de la început lunii noiembrie, care va avea loc la Bucureşti, conferinţă dedicată bolilor tropicale şi medicinei călăroriei, la care vor participa personalităţi internaţionale importante cum ar fi prof. dr. Gerd Buchard, prof. dr. Francesco Castelli, prof. dr. Panasopankul Chotechuang din Thailanda, specialist în boli tropicale, prof. dr. Philippe Gautret, prof. dr. Eskil Peterson din Danemarca, prof. dr. Robert Steffen, prof. dr. Frau von Sonnenburg şi specialişti din România în domeniu - prof. dr. Petru Calistru, prof. dr. Emanoil Ceauşu, prof. dr Ludovic Păun, prof. dr. Simona Ruţă, prof. dr. Sorin Rugină, prof. dr. Augustin Cupşa, prof. dr. Carmen Dorobăţ, prof. dr Adrian Streinu-Cercel şi alţii.
Conferinţa îşi propune să evidenţieze această sub-specialitate, medicina călătoriei, având în vedere că în această perioadă se călătoreşte foarte mult.
"Este bine să se ştie că înainte de a pleca undeva trebuie să existe o consiliere medicală specializată, individualizată în funcţie de persoană şi afecţiunile ei, pentru a cunoaşte riscurile şi chiar dacă este indicat să se călătorească în zona respectivă", a explicat dr. Simin Florescu.
Medicul a subliniat că patologia este în creştere şi cazurile acestea ar putea deveni autohtone. Un alt scop al conferinţei este familiarizarea lumii medicale cu acestă patologie, având în vedere că până acum medicii nu se gândeau la aceste boli, fiind foarte rare. Familiarizarea trebuie făcută în special pentru medicii de familie, internişti, epidemiologi. Cele mai frecvente afecţiuni de import sunt malaria, Leishmaniaza viscerală, afecţiunile digestive, enterocolite de diferite cauze, înţepăturile de insecte veninoase din anumite zone ale globului, alte infecţii parazitare, dar şi febra hemoragică, boală care începe să devină mai frecventă.
Dr. Simin Florescu a menţionat că şi în România au fost câteva cazuri, dar au fost rezolvate destul de bine.
"Pentru aceste afecţiuni există tratamente, din păcate medicamentele nu sunt aduse în ţară şi s-a găsit o soluţie împreună cu Ministerul Sănătăţii, ele fiind achiziţionate în regim special. Unitatea sanitară dispune de toate tehnicile necesare pentru diagnosticul etiologic în cazul acestor boli, parazitologic, serologic şi de tehnica de amplificare genomică (PCR)", a precizat dr. Simin Florescu.
Aceasta a spus că o atenţie deosebită trebuie acordată copiilor şi persoanelor gravide pentru că aceste categorii fac forme foarte severe de malarie sau febră hemoragică. Specialista a spus că în perioadele de căldură excesivă se modifică şi comportamentul vectorilor - respectiv căpuşe, ţânţari, păianjeni. În România există şi specii de anofel care pot transmite malaria, fiind înregistrate cazuri încă din 2004. O altă afecţiune recentă este aşa numită malarie de aeroport, ţânţarii călătorind şi ei cu avionul şi transmiţând boala.
"În acest an ne-am confruntat cu un număr mare de pacienţi cu înţepături de căpuşe. De asemenea, a mai fost un număr mare de cazuri de Lyme, boală transmisă de căpuşe", a subliniat medicul.
Sursa: Agerpres, 17-09-2011, Vizualizari 429
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.