Femeile cu ovare polichistice au un risc de deces cu 47% mai mare

Autorii explică faptul că printre manifestările acestei afecțiuni se numără niveluri mai mari de testosteron și alți hormoni androgeni, cicluri menstruale neregulate și prezența unor chisturi la nivelul ovarelor, fiind totodată însoțită și de un risc crescut de dezvoltare a unor afecțiuni metabolice precum diabetul și cardiovasculare.
Terhi Piltonen, doctor la spitalul universitar finlandez și co-autor al studiului, afirmă că rezultatele studiului indică o necesitate de îmbunătățire a îngrijirii medicale a femeilor ce prezintă ovare polichistice, în sensul tratării și menținerii sub control precoce a diabetului, infecțiilor pulmonare și afecțiunilor cardiovasculare, ce le pot înrăutăți prognosticul.
Eșantionul de studiu a fost compus din 80.544 persoane de sex feminin, dintre care 9.839 au fost anterior diagnosticate cu sindromul ovarelor polichistice, iar 70.705 au fost clinic sănătoase, aparținând grupului de control. Rezultatele analizei arată că, din totalul participanților, 1.003 de femei din grupul de control și 177 de femei din grupul de studiu au decedat în timpul perioadei ulterioare studiului, în intervalul temporal 1969-2019.
Din punct de vedere statistic, femeile care prezentau sindromul ovarelor polichistice au înregistrat o vârstă la momentul decesul mai mică, în medie, decât cele din grupul de control, sugerând faptul că acestea au prezentat un risc de mortalitate mai mare global, dar și un risc mai mare de mortalitate cauzată în special de tumori sau afecțiuni endocrine, nutriționale, metabolice sau cardiovasculare.
Afecțiunile care au determinat cele mai multe decese la participanții din grupul de studiu au fost reprezentate de diabet și boli asociate sistemului vascular, precum și bronșită. Piltonon este de părere că informațiile rezultate din studiu, anume rata mai mare a mortalității cu 47% la aceste femei, este un semnal de alarmă pentru sistemul medical, întrucât ratele de deces cauzat de bolile cardiovasculare sau tumori au fost cu 67% și, respectiv, 38% mai mari la acest grup decât la cel de control, ceea ce sugerează o necesitate urgentă de monitorizare precoce a acestora.
sursa: News Medical
Data actualizare: 19-06-2023 | creare: 19-06-2023 | Vizite: 532
Bibliografie
Women with polycystic ovary syndrome have a 47% increased risk for mortality, link: https://www.news-medical.net/news/20230615/Women-with-polycystic-ovary-syndrome-have-a-4725-increased-risk-for-mortality.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Pilulele contraceptive perturbă răspunsul la stres la femei
- Tensiunea arterială diastolică ridicată este legată de un risc crescut de migrenă la femei
- Rețelele sociale alimentează problemele de imagine corporală la femeile tinere, dar influența asupra dietei este mai slabă
- Îndepărtarea precoce a ovarelor împreună cu prezența APOE4 crește riscul de Alzheimer la femei
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Diferenta dintre ovare micropolichistice si polichistice
- Ovare polichistice, pot sa iau anticonceptinale daca nu am avut ciclu?
- Duphaston doar 8 zile... Este vreo problema că nu am mai luat aceste două zile?
- Daca am ovare polichistice voi avea probleme in ceea ce priveste conceperea unui copil?
- Ovare polichistice
- Ovare polichistice.
- Sindromul ovarelor polichistice
- Ovare polichistice tratament
- Anticonceptionale pentru ovare polichistice
- Sindrom ovare polichistice