Fonduri de 17 ori mai mari pentru tratament in strainatate (E 112)
Data publicării: 26-11-2007
Daca aceasta suma va fi depasita, se vor obtine alti bani, prin rectificare bugetara, a precizat, luni, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), dr. Vasile Ciurchea
El a adaugat ca, in cazul in care raman bani din fondurile alocate pentru E 112, acestia vor fi redistribuiti pentru alte capitole din sanatate, in niciun caz nu vor fi returnati la buget.
Presedintele CNAS a insistat asupra faptului ca medicii sunt aceia care trebuie sa faca recomandarea si dosarul medical pentru pacientii care beneficiaza de formularul E 112.
In ceea ce priveste numarul mare de pacienti care ar dori sa plece in strainatate, dr. Ciurchea a mentionat ca nici posibilitatile tarilor din jur care primesc la tratament nu sunt atat de mari si sunt liste de asteptare.
El a spus ca CNAS nu poate interveni in niciun fel in ceea ce priveste terapia recomandata, clinica sau sa influenteze cumva asupra primirii sau neprimirii formularului E 112.
Dr. Ciurchea a mai spus, in schimb, ca nu poate fi refuzat un dosar complet.
Pana la data de 20 noiembrie, au fost date, la nivel national, 121 de formulare E 112, eliberandu-se 84 de dosare, diferenta pana la 121 fiind neaprobate intrucat aveau incomplete datele sau lipseau anumite acte.
Presedintele CNAS a mentionat ca aprobarea se poate da in timp foarte scurt, chiar si in 24 de ore, daca dosarul este complet. Acesta trebuie sa contina diagnosticul si referatul medicului curant sau al clinicii care propune pacientul pentru tratament in strainatate.
Dr. Ciurchea a precizat ca o persoana poate sa beneficieze de reglementarile privitoare la formularul E 112 chiar daca aceasta a plecat in strainatate fara sa aiba formularul, daca la intoarcere prezinta documente privind diagnosticul si platile pentru serviciile medicale primite, insa decontarea se va face la nivelul tarifelor din Romania.
Orice alt tratament care este cerut de pacient, dar care nu este cuprins in pachetul de baza de servicii nu este decontat.
In prezent, s-au platit sumele pentru 14 dosare, echivalentul a 234.810 de euro.
Afectiunile care pot beneficia de astfel de tratamente sunt tumori cu diferite localizari, dialize, tratament citostatic, leucemii limfoblastice, stenoza ortica, implant cohlear.
CNAS a eliberat peste 1.000 de formulare E 112.
Presedintele CNAS a explicat ca acest tip de formular pentru tratament in strainatate, pentru asigurati, este valabil numai in doua situatii: cand un pacient se afla sub tratament si schimba rezidenta in alt stat, cu continuarea platii tratamentului, si cand o persoana are o afectiune care trebuie tratata si, din motive obiective, nu se poate trata in tara in timp optim.
Documentatia pe care pacientul o depune la CNAS trebuie sa contina o cerere, datele de identificare, dosarul medical si raportul medicului curant cu semnatura si parafa acestuia.
Decontarea tratamentului se face intre casele de asigurari de sanatate, nu prin plata directa.
Serviciul medical se deconteaza conform legislatiei in vigoare din tara unde se face tratamentul. Aprobarea decontului dureaza intre 1-4 zile.
Presedintele CNAS a mentionat ca medicii au fost informati de existenta acestui formular.
26-11-2007, Vizualizari 910
