sufar de fagofobie- teama de a ma ineca- va rog ajutati-ma

salut tuturor,
din pacate ma alatur si eu voua in aceasta problema, fagofobia. acum un an m-am inecat, insotit si de un atac de panica. nu stiu daca m-am inecat din cauza atacului de panica sau am avut atac din cauza ca m-am inecat. ce a fost primul, oul sau gaina? au urmat 3 luni de chin, am facut analize, endoscopie...care au iesit bine, iar intre timp m-am vindecat de la sine. de doua luni iar a revenit problema asta si am slabit 10 kg. foarte frustrant dint toate punctele de vedere.

kysha_24 si ioanamirabela, v-am trimis mesaj pe privat. v-as fi tare recunoscator pt cateva detalii legate de doctorul din campina. eu sunt din bucuresti si doresc sa imi fac o programare la dansul. multumesc anticipat

buna ziua!
am "suferit " si eu de pb asta mai mult timp si mi se pare ciudat sa vad ca mai multe persoane nu pot depasi situatia.probabil ca in multe cazuri are doar o cauza psihica si nu ar trebui sa va temeti sa cautati un psihoterapeut competent. si eu sufar de anxietate, mai trece, mai revine.dar in cazul meu fagofobia nu avea o cauza psihica si s-a rezolvat cu timpul. eu respir pe gura de cand ma stiu. pot respira si pe nas dar mai chinuit. de lene, nu am cautat sa merg la un medic orl. probabil ca am polipi sau deviatie de sept, cine stie.dar respirand mereu pe gura, in timp ce mananc se mai aspira mancare. daca mai si trebuie sa vb in timp ce mananc, e clar ca ma inec.cand eram copil chiar se intampla zilnic, tuseam, palme pe spate, etc.
solutia a fost sa evit alimentele sfaramicioase, de ex painea care face multe firimituri. si sa mestec bine si sa respir dupa ce inghit. obisnuiesc sa mananc stand singura la masa ca sa ma pot concentra si ai mei s-au obisnuit cu asta.
poate daca incercati mai intai cu mancare lichida veti depasi frica. incercati supa, supa-crema, lapte, iaurt , poate chiar piureuri.ganditi-va ca daca ar fi sa aspirati un pic de supa sau altceva lichid cand mancati NU se intampla nimic. posibil sa tusiti putin dar nu e nici un pericol. daca va alimentati suficient nu e asa important ca e mancare lichida sau solida. macar nu slabiti si va veti reobisnui sa inghititi.

cum zicem aici , cu ceva timp in urma , toti oamenii au cate o fobie : gandaci, paianjeni, microbi...mai grav, fobie sociala care se catalogheaza cu prea mare usurinta ca timiditate si afecteaza multi oameni.
eu mai am si acum o teama nejustificata de scarile in spirala/melc. inainte de cutremurul din 1977 ( ocazie cu care casa s-a daramat ) locuiam la etajul unei case cu scara melc. scara era ingusta si nu avea balustrada. ma lua ameteala privind in jos...acum poate sa aiba si 2 m latime, senzatia e aceeasi.

nici eu nu am crezut sa existe atata lume cu problema aceasta...Se pare ca si eu o am, din decembrie...mie pur si simplu simt ca mi se blocheaza faringele. La inceput in decembrie nu puteam inghiti nimic, numai lichide am baut, cateodata nici supa nu o puteam inghiti, imi venea sa vomit, si aveam aceeasi senzatie de blocaj a faringelui, apoi incet incet am inceput sa mananc un iaurt, supe, si mancare solida. Acum am zile cand sunt bine, si zile cand nu sunt bine, dar incerc sa gandesc pozitiv. Mai ales dimineata nu am nicio treaba, mananc foarte lejer, la amiaza la fel, probabil din cauza ca noaptea ma odihnesc, si nu am niciun gand, iar seara revine senzatia de blocaj deoarece in timpul zilei din cauza lipsei de activitate ma gandesc doar la asta, :"oare pot sa inghit?"Problema mea sigur a inceput pe baza stresului, eu terminand facultatea de 2 ani, nu mi-am gasit nimic de lucru, si probabil gandul acesta, subconstientul a declansat aceasta stare. Saptaman viitoare voi pleca din tara la o matusa, mi-a gasit de lucru in domeniul meu si sper, de fapt sunt sigura ca asa se va rezolva problema mea, deoarece nu voi mai avea timp sa ma gandesc:)...Sa gandim pozitiv, si sa ne rugam asta e cel mai important, Ingerul pazitor tot timpul e cu noi...Va tin la curent cu vesti.Sa auzim numai de bine!

@ popivl1... sa sti ca mi-am luat inima-n dinti si azi am fost la psihiatru. :D... Mai rau ca acum n-am fost niciodata. Cum vestile rele s-au tinut lant de capul meu in ultima perioada, am cazut iar intr-o depresie, iar criza cu inghititul a ajuns la apogeu, in sensul ca iar nu mai pot sa-mi inghit nici saliva. Asa ca, dupa 2 zile in care n-am putut inghitii absolut nimic, moarta de foame si de sete... azi am fost la psihiatru. Dupa ce am discutat cu el m-am simtit mai bine. Mi-a dat sperante. Era foarte sigur pe el ca am sa-mi revin. Mi-a zis ca totul este in mintea mea, ca eu defapt nu am nimic. Mi-a dat un tratament - de durata. Partea grea o sa fie la inceput, pentru ca nu stiu cum voi reusii sa inghit acele pastile :D... in conditiile in care n-am putut inghitii nimic 2 zile si am avut si atacuri de panica cand vedeam mancarea langa mine. Am sa va mai scriu dupa tratament. Sper sa-mi revin. Numai bine la toata lumea !!!

buna...am 19 ani si e posibil sa am aceiasi problema...in urma unor evenimente care m au afectat(decesul tatalui meu, probleme cu cei din jur s.a.)aveam niste sintome ciudate.panica.senzatie de sufocare.si simteam ca ma dor muschii gatului.ca ma strange ceva...asta se intampla acum acum 2 ani...intre timp...mi am mai revenit.mentionez ca aveam lipsa de magneziu.acum am si eu de cateva luni senzatia ca imi ramane mancarea in gat.si simt noduri in diferite parti ale esofagului, asta dupa ce mananc.pe deasupra...simt ca imi vine mancarea pe gat, simt nevoia sa ragai(prea des).De teama sa nu ma inec.mie frica sa inghit..cum simt cva pe gat..renunt la mancat.imi voi face niste analize sa ma asigur ca nu am nimic.dar sincer..toate sinomele indica ca am fagofobie si probabil reflux gastro esofagian(asta ramane de vazut dupa analize)discutiile de pe acest forum m au ajutat, eu credeam ca sunt singura care am problemele astea.sincer imi este foarte frica.am cam slabit si ma irita senzatiile neplacute...astept sfaturi..MULTUMESC ANTICIPAT

Buna ziua tuturor. Constat cu o oarecare surpindere ca mai sunt si alte persoane in situatia mea, in sensul ca si eu, ma confrunt de 1 de zile cu aceasta problema a fagofobiei (nediagnosticata astfel de un specialist, insa ale carei caracteristici se pare ca se regasesc si in cee ce ma priveste). Ca si la multi dintre voi, problema si la mine a aparut brusc, intr-o zi cand mancam ceva si am avut senzatia ca ma voi ineca insa intr-un mod ciudat si diferit de "inecurile obisnuite" daca pot spune astfel, ce a avut ca urmare un atac de panica f intens. Din acel moment, am inceput din ce in ce sa am mai multa si mai multa grija la cum mancam, pana cand am ajuns sa nu mai fiu in stare sa mananc aproape deloc si a culminat cu un alt atac de panica major (senzatie de sufocare, tremur intens) ce s-a declansat intr-o seara cand nu am mai putut manca. In schimb puteam bea apa si chiar f multa pt. ca practic inlocuiam masa cu apa.
Am ajuns ulterior sa inteleg dupa investigatii efectuate cu privire la starea mea fizica, ca de fapt, este de natura psihica, determinata de un stress si un surmenaj extrem in urma nasterii baietelului meu.
Luni la rand am trecut seara de seara (atunci simteam cel mai intens teama de a inghiti) prin atacuri de panica mai mult sau mai putin severe care insa m-au determinat in cele din urma sa cer opinia unui psihoterapeut. Nu am avut si nu am niciun fel de rusine sau vreun sentiment de alta natura atunci cand am apelat la serviciile lui, ci singurul meu gand a fost acela ca ma va ajuta in rezolvarea acestei situatii. Am realizat ca daca nimic de natura fizica nu se simte, nu poate fi decat psihic.
Inainte de a merge la el am apelat intr-adevar si la acupunctura si cel mai benefic efect a constat in aceea ca atacurile de panica au incetat. Nu am mai tremurat, nu mi-a mai fost frica ca voi muri inecata cu mancarea la nivelul la care o simteam inainte. A continuat insa acea frica de a manca efectiv. De aceea ama les sa merg la psihoterapeut.
Merg la el de aprox. 5 luni si starile mele au fost si mai bune dar inca nu am trecut peste problema. Este f adevarat ca un tratament medicamnetos nu am urmat, ci din cand in cand am luat xanax. Nu foarte mult timp si nu in mod constant, asa cum nu a fost la recomandarea vreunui specialist (pur si simplu, auzisem ca persoane care au avut aceeasi problema ca si mine au fost tratate in acest mod si au fepasit problema). M-a uitmit faptul ca una dintre persoanele ce au scris pe acest forum si-a exprimat nemultumirea fata de aceste "droguri".
Nu este un lucru pe care sa mi-l doresc: sa iau xanax ca sa ma simt bine. Evident ca imi doresc sa ma simt bine asa cum toti ceilalti de langa mine o fac in mod natural. Insa fara a vrea sa dau vreun sfat cuiva, va pot spune ca pentru moment, atunci cand exista posibilitatea unui atac de panica iminent, acest xanax isi dovedeste eficacitatea. Evident ca fiind o problema de natura psihica, pentru a o depasi este necesar ca problema sa se identifice si sa se rezolve. Acest lucru nu se poate face decat prin acest fel de terapie care pe masura ce inainteaza incepe sa iti redea increderea in tine, sentimentul ca te poti descurca si singur cu orice fel de probleme (inclusiv poti manca singur pentru ca nu te vei ineca) si iti reda acea pofta de viata.
Nu va pot spune ca sunt in acest stadiu, in care sa simt toate efectele benefice ale psihoterapiei, insa faptul ca pot discuta cu cineva toate problemele care ma framanta chiar vis-a-vis de aceasta teama fara sa simt ca ma judeca cineva sau ca ar putea rade de problema mea sau ca i s-ar putea parea prosteasca, conteaza f f mult.
Pe de alta parte, desi in general ma consider credincioasa, ca orice alta persoana aflata intr-o perioada mai grea din viata acum ma rog mai mult la Dumnezeu si am credinta ca ma ajuta cu adevarat pentru ca am simtit asta toata viata atunci cand am avut un impas (mai mic sau mai mare).
Evident ca atunci cand teama este mai intensa, deznadejdea reapare si parca am impresia ca tot ce am reusit pana acum de fapt nu inseamna nimic, atat timp cat teama se mentine, dar atunci stiu ca doar de mine depinde cum vreau sa imi fac viata: cu Dumnezeu in inima mea asa cum a fost mereu, sau fara el si doar cu ganduri negre.
Acum starile sunt in general mai rele doar spre seara (in sensul ca atunci ma simt fie ori f incordata la nivelul gatului incat am impresia ca nimic nu poate trece pe acolo, fie atat de molesita de parca as avea un episod diabetic, de lesin) iar in restul zilei mananc destul de bine, dar fara insa a uita ca nu trebuie sa fiu atenta la ce mananc. Pentru ca da, este important sa uitam ca trebuie sa fim atenti asa cum nu suntem atenti ca picioarele noastre merg fara sa le spunem noi sau ca mana duce mancarea la gura fara sa i-o spunem noi. Probabil ca va veni si ziua in care voi reusi sa fac acest lucru.
Pana atunci insa, ma rog la Dumnezeu sa-mi fie alaturi, ii multumesc in acelasi timp pentru lucrurile si persoanele minunate din viata mea: copilul si sotul meu (care au reprezentat in mod constant in aceasta perioada motivul pentru care m-am " imbarbatat" ), si tot la Dumnezeu ma rog sa imi dea putere, credinta si iubire ca sa pot trece peste aceste momente si sa ma pot bucura cu adevarat de ceea ce mi-a daruit: VIATA.

buna ziua...din nou. in urma cu aproximativ o luna am postat si eu ceva pe acest forum, intr-un moment destul de greu.probabil apogeul fagofobiei. Intre timp am mers si eu la acest domn psihoterapeut din Campina, domnul Tranulis. Sincer am plecat destul de dezamagit de la acea sedinta care a durat cel mult 5 minute si contrar asteptarilor am si primit o reteta cu un medicament, de la prima sedinta, pe care urma sa il iau 3 luni de zile. M-am gandit...alt doctor care face bani pe banda rulanta. Roman fiind, am plecat blazat...obisnuit cu astfel de lucruri in cei 31 de ani de existenta pe aceste meleaguri. Am inceput sa iau medicamentul regulat, asa cum a fost prescris si spre bucuria mea sa observat treptat, pe zi ce trecea, o imbunatatire a starii mele. Mai exact dupa aproximativ doua saptamani mancam aproape normal, iar in momentul in care scriu pot sa spun ca mananc cat de normal se poate. Concluzia pe care o trag eu este ca aceasta problema apare strict pe fondul unui stres indelungat, fiind o modalitate a creierului de a ne atentiona ca ceva trebuie schimbat in modul nostru de viata, iar aceste antidepresive care sunt prescrise de catre medic nu fac altceva decat sa ne relaxeze creierul. Urmeaza sa merg din nou la domnul Tranulis sa stam de vorba despre felul cum ma simt. Stiu cat de groaznica este aceasta problema si va sfatuiesc sa nu va feriti de doctori si sa mergeti cat mai urgent la un psihoterapeut. Fagofobia chiar daca dispare pt o perioada, de la sine este putin probabil sa se trateze. Eu am stat un an si m-am chinuit, sperand sa treaca de la sine,. Din pacate traim cu totii intr-un secol in care nu ne dam seama ca lucrurile se petrec de prea multe ori cu o repeziciune prea mare si in incercarea de a tine pasul ne supunem unui stres ce lasa urmari grave asupra creierului. Si da, din pacate avem nevoie de doctori si de medicamente. Multa bafta si sanatate

Buna tuturor,

Sunt foarte noua pe acest forum, ideea e ca am si eu oaresce baiuri si nu stiu daca este ori nu fagofobie. La mine functioneaza de genul ca am pofta de mancare cu carul, dimineata mananc aproape normal, la amiaza asa si asa, iar seara e un adevarat dezastru. Destul de greu de explicat in cuvinte, dar e ceva de genul ca incerc sa-mi controlez respiratia (eu avand probleme respiratorii de cand ma stiu, si ca totul sa fie mai amuzant, ele nu sunt dublate de probleme medicale, decat in ultima vreme o rinita cronica) atunci cand mananc. Probabil ca intru in panica din lipsa de aer, asa incat incerc sa respir pe gura (cu gura plina), iar inghitiul dumicatului devine un cosmar si numai dupa ce m-am asigurat ca am tras 2-3 guri de oxigen :)) Sigur ca imi afecteaza modul de viata, in totalitate, caci ma rog lui Dumnezeu sa redevin o persoana normala :). Se poate sa fie si pe baza de stres, eu fiind o persoana stresata din nastere :)). Doar ca acum ma aflu in a treia saptamana de concediu si situatia mea nu e prea roz. Frica de a ma ineca are oarecum doua temeiuri solide. Primul eveniment s-a intamplat in cls. a x-a, cand m-am inecat cu o bucata de prescura, de fata cu 2 colege, incat le-am bagat in sperieti de moarte. De atunci am cautat sa mananc mai cu grija, dar nu pot sa spun ca aveam o frica de inghitit. Au mai urmat episoade nenotabile, sa le spun, desi m-au speriat, evident, prin facultate. Recent (3 luni) m-am inecat grozav cu o felie de cascaval topit pe mamaliga, rau de tot, incat, inecata fiind, cautam sa-l linistesc pe sotul meu, care era de fata si nu stia ce sa faca in disperare. Mi-am revenit, of course. Dupa asta a urmat la serviciu o perioada de stres, am inceput sa ma simt tot mai rau, am facut controale peste controale - medicale, ceva probleme de circulatie, dar acum imi revin. Problema e ca de vreo 2-3 saptamani am rau de furca cu inghititul si respiratul in timp ce mananc, mai ales seara. Dimineata e ok, cum spuneam. Incepe sa ma obsedeze, incerc sa ma autosugestionez, sa nu ma gandesc la asta, dar pace buna!

Am postat probabil din nevoia de a empatiza cu voi. Incurajarile ma ajuta intotdeauna, dar am momente cand caderile sunt adanci de tot. Incerc sa ma linistesc, apoi, repede, spunandu-mi ca trebuie sa imi revin. Sugestii?

Sanatate tuturor, ca-i mai buna decat toate.
Ioana

In urma cu aproape o luna postam pe acest forum (commentul d emai sus). De atunci, vad ca nimeni nu a mai postat si acest fapt ma bucura. Poate ca problemele se amelioreaza! Cert este ca in cazul meu (nu pot vorbi in numele altora), echilibrul si autocontrolul fac minuni! Ii incurajez pe toti cei fara sperante! Chiar se poate sa te vindeci de orice fobie.

Buna :)
Eu dupa ce am luat tratament aproape 3 luni, am inceput sa mananc si sa beau apa dimineata, la fel cum eram inainte sa-mi apara fobia. Inca mai am mici probleme spre seara, cand trebuie sa ma concentrez, sau mai bine zis sa nu mai ma gandesc la mecanismul inghititului, stiu ca pare stupid, dar seara cand ma uit la cana cu apa, mi-e teama. Am o teama inexplicabila, imi vin in minte fel de fel de imagini, pur si simplu ma vad cum ma inec cu apa, parca ma vad moarta intinsa pe jos. Mi-e tare frica sa nu mor inecata :D

Acum sa va povestesc o patanie pe care n-am s-o uit cat o-i trai.
Pastilele pe care le-am luat si-au facut efectul. M-au ajutat enorm sa ma linistesc insa, luna trecuta am facut o mare prostie, am intrerupt BRUSC tratamentul tocmai cand credeam ca m-am vindecat, Insa greseala mare, depresia a revenit mai puternica ca niciodata. Sincer va spun, noptile ma trezeam si imi venea sa urlu, sa tip, aveam senzatii ciudate, sevraje, ameteli... vedere incetosata.senzatii pe care nu le-am mai avut niciodata. Diminetile ma trezeam atat de speriata incat simteam ca-mi sare inima din piept. Am fost de urgenta la acelasi psihiatru, care mi-a zis "vezi daca nu ai tinut cont de sfaturile mele?". Pastilele prescrise sunt intr-adevar periculoase daca nu sunt luate corect, Acum am mai luat o luna aceleasi pastile.. ma simt bine si deja am inceput sa le reduc treptat.

Va sfatuiesc pe cei care vreti sa luati medicamente prescrise de psihiatrii, sa le luati cu mare grija, exact cum vi le prescrie, altfel puteti pati la fel ca mine.

Va doresc sanatate si sa auzim de bine !!!

Buna

Draga "fevronia"

Sincer eu ma mir ca nu ai avut niciun fel de simptome cand ai incpeut sa iei aceste pastile.
Eu in prima noapte am avut numai vartejuri, tremuram din tot corpul, parca aveam extra energie, ca a 2-a zi sa fiu total adormita; nici nu ma puteam tine pe picioare. Urmatoarele 4-5 zile am avut tot timpul o stare de letargie, urechile imi erau infundate, capul imi vajaia...
Abia dupa 7 zile am inceput sa ma simt cat de cat normal.
Starile de fagofobie s-au ameliorat insa nu au trecut deocamdata. Iau de f putin timp pastilele, e adevarat.
Sper din tot sufletul sa functioneze pt. ca din pacate autocontrolul la mine nu functioneaza asa cum spunea cineva mai sus. :)

Sanatate tuturor

Monaxa, e adevarat. Cand am inceput sa iau medicamentele imi tiuiau urechile. In primele doua saptamani am dormit aproape tot timpul. Nu-mi puteam deschide ochii de somn. Dormeam zi-noapte :D... bine ca eram in concediu. Abia dupa 2 saptamani am inceput sa ma mai "trezesc"... sa vad un film...sa ies la o plimbare, dupa care mi-am revenit la normal. Cat despre autocontrol... ce sa zic, la mine un simplu gand ca ma inec sau ca nu pot sa inghit.. ma da peste cap. Cum gandesc asa imi actioneaza si corpul. Spre exemplu, acu recent m-am inecat iar cu apa :D... si iar am prins frica inghititului cu toate pastilele mele. a trebuit sa treaca vreo 3-4 zile pana sa-mi revin iar la normal.

Sanatate si... mult optimism :)

buna!!!am 21 de ani si am aceeasi problema si aceleasi senazatii.numai ca la mine a pornit de la altceva...in perioada sarbatorilor anului 2010 am fost cu cativa prieteni (printre care si prietenul meu)sa facem un gratar...in masina unul dintre prieteni a aprins o tigara care nici macar nu am stiut ce este(eu fiind fumatoare)de fapt era o tigara combinata cu altceva..am tras s eu un fum si la un moment dat mi sa rupt filmul.m-am trezit din cosmar insa aveam un nod in gat care imi dadea impresia ca nu imi da voie sa respir...am inceput sa tremur foarte tare si mi se inclestase gura, mainile si picioarele...din acea seara eu sufar de atac de panica.ma sperie orice si pana in luna martie am crezut ca este singura problema pe care o am pana cand tot ma inecam cu mancarea(sau cel putin aveam senzatia)in luna iunie m-am despartit de prietenul meu si asta mi-a afectat aceasta(boala)si mai mult incat nu puteam sa inghit nici macar saliva si am slabit 10 kg pana in ziua d azi(aveam 50 kg, iar acum am 40)...usor usor am reusit sa mananc iaurturi, lapte si alimente pasteurizate...eu cred ca tine foarte mult si de sistemul nervos, deoarece de fiecare data cand ma supar sau ma enervez mi se face un nod in gat si ma doare foarte tare si am palpitatiile foarte ridicate...de 2 saptamani m-am impacat cu prietenul meu si am observat ca spiritual ma simt mai bn...insa problema cu inecatu o am in continuare..ce voiam sa mentin este faptul ca nu am fost la nici un medic pana acum pentru ca sunt in strainatate...va rog ajutati-ma, sunt intr-o situatie disperata..imi doresc sa traiesc si poate cu ajutorul lui Dumnezeu sa pot sa trec peste asta..ce medic pot sa consult?va rog din suflet dati-mi sfaturi..va multumesc frumos!! Andra

Draga Andra,

Pentru ca am trecut prin asa ceva timp de 1 an de zile, te sfatuiesc sa mergi direct la un psihiatru. Altfel nu faci decat sa amani inevitabilul. Depinde f mult si de tine, daca esti o fire optimista, daca ai credinta ca problemel ti se vor rezolva, pentru ca are o mare influenta asupra starii tale psihice.
Ce pot sa-ti spun este ca eu am mers la un psihiatru abia dupa 1 an si ceva de zile si desi ca evolutie a intregului proces ajunsesem departe chiar si fara ajutorul medicametelor presrise de medicul psihiatru, totusi schimbarea majora a intervenit abia acum, de cand iau aceste medicamente.
Nu iti pot spune ca mi-a trecut complet, nu iau medicamentele de f mult timp si odata inceput acest proces, el este de durata, insa starea mea s-a ameliorat simtitor de cand le iau.
Ideea este ca atat timp cat tu stii ca nu este o situatie de natura fizica ce te impiedica sa mananci, este evident ca nu poate fi decat de natura psihica si atunci doar un astfel de medic iti poate spune cum sa procedezi mai departe.
Iti doresc mult succes, multa tarie si nu te lasa dezamagita de ceea ce ti se intampla. este doar o situatie creata de amestecul constientului in ceea ce corpul tau stie sa faca in mod natural, motiv petnru care lucrurile s-au amalgamat putin. Simptomele pe care le ai tu le-am avut sau le avem toti cei care am scris pe acest forum si intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi a gasit o solutie sa isi rezolve aceasta problema ce poate dura mai mult sau mai putin, dar epste care trebuie sa stii ca se poate trece.
Multa sanatate si numai bine!

Revin si eu sa va spun ca evolutia mea in urma tratamentului psihiatric a fost foarte buna. Tuturor care au astfel de probleme le recomand sa mearga la specialistii psihiatri, care cu siguranta le vor recomanda un tratament pe masura. Mersul la medicul psihiatru in astfel de cazuri nu trebuie amanat sub nici-o forma. Eu mi-am revenit complet dupa 8 luni de tratament fara intrerupere. In decembrie o sa ma pregatesc pentru renuntarea la tratament sub supraveghere medicala si o sa va dau mai multe detalii. Sa nu va speriati daca in prima parte a tratamentului o sa aveti probleme cu somnul, transpiratii abundente sau altele asemenea. Daca simtiti ca ceva nu e in regula mergeti din nou la medic. Tratamentele psihiatrice sunt invidualizate, si nu exista o formula universala pentru toti. Unele tratamente trebuiesc schimbate fiindca nu dau rezultate, dar pana la urma medicul va gasi solutia.
Va urez multa multa sanatate si incredere in bunul Dumnezeu. Credinta face totul.

pt monaxa:multumesc frumos pentru raspuns..sincer la inceput nu stiam daca este de natura fizica sau psihica..dar am realizat doar in momentul in care am vazut ca mi sa intamplat d mai mule ori si nu am patit nimik decat o criza de moment..totusi este o boala, dak se poate spune asa, destul de severa..nici nu am stiut pana ieri ca sufar d asa ceva...si nici nu credeam ca mai sunt persoane care sufera d asa ceva..tin sa spun ca de cand am citit toate comentariile ma simt mult mai bine si mai incurajata..subconstientul meu imi spune acum ca nu mi se poate intampla nimik..si la momentul de fata am mancat foarte bine fara sa ma gandesc ca ma pot ineca.va doresc multa sanatate si nu uitati ca este un Dumnezeu sus care ne ajuta..incercati sa va rugati mai mult la El...dak stam sa ne gandim sunt persoane care au probleme mult mai grave decat noi care le-au depasit si nu si-au pierdut un moment increderea in Dumnezeu..multumesc ink o data.si sper sa reusesc sa trec peste problema asta..si voi m-ati ajutat foarte mult doar datorita faptului ca am realizat ca cel mai bun psihiatru sunt eu..multa sanatate!!!

:| Nu IMI VINE SA CRED CATI oameni au problema asta:( eu am nici 14 ani, ma numesc larisa si al varsta asta frageda m'am lovit de fagofobie..vreau sa spun ca mi'a schimbat viata, cand am avyt prima senzatie ca am innec i'am spuis mammei si toata lumea o lua in ras, nu am intelegeau.. e cumplit ! primele zile a fost ingrozitor intram in panica nu puteam nici apa sa beau..off:( ma simteam distrusa..imi erafrica sa inghit:| si nimeni nu am intelegea...dupa cele spuse de voi am inteles ca este vb de4 stres..eu am avut copilarie traumatizanta din cazuza certurilor in familie, mortiolor persoanelor apropiate, buniac care a ramsa invalida si multe altele:-j.daca ar fi sa spun tot ce am pe suflet. acum e mai bine mestec mult si incerec sa gasesc momentul prielnic sa inghit..dar inac mai am zile in care imi apare acel nod..macar nu mai am bataide inima cum aveam al incepu.va doresc sanatate si astept un raspuns ce as putea sa fac sa mananc din nou normal..multumescanticipat.scuzati greselile de scriere dar m'am grabit

vreau sa ma descarc...am avut momente in care nici saliva nu o puteam inghiti :( acum incerc sa imi revin singura, nu ami vreau sa cer ajutorul nimaniu pt ca o sa rada de mine, e mai bine pot sa mananc actde cat normal..nuj pot sa spun cat de ingrozitoare au fost zilele in care imi batea inima puternic aveam atacuri de panica si depresii, ameteli..nu mai voiam sa constientizez ce se intampla si de aceea zaceam in pat ac sa uit de priobleme, incercam sa gasesc solutii..sufeream in tacere pt ca nimeni nu ma intelgea...sper sa imi revin si sa pot sa nu ma mai gandesc ca nu pot inghiti..ca inainte cand era asa de simplu :- e cumplit sa fi privat de acest act reflex mai ales la nici 14 ani, simteam ac lumea s'a sfarsit nu mai ma bucura nimic..parintii nu stiau ce se intampla cu mine si incercam sa le explic dar nu intelegeau spuneau ca e de a;l raceala diverse chestii etc...acum am rog la dzeu ami mult ca oricand si incerc sa fiu poitiva...sanatate multa! larisa

Buna Larisa. Sfatul meu este sa le spui parintilor prin ce treci, convinge-i ca simptomele nu sunt de la o simpla raceala. Nu o sa rada nimeni de tine. Si eu am trecut prin ce-ai trecut tu..ca si multi altii de aici care au postat. Primul semn al depresiei este atunci cand nu mai ai chef de nimic. Atunci este momentul ca sa te ridici din pat si sa ai o activitate, oricare..spre exemplu..citesti o carte, te uiti la televizor, mai faci o tema, mai inveti o lectie, pentru ca nu este bine sa stai sa zaci toata ziua in pat. Tu nu esti bolnava. Din cauza intamplarilor nefericite ti se intampla asta. Sfatul meu este sa mergi cu parintii tai la un psiholog..ori psihiatru (cum dealtfel am fost si eu.dupa foarte mult timp..pentru ca nu concepeam ideea ca tocmai eu sa am probleme de genul asta si sa apelez la psihiatri). Totul se va rezulva cu timpul :).. te vei simti mai bine, iar senzatia asta de frica de a inghitii iti va disparea si vei fi iar la normala. Chiar imi pare rau ca treci prin asa ceva, esti mult prea tanara. Si ca sa-ti raspund la intrebarea ta..ca sa mananci normal...incearca sa mananci mancarea putin..fierbinte, ceaiuri indulcite, supa daca nu poti s-o mananci.. incearca sa bagi in ea multa paine...si mananca incet ca nu te grabeste nimeni. Cand inghiti, incearca sa nu te gandesti la procesul inghititului, mananca in timp ce te uiti la tv... la emisiunile tale favorite..., evita filmele care te fac sa plangi (drama, horror etc). Eu am luat 3 luni tratament cu medicamentele prescrise de psihiatru, dupa care m-am simtit foarte bine. Hai, incearca sa fi mai tare, mai optimista, mai curajoasa. Iti doresc multa sanatate. Sper ca in curand sa auzim vesti bune de la tine.

ma scuzati nu am mai putut sa imi accesez contul. FeVRONIA MULTUMESC DE RASPUNS...STIU CA ESTE INDICAT SA MERG LA DOCTOR DAR eu am incercat sa imi revin prin autosugestie sa nu am mai gandesc si sa mestec bine, si pot sa spun ca a functionat oarecum si acum mananc aproape normal..diferenta este ca mestec mai mult si caut momentul prielnic sa inghit:-?? eu cred ca daca am evoluat si mi'am revenit cat de cat o sa fie si mai bine de atat..am incercat sa privesc partile bune ale vietii si am plecat in excursii, m'am jucat pe calculator, m'am plimbat ca sa uit de aceasta pbl..cred ca a funcionat 80%..o sa intru cu siguranta sa va spun cand ma voi vindeca complet..sper sa petrec sarbatorile ca in fiecare an, mancand normal:)


Sanatate multa !

trebuie sa va spun!! ieri am mancat 4 feluri de mancare! aproape normal!

vreau sa spun ca am avansat extraordinar, lichidele le beau absolut normal, iar mancarea o mestec incet si inghit cate putin, dar este bine!!!!!!!


va urez si voua sa va simtiti mai bine si ac de sarbatori sa fiti fericiti!

off doamne! va doresc sanatate tuturor si va dau un sfat: ganditi'va ca asta e doar o simpla prostie, nu o sa vi se intample nimic cand inghititi daca mestecati bine, eu una asta imi zic cand tre sa inghit si functioneaza, si rugaciunea de asemenea, si cu ocazia asta am grija si de credinta mea si ma rog mai mult, dar si de sanatate, mancand mai sanatos.
trebuie sa ne bucuram de viata, si o sa ne trezim ca suntem normali, ba chiar mai bine!!!
de cand citesc comentariile voastre, , am mai multa incredere!! va multumesc si va doresc numai sanatate!!!!

buna Larisa.chiar imi pare rau ca ai trecut prin asta.iti dau s eu un sfat.nu t culca cu urechea ca azi, maine e bn...fagofobia reapare.s mie mi sa intamplat acelasi lucru s ma rog mai mult ca oricand, am fost la 8 medici si sunt perfect sanatoasa...problema este undeva in capul nostru.eu am d 5 luni problema asta si nc azi nu am scapat d ea...dar tu esti fata tanara s meriti sa te bucuri de viata..totusi esti ink un copil..nu lasa asta sa iti distruga si sa iti lase urme pe viitor...mergi la un medic specializat sau la un psihiatru cum spune si Fevronia..este mai bn pentru tine..vorbeste cu parintii tai si spune-le, trage d ei...chiar asa...aratale parintiilor tai cate persoane sufera d ceea ce tu suferi si atunci or sa te creada..cu cat fagofobia inainteaza si tie o sa iti fie mai rau...lainceput am fost la fel ca tine...o zi mancam 2 nu pana cand nu am mai putut manca deloc...iar in momentul de fata mananc doar mancare pasteurizata(pisata)...sincer, ai nevoie d un doctor pt ca fagofobia nu trece singura...eu dupa c am fost la 8 medici m-am convins 100%ca este vb d fagofobie...dar acum merg s eu la un psihiatru si este putin mai bine,.iti doresc multa sanatate si voua tuturor celor csre sveti probleme de sanatate..si fie ca sarbatorilor de iarna sa va aduk liniste sufleteask, pace.si un an nou cat mai bun..sarbatori fericite alauri de cei dragi!!!

andra, iti multumesc din suflet pentru raspuns:) dar tot ce ai facut este sa am descurajezi.stiu ca este indicat mersul la psihiatru, dar la fiecare in parte fagofobia se manifesta diferit, eu una nu m'am vindecat complet dar faptul ca mi'am revenit cat de cat inseamna ca pot si mai mult de atat..eu nu mananc o zi da si una ba, mananc regulat 3 mese plus gustari :) si imi este destul de bine...daca fagofobai o sa revina mai puternica, cu siguranta o sa vizitez psihiiatrul, desi nu am o situatie financiara prea buna, dar cred ca cel mai bun psihoterapeut sunt eu, pt ac am vazut ac multe persoane care au postat s'au vindecat prin autosugestie, si rugaciuni si eu cred in asta:) oricum multumesc de raspuns:)

plus xca nu mai am pulsul ridicat, nu intru in panica, nu am nod in gat:) si asta datorita incurajarilor si celor dragi care m'au convins ca ma pot vindeca:) citeste toate comentariile si o sa vezi ac sunt persoane care au reusit fara sa apeleze la doctor:) (dar crede'ma ca daca o s aimi fie mai rau, cu siguranta apelez la psihiatru)

am vorbit cu parintii de mersul al doctor..dar la ce medic? psihiatru? psiholog? psihoterapeut? plus ac nu stiu unde sa gasesc pt ca eu sunt de la tara undeva aproape de targoviste in dambovita, ma voi duce la tgv

Eu am depasit aceasta problema, nu ma mai gandesc la ea. Intr-adevar e pe baza de stres. De aceea sfatul meu e sa incercati sa va concentrati la lucrurile pozitive din viata voastra. Rugati-va mult lui Dumnezeu sa va intareasca. Si faceti sport, miscare, ajuta mult sa va relaxati mintea si sa uitati de fobii. Multa sanatate!

ori psihiatru ori psihoterapeut...nu conteaza...mergi la bucuresti...eu nu am vrut sa te sperii am vrut doar sa te previn..pentru ca problema care o ai acum o aveam s eu la inceput si nu am bagat in seama cand altii imi spuneau ca trebuie sa ma vada un medic...si acum uite..am ajuns intr-o faza destul d avansata s acum imi este mai greu...si procesu de vindecare dureaza mult mai mult..nici eu nu am o situatie financiara buna..dar m-au ajutat parintii..am muncit s eu s am reusit sa imi fac cateva analize..ar trebui sa te duci s la un medic d familie...poate fii o raceala...sunt mai multe boli cu aceleasi simptome...nu stiu ce sa spun..doar ai grija de tine...nu te juca cu sanatatea ta..fa ceva acum cat nu este avansata boala...va doresc insanatosire grabnica!!!