sufar de fagofobie- teama de a ma ineca- va rog ajutati-ma
Cu siguranţă nu ai avut parte de un tratament psihologic potrivit, ţinând cont că atacurile de panică au continuat să apară. Nodul în gât a fost probabil factorul care ţi-a produs îngrijorarea. Fobia este o boală - din categoria tulburărilor de anxietate.
Dacă la început a fost vorba de un atac de panică puternic, ce te-a luat prin surprindere. Treptat, din toate simptomele nodul în gât te-a speriat cel mai puternic pentru că este cea mai evidentă senzaţie ce îţi pune în pericol viaţa, în comparaţie cu bătăile inimii, senzaţia de leşin sau valurile de căldură.
În prezent teama persistă pentru că te simţi neajutorat şi nu poţi gestiona eficient situaţiile stresante. Dacă aveţi orice fel de întrebări, contactaţi-mă în particular. Pentru astfel de simptome, terapia online s-a dovedit a fi eficientă.
Numai bine!
Dacă la început a fost vorba de un atac de panică puternic, ce te-a luat prin surprindere. Treptat, din toate simptomele nodul în gât te-a speriat cel mai puternic pentru că este cea mai evidentă senzaţie ce îţi pune în pericol viaţa, în comparaţie cu bătăile inimii, senzaţia de leşin sau valurile de căldură.
În prezent teama persistă pentru că te simţi neajutorat şi nu poţi gestiona eficient situaţiile stresante. Dacă aveţi orice fel de întrebări, contactaţi-mă în particular. Pentru astfel de simptome, terapia online s-a dovedit a fi eficientă.
Numai bine!
Fobia de şerpi este la fel, un răspuns învăţat datorită unor situaţii stresante. În aceste condiţii trebuie să conştientizaţi probabilitatea ca un astfel de eveniment să vă ameninţe viaţa şi puterea de prevenire şi control atunci când vă aflaţi în natură.
Viorel, în cazul tău a apărut o sensibilitate crescută şi teama de accidentare. Eşti probabil vulnerabil pentru somatizare iar stilul de viaţă pe care l-ai adoptat în timp nu te favorizează. Acum apar probleme cu respiraţia?
Buna ziua,
Am si eu aceasta problema din Ianuarie, imediat după ce m-am întors din vacanţa de iarna. Am slăbit 7kg într-o luna si sunt foarte speriata. Am mers la doctorul din Câmpina, după ce am citit mesajul ioaneimirabela, am primit un tratament destul de bogat in pastile. O parte le iau si acum, dar 2 din ele nu le-am luat de frica. As dori sa iau legătura cu kysha-24, ioanamirabela, popiv11 sau paulcr66, fevronia. Va rog din suflet sa mă ajutati, sa-mi spuneti cum aţi depăşit problema, mai ales ca nu reuşesc sa mananc aşa cum trebuie, doar iaurturi, budinci moi, lapte cu gris. Mă tem sa nu mă imbolnavesc mai rău, toata ziua mă gândesc doar la aceasta problema. Mi-am luat concediu medical, viaţa mea s-a schimbat mult in rău. Va rog din suflet sa mă ajutati. Sper sa primesc un răspuns. Va multumesc din suflet.
Am si eu aceasta problema din Ianuarie, imediat după ce m-am întors din vacanţa de iarna. Am slăbit 7kg într-o luna si sunt foarte speriata. Am mers la doctorul din Câmpina, după ce am citit mesajul ioaneimirabela, am primit un tratament destul de bogat in pastile. O parte le iau si acum, dar 2 din ele nu le-am luat de frica. As dori sa iau legătura cu kysha-24, ioanamirabela, popiv11 sau paulcr66, fevronia. Va rog din suflet sa mă ajutati, sa-mi spuneti cum aţi depăşit problema, mai ales ca nu reuşesc sa mananc aşa cum trebuie, doar iaurturi, budinci moi, lapte cu gris. Mă tem sa nu mă imbolnavesc mai rău, toata ziua mă gândesc doar la aceasta problema. Mi-am luat concediu medical, viaţa mea s-a schimbat mult in rău. Va rog din suflet sa mă ajutati. Sper sa primesc un răspuns. Va multumesc din suflet.
Èšin sa precizez ca am avut si eu atacuri de panica, nopţi nedormite, agitatie, tot pachetul anxietatii.eu m-am speriat f tare când am constientizat ca am aceasta problema care îmi poate pune viaţa in pericol. Vreau sa mananc, mi-e foame si mă panichez in fata mancarii. Va rog din suflet sa- mi daţi si mie un semn, am citit tot forumul si am mai prins curaj vazand ca multi s-au vindecat. Va multumesc.
Buna, Lory! Si eu inca sufar de aceasta problema si am fost si eu la domnul doctor de la Campina, insa mie spre deosebire de tine, mi-a dat doar 2 pastile pe care le luam doar seara. Am incetat tratamentul dupa o luna ptr ca la mine nu avea niciun efect pozitiv, din contra, dupa ce luam pastilele trebuia sa adorm si cand ma trezeam nu puteam manca nici cat mancam inainte...asa ca am renuntat la tratament...acum am incercat terapie cu ajutorul unor psihologi. Nu ma simt mai bn in ceea ce priveste mancarea, insa macar stiu ce anume cauzeaza un atatc de panica si ce simte cporpul meu in acele momente si cat de cat am invatata sa fiu mai calma. Posibil sa revin asupra tratamentului medicamentos, dar sa imi mai revin putin deoarece cand am inceput sa iau pastilele avea 47 kg si dupa o luna de pastile si mancat mai mult biscuiti si sucuri naturale ca dooar atata puteam ajunsesem la 44kg. Acum am revenit la greutatea initiala, insa mi-a luat ceva si inca nu am ajuns sa mananc cum o faceam asta vara spre exemplu, cand desi aveam problema cu mancarea (o am de 11 ani), mancam bine si dupa ce ma trezeam si la a doua masa, dupa un gin, doua manacam fara teama si ajunsesem la 49 kg. Stiu ca alcoolul nu este o soluti dar cata vreme nu am exagerat si pana la alte solutii sau momentan a fost singura modalitate in care am putut supravietui. Daca vrei sa vb, iti stau la dispozitie. Tin sa precizez ca am vb si cu cel care a inceput topicul, insa el s-a vindecat deodata si fara medicamente, desi a incercat si el astfel de tratamente. Pur si simplu s-a trezit intr-o dimineata si a mancat sau cel putin asa mi-a spus mie. Te pup!
Buna Ancyka,
Multumesc pt răspuns, mă gândeam ca nu mai scrie nimeni. Stiu povestea lui Cristi, am citit toate postarile, mi-am regasit aici toata suferinta mea citind povestile tuturor. Cei mai multi au reuşit sa învingă aceasta fobie, prin diverse metode, eu încă mă lupt. Am 1.70m si de la 58 kg am ajuns la 51, am frigiderul plin de cutiute cu budinci si iaurturi, refuz sa mai ies in restaurante, dar asta e ultima mea problema. Vreau sa mananc, sa fiu sănătoasă si sa-mi cresc baietelul.
Sunt speriata de medicamente, mi-a fost f greu la începutul tratamentului, nopţi nedormite, agitatie, spaima, am rămas cu un antidepresiv si un anxiolitic, dar mai am doua de care mă tem si am renunţat la ele. Acum mă întreb dacă nu ar trebui sa fac un efort sa le iau. Poate voi reuşi sa mananc. Regret enorm ca am tras de mine atât de mult, am acumulat nemultumiri si am fost nefericita multi ani, acum psihicul meu s-a revoltat. as dori mult sa mai între pe forum cei care au reuşit, sa mai am si eu o speranţa. Îţi multumesc Ancyka pt răspuns si vreau sa mai vorbim !
Multumesc pt răspuns, mă gândeam ca nu mai scrie nimeni. Stiu povestea lui Cristi, am citit toate postarile, mi-am regasit aici toata suferinta mea citind povestile tuturor. Cei mai multi au reuşit sa învingă aceasta fobie, prin diverse metode, eu încă mă lupt. Am 1.70m si de la 58 kg am ajuns la 51, am frigiderul plin de cutiute cu budinci si iaurturi, refuz sa mai ies in restaurante, dar asta e ultima mea problema. Vreau sa mananc, sa fiu sănătoasă si sa-mi cresc baietelul.
Sunt speriata de medicamente, mi-a fost f greu la începutul tratamentului, nopţi nedormite, agitatie, spaima, am rămas cu un antidepresiv si un anxiolitic, dar mai am doua de care mă tem si am renunţat la ele. Acum mă întreb dacă nu ar trebui sa fac un efort sa le iau. Poate voi reuşi sa mananc. Regret enorm ca am tras de mine atât de mult, am acumulat nemultumiri si am fost nefericita multi ani, acum psihicul meu s-a revoltat. as dori mult sa mai între pe forum cei care au reuşit, sa mai am si eu o speranţa. Îţi multumesc Ancyka pt răspuns si vreau sa mai vorbim !
Buna ziua !
Revin cu noutati !
Nu am mai intrat pe acest forum de 3 ani. Ultima data cand am postat, eram sigura ca ma vindecasem complet. APARENT m-am vindecat complet, ca la nici doua luni de la tratament (cand am mers prima data la psihiatru), problema mi-a revenit cu o forta devastatoare.
Tratamentul pe care l-am urmat acum 3 ani a fost oarecum bun. Insa, datorita faptului ca nu am urmat intocmai tratamentul prescris de psihiatru, depresia mi s-a reactivat. Pe vremea aceea nu puteam sa iau 2 tipuri de pastile (nici cu iaurt...nici cu apa, ...deci cu nimic) din cauza ca erau foarte foarte amare. Cum puneam limba pe medicament, il vomitam. Asa ca, pe ascuns, pastilele alea le aruncam pur si simplu (ca sa nu ma vada parintii mei) si tot "tratamentul meu" consta in celelalte 2 tipuri de medicamente pe zi. Am urmat acel tratament (cu 2 pastile pe zi) timp de 3 luni, dupa care, ma vindecasem complet (APARENT).
Dupa aproape doua luni de la marea mea vindecare, incepusem din nou sa inghit la inceput cu noduri, apoi sa nu mai pot sa inghit seara (ma gandeam ca este de la oboseala)...apoi sa nu mai pot inghitii nici ziua, ci decat dimineata devreme, imediat dupa ce ma trezeam din somn. Nu am mai vrut sa-mi ingrijorez parintii. Ma gandeam ca o sa-mi revin eu. In acea perioada am trecut prin niste greutati familiale.
Vreau sa va spun ca, acum dupa 6 ani de cand am aceasta problema, am pierdut totul. Prieteni, serviciu. Viata m-a lovit din plin cu multe evenimente neplacute, tragice. Am avut lovitura dupa lovitura. M-am suspendat din avocatura. Am renuntat la un alt loc de munca foarte bun - consilier juridic, din cauza ca abia ma mai puteam tine pe picioare.
Asa ca, In acesti ultimi 3 ani, am mancat cand am putut. Noaptea ma trezeam sa beau apa. Era singurul moment cand o puteam inghitii normal. Cel mai greu mi-a fost verile, pe timp de canicula. In permanenta eram deshidratata, si ametita, si capacitatea mea de concentrare se diminua pe zi ce trecea. Pana cand intr-o zi nu am mai putut sa inghit absolut nimic, nici macar saliva. Si am stat asa o saptamana, crezand ca o sa-mi revin. Eu de fel sunt optimista. Insa, dupa ce nu am mancat aproape o saptamana si eram aproape lesinata de sete, credeti-ma ca, atunci cand mergeam pe strada aveam ganduri de suicid. Imi venea sa ma arunc in fata masinii, sa-mi sparg capul, sa-mi pierd memoria si poate in felul asta o sa mananc iar normal. M-am speriat groaznic. Mie mi-e frica de moarte. Vreau sa traiesc. Numai gandul la cat ar suferii parintii mei dupa mine daca m-as omori m-a facut sa iau o decizie.
A doua zi am mers la un alt psihiatru. De cum am pus piciorul in cabinetul dansului si i-am spus ca nu pot sa inghit, mi-a zis ce am, fara sa ezite. Mi-a vorbit pe un ton atat de calm, si mi-a explicat ca acest proces de vindecare necesita mult timp si rabdare incat, numai ascultandu-l, m-am simtit mai relaxata. Apoi i-am povestit toate tragediile mele prin care am trecut in acesti 6 ani (boli incurabile in familie, o tentativa de viol asupra mea, politie, procese...si mai multe...).
Am fost diagnosticata cu DEPRESIE MAJORA REACTIVA, si mi-a explicat ca tratamentul este de lunga durata, luni de zile, poate chiar ani. Alte persoane sunt nevoite sa ia antidepresive toata viata, ca simptomele sa nu mai reapara. I-am spus ca am am citit pe internet despre FAGOFOBIE, insa domnul doctor m-a asigurat ca ce am eu (sau voi cei care va confruntati cu aceasta problema ) este doar o depresie majora cronicizata, netratata la timp. Si mi-a explicat apoi ca din cauza depresiei pot aparea fel de fel de simptome, unele mai ciudate decat altele, iar una dintre ele ar fi asta !! problema de deglutitie. Mi-a explicat ca, creierul uman este foarte complex si ca orice problema are o solutie (mai putin cei care au probleme mentale ireversibile si bolnavii de cancer in ultima faza). M-a asigurat ca in cateva luni am sa-mi revin la normal, sau poate ca o sa fiu nevoita sa iau antidepresive cativa ani, avand in vedere faptul ca am stat prea mult timp cu depresia netratata.
Mi-a explicat faptul ca daca tratamentul pe care mi-l prescrie nu-si face efectul, sa nu ma sperii, ci sa merg in continuare la el, sa mi-l schimbe. La fel, mi-a explicat ca fiecare persoana in parte reactioneaza diferit la anumite tipuri de antidepresive. Unele au reactii adverse, la altele nu-si face efecutul. Asa ca, dupa doua saptamani de tratament, nu am simtit nicio imbunatatire. La doua saptamani (asa cum m-a programat) m-am prezentat din nou la doctor. Ajunsesem sa am 46 de kg. Eu am 1, 70 m iar greutatea minim acceptata este de 53 kg. Ajunsesem aproape anorexica. Mi se vedeau coastele fara sa ma inconvoi, doar stand in pozitie normala. Nici decolteu nu pot sa port ca mi se vede foarte urat.
Mi-a schimbat tratamentul !!! A doua zi dupa ce mi-a schimbat medicamentele, m-am trezit dimineata si am inceput sa beau apa normal. Am fost atat de bucuroasa, incat imi venea sa topai de fericire. Asa ca, in dimineata aia am baut apa cat pentru o saptamana, de simteam ca-mi explodeaza burta. Am inceput sa inghit mancarea un pic mai bine. Au trecut de atunci aproape 2 saptamani. De dimineata beau apa normal, cateodata cu teama, alteori nici nu-mi dau seama cand am baut toata cana cu apa. Inca mai am probleme cu inghititul. Am zile cand ma simt foarte relaxata si pot sa inghit aproape de normal, si zile cand nu prea pot mai deloc. Insa, acest PROCES de vincedare este foarte lent. Peste doua saptamani am iar programare la psihiatru.
Acum, NU VREAU SA SUPAR PE NICIUN PSIHOLOG. Doamnelor/domnilor psihologi, daca va deranjeaza ceea ce o sa cititi mai departe, va trebuii sa incepeti sa studiati medicina iar mai apoi sa dati sfaturi persoanelor care au fost sau sunt in situatia mea.
Nu mai dati sfaturi aiurea. Faptul ca ati terminat o facultate de psihologie nu inseamna ca sunteti si doctori. Am vorbit cu mai multi psihologi. In afara de faptul ca doar incearca sa-ti bage in cap ca inghititul este un proces automat, care nu se uita niciodata sau ca iti da sfaturi cum sa-ti invingi o frica de intuneric, de serpi sau de alte "minuni". altceva nu stiu sa faca. Este usor sa dai sfaturi (ca psiholog) si sa-l privesti pe cel din fata ta cu probleme ca pe un lunatic (nebun) daca nu ai trecut prin asa ceva. Aceasta "fagofobie" nu este ceva ce poti controla. Este ca si cum ai cere unui paralitic sa se ridice din carut si sa mearga, sau chiar sa danseze. Acum sunt ironica. Peste aceasta "fagofobie" sau orice alta fobie delatfel nu poate trece doar vorbind cu "nebunul"... punandu-i fel de fel de intrebari, interogandul, rascolindu-i astfel amintirile neplacute si accentuandu-i si mai mult depresia.
Eu am facut cateva sedinte de psihoterapie acum 5 ani cand am scapat de un viol, si in afara de faptul ca la fiecare sedinta trebuia sa platesc o suma de bani, ma intorceam acasa si mai ravasita.
Asemenea, am luat contact cu domnul psiholog de mai sus (Viorel). Am tot respectul pentru dumneavoastra pentru ca mi-ati raspuns la mesaj, insa, ceea ce m-ati sfatuit sa fac (sa mestec guma o ora) in conditiile in care eu nu puteam sa inghit nici saliva, nu a facut decat ca situatia mea sa se agraveze. Mi-am zis sa incerc. Eram atat de slabita incat as fi acceptat sa fac orice numai sa scap de belea. Insa, dupa numai 10 minute de mestecat si de scuipat saliva incontinuu mi s-a intamplat nenorocirea. Am fost pe punctul de a ma sufoca cu propria saliva. Aproape ca am dat coltul... pentru ca m-am inecat.
Norocul a facut ca mama sa fie acasa si sa ma gaseasca intinsa pe covor, aproape vanata. Am fost resuscitata. Acum nu mai imi este frica de moarte. Stiu cum e cand mori. Nu am sa uit asta niciodata. Prima data nu mai poti sa respiri, te panichezi la maxim, apoi ti se incetoseaza privitea, apoi incepi sa ai furnicaturi in degetele de la maini si picioare, apoi furnicaturi in tot corpul, apou ti se intuneca vederea, "ti se stinge lumina" si te simti atat de relaxat de nu-ti mai pasa de nimic. Doar astepti sa vezi luminita de la capatul tunelului. Nu am mai vazut luminita pentru ca mama mi-a facut respiratie gura la gura. Cand am realizat ce mi s-a intamplat, abia atunci am inceput sa tremur de spaima si sa-mi aduc aminte inceputul fazei mortii. Moartea nu este dureroasa in cazul innecului..
Asa ca, cei care aveti astfel de probleme, duceti-va cu cea mai mare incredere la psihiatrii. Cu o medicamentatie adecvata si cu sfaturi din partea unor DOCTORI PSIHIATRII ADEVARATI, o sa va reveniti...in timp.
Numai cine a trecut prin asa ceva stie ce inseamna depresia. Este devastatoare !
Aveti mare grija de voi. Va doresc multa sanatate si incredere in propriile voastre forte.
p.s. pentru cei care vreti sa ma contactati, sa vorbim... trimiteti-mi mesaj privat. Am sa ma retrag o vreme dupa site. Incerc sa uit, vreau sa ma fac bine :)
p.s. 2 - imi cer iertare celor carora nu le-am raspuns la mesaje private de acum 3 ani. nu am stiut cum sa folosesc site-ul, abia acum 3-4 zile le-am vazut/citit. Va multumesc.
Revin cu noutati !
Nu am mai intrat pe acest forum de 3 ani. Ultima data cand am postat, eram sigura ca ma vindecasem complet. APARENT m-am vindecat complet, ca la nici doua luni de la tratament (cand am mers prima data la psihiatru), problema mi-a revenit cu o forta devastatoare.
Tratamentul pe care l-am urmat acum 3 ani a fost oarecum bun. Insa, datorita faptului ca nu am urmat intocmai tratamentul prescris de psihiatru, depresia mi s-a reactivat. Pe vremea aceea nu puteam sa iau 2 tipuri de pastile (nici cu iaurt...nici cu apa, ...deci cu nimic) din cauza ca erau foarte foarte amare. Cum puneam limba pe medicament, il vomitam. Asa ca, pe ascuns, pastilele alea le aruncam pur si simplu (ca sa nu ma vada parintii mei) si tot "tratamentul meu" consta in celelalte 2 tipuri de medicamente pe zi. Am urmat acel tratament (cu 2 pastile pe zi) timp de 3 luni, dupa care, ma vindecasem complet (APARENT).
Dupa aproape doua luni de la marea mea vindecare, incepusem din nou sa inghit la inceput cu noduri, apoi sa nu mai pot sa inghit seara (ma gandeam ca este de la oboseala)...apoi sa nu mai pot inghitii nici ziua, ci decat dimineata devreme, imediat dupa ce ma trezeam din somn. Nu am mai vrut sa-mi ingrijorez parintii. Ma gandeam ca o sa-mi revin eu. In acea perioada am trecut prin niste greutati familiale.
Vreau sa va spun ca, acum dupa 6 ani de cand am aceasta problema, am pierdut totul. Prieteni, serviciu. Viata m-a lovit din plin cu multe evenimente neplacute, tragice. Am avut lovitura dupa lovitura. M-am suspendat din avocatura. Am renuntat la un alt loc de munca foarte bun - consilier juridic, din cauza ca abia ma mai puteam tine pe picioare.
Asa ca, In acesti ultimi 3 ani, am mancat cand am putut. Noaptea ma trezeam sa beau apa. Era singurul moment cand o puteam inghitii normal. Cel mai greu mi-a fost verile, pe timp de canicula. In permanenta eram deshidratata, si ametita, si capacitatea mea de concentrare se diminua pe zi ce trecea. Pana cand intr-o zi nu am mai putut sa inghit absolut nimic, nici macar saliva. Si am stat asa o saptamana, crezand ca o sa-mi revin. Eu de fel sunt optimista. Insa, dupa ce nu am mancat aproape o saptamana si eram aproape lesinata de sete, credeti-ma ca, atunci cand mergeam pe strada aveam ganduri de suicid. Imi venea sa ma arunc in fata masinii, sa-mi sparg capul, sa-mi pierd memoria si poate in felul asta o sa mananc iar normal. M-am speriat groaznic. Mie mi-e frica de moarte. Vreau sa traiesc. Numai gandul la cat ar suferii parintii mei dupa mine daca m-as omori m-a facut sa iau o decizie.
A doua zi am mers la un alt psihiatru. De cum am pus piciorul in cabinetul dansului si i-am spus ca nu pot sa inghit, mi-a zis ce am, fara sa ezite. Mi-a vorbit pe un ton atat de calm, si mi-a explicat ca acest proces de vindecare necesita mult timp si rabdare incat, numai ascultandu-l, m-am simtit mai relaxata. Apoi i-am povestit toate tragediile mele prin care am trecut in acesti 6 ani (boli incurabile in familie, o tentativa de viol asupra mea, politie, procese...si mai multe...).
Am fost diagnosticata cu DEPRESIE MAJORA REACTIVA, si mi-a explicat ca tratamentul este de lunga durata, luni de zile, poate chiar ani. Alte persoane sunt nevoite sa ia antidepresive toata viata, ca simptomele sa nu mai reapara. I-am spus ca am am citit pe internet despre FAGOFOBIE, insa domnul doctor m-a asigurat ca ce am eu (sau voi cei care va confruntati cu aceasta problema ) este doar o depresie majora cronicizata, netratata la timp. Si mi-a explicat apoi ca din cauza depresiei pot aparea fel de fel de simptome, unele mai ciudate decat altele, iar una dintre ele ar fi asta !! problema de deglutitie. Mi-a explicat ca, creierul uman este foarte complex si ca orice problema are o solutie (mai putin cei care au probleme mentale ireversibile si bolnavii de cancer in ultima faza). M-a asigurat ca in cateva luni am sa-mi revin la normal, sau poate ca o sa fiu nevoita sa iau antidepresive cativa ani, avand in vedere faptul ca am stat prea mult timp cu depresia netratata.
Mi-a explicat faptul ca daca tratamentul pe care mi-l prescrie nu-si face efectul, sa nu ma sperii, ci sa merg in continuare la el, sa mi-l schimbe. La fel, mi-a explicat ca fiecare persoana in parte reactioneaza diferit la anumite tipuri de antidepresive. Unele au reactii adverse, la altele nu-si face efecutul. Asa ca, dupa doua saptamani de tratament, nu am simtit nicio imbunatatire. La doua saptamani (asa cum m-a programat) m-am prezentat din nou la doctor. Ajunsesem sa am 46 de kg. Eu am 1, 70 m iar greutatea minim acceptata este de 53 kg. Ajunsesem aproape anorexica. Mi se vedeau coastele fara sa ma inconvoi, doar stand in pozitie normala. Nici decolteu nu pot sa port ca mi se vede foarte urat.
Mi-a schimbat tratamentul !!! A doua zi dupa ce mi-a schimbat medicamentele, m-am trezit dimineata si am inceput sa beau apa normal. Am fost atat de bucuroasa, incat imi venea sa topai de fericire. Asa ca, in dimineata aia am baut apa cat pentru o saptamana, de simteam ca-mi explodeaza burta. Am inceput sa inghit mancarea un pic mai bine. Au trecut de atunci aproape 2 saptamani. De dimineata beau apa normal, cateodata cu teama, alteori nici nu-mi dau seama cand am baut toata cana cu apa. Inca mai am probleme cu inghititul. Am zile cand ma simt foarte relaxata si pot sa inghit aproape de normal, si zile cand nu prea pot mai deloc. Insa, acest PROCES de vincedare este foarte lent. Peste doua saptamani am iar programare la psihiatru.
Acum, NU VREAU SA SUPAR PE NICIUN PSIHOLOG. Doamnelor/domnilor psihologi, daca va deranjeaza ceea ce o sa cititi mai departe, va trebuii sa incepeti sa studiati medicina iar mai apoi sa dati sfaturi persoanelor care au fost sau sunt in situatia mea.
Nu mai dati sfaturi aiurea. Faptul ca ati terminat o facultate de psihologie nu inseamna ca sunteti si doctori. Am vorbit cu mai multi psihologi. In afara de faptul ca doar incearca sa-ti bage in cap ca inghititul este un proces automat, care nu se uita niciodata sau ca iti da sfaturi cum sa-ti invingi o frica de intuneric, de serpi sau de alte "minuni". altceva nu stiu sa faca. Este usor sa dai sfaturi (ca psiholog) si sa-l privesti pe cel din fata ta cu probleme ca pe un lunatic (nebun) daca nu ai trecut prin asa ceva. Aceasta "fagofobie" nu este ceva ce poti controla. Este ca si cum ai cere unui paralitic sa se ridice din carut si sa mearga, sau chiar sa danseze. Acum sunt ironica. Peste aceasta "fagofobie" sau orice alta fobie delatfel nu poate trece doar vorbind cu "nebunul"... punandu-i fel de fel de intrebari, interogandul, rascolindu-i astfel amintirile neplacute si accentuandu-i si mai mult depresia.
Eu am facut cateva sedinte de psihoterapie acum 5 ani cand am scapat de un viol, si in afara de faptul ca la fiecare sedinta trebuia sa platesc o suma de bani, ma intorceam acasa si mai ravasita.
Asemenea, am luat contact cu domnul psiholog de mai sus (Viorel). Am tot respectul pentru dumneavoastra pentru ca mi-ati raspuns la mesaj, insa, ceea ce m-ati sfatuit sa fac (sa mestec guma o ora) in conditiile in care eu nu puteam sa inghit nici saliva, nu a facut decat ca situatia mea sa se agraveze. Mi-am zis sa incerc. Eram atat de slabita incat as fi acceptat sa fac orice numai sa scap de belea. Insa, dupa numai 10 minute de mestecat si de scuipat saliva incontinuu mi s-a intamplat nenorocirea. Am fost pe punctul de a ma sufoca cu propria saliva. Aproape ca am dat coltul... pentru ca m-am inecat.
Norocul a facut ca mama sa fie acasa si sa ma gaseasca intinsa pe covor, aproape vanata. Am fost resuscitata. Acum nu mai imi este frica de moarte. Stiu cum e cand mori. Nu am sa uit asta niciodata. Prima data nu mai poti sa respiri, te panichezi la maxim, apoi ti se incetoseaza privitea, apoi incepi sa ai furnicaturi in degetele de la maini si picioare, apoi furnicaturi in tot corpul, apou ti se intuneca vederea, "ti se stinge lumina" si te simti atat de relaxat de nu-ti mai pasa de nimic. Doar astepti sa vezi luminita de la capatul tunelului. Nu am mai vazut luminita pentru ca mama mi-a facut respiratie gura la gura. Cand am realizat ce mi s-a intamplat, abia atunci am inceput sa tremur de spaima si sa-mi aduc aminte inceputul fazei mortii. Moartea nu este dureroasa in cazul innecului..
Asa ca, cei care aveti astfel de probleme, duceti-va cu cea mai mare incredere la psihiatrii. Cu o medicamentatie adecvata si cu sfaturi din partea unor DOCTORI PSIHIATRII ADEVARATI, o sa va reveniti...in timp.
Numai cine a trecut prin asa ceva stie ce inseamna depresia. Este devastatoare !
Aveti mare grija de voi. Va doresc multa sanatate si incredere in propriile voastre forte.
p.s. pentru cei care vreti sa ma contactati, sa vorbim... trimiteti-mi mesaj privat. Am sa ma retrag o vreme dupa site. Incerc sa uit, vreau sa ma fac bine :)
p.s. 2 - imi cer iertare celor carora nu le-am raspuns la mesaje private de acum 3 ani. nu am stiut cum sa folosesc site-ul, abia acum 3-4 zile le-am vazut/citit. Va multumesc.
Va salut !
Am AVUT si eu aceasta problema. Acum realizez ca de fapt totul a inceput in urma cu 1 -2 ani, dar fagofobia mea aparea doar in anumite circumstante si se manifesta foarte putin, drept urmare nu i-am dat atentie. In urma cu aproximativ 5 zile, aceasta fagofobie s-a agravat. Nu imi dau seama care este motivul agravarii dar cert este ca am ajuns intr-o stare in care nu puteam manca mai nimic, nu puteam bea si nici macar nu puteam inghiti saliva. Aveam tot timpul impresia ca am ceva in gat si trebuia sa inghit foarte des, cu toate ca ma chinuiam foarte mult sa fac acest lucru si ezitam de multe ori inainte sa inghit. Imi aduc aminte ca am inghitit atat de mult in ziua respectiva incat seara ma durea gatul de la atata inghitit. In mod clar m-am panicat si am intrat in depresie si in seara respectiva deabea am adormit. A doua zi cand m-am trezit, primul lucru la care m-am gandit a fost clar fagofobia si am observat ca nu disparuse, dar de asemenea am observat ca nu ma mai durea gatul, asta insemna ca am dormit linistit si ca nu am probleme de inghitire si in somn, deci clar problema tine de partea constienta a mintii mele.
In seara celei de-a doua zile, dupa multe alte chinuri cu fagofobia m-am hotarat sa caut informatii pe internet si eventual ceva care sa ma ajute sa scap de aceasta problema. Din pacate, tot ce am gasit era descurajator. Persoane care sufera de fagofobie de ani buni, chiar zeci de ani, fara sa gaseasca o rezolvare, persoane care au incercat sa rezolve problema cu ajutorul autosugestiei dar fara mari rezultate, si persoane care din moment ce nu pot scapa de fagofobie au decis sa o accepte si sa invete sa traiasca cu ea. In momentul respectiv m-am decis: NU ACCEPT sa traiesc asa, NU ACCEPT fagofobia, viata mea NU POATE continua asa, si stiu sigur ca o sa POT INVINGE fagofobia.
Stiam ca problema este doar in mintea mea si in mare parte este provocata de panica pe care o simteam cand trebuia sa inghit, deci am decis sa incerc sa ma calmez si sa am incredere ca pot inghiti. Bineinteles ca aceasta problema nu se poate rezolva instant si o sa ai parte de multe obstacole dar ideea este ca le poti invinge pe toate. Esential este sa ai incredere, sa crezi, sa fi sigur ca poti reusi, si sa o iei treptat si sa nu iti pierzi curajul.
Citeam despre persoana care a zis ca a incercat sa rezolve problema cu ajutorul autosugestie, ca a avut ceva rezultate dar nu a reusit sa treaca de tot peste fagofobie. Ideea e ca nu te poti astepta sa bati din palme si problema sa dispara. O sa fie mai greu la inceput dar pe parcurs ce inaintezi o sa fie tot mai usor. In momentul in care te hotarasti sa te vindeci, si mananci, daca observi o usoara schimbare in bine, la asta trebuie sa privesti, schimbarea asta trebuie sa o iei in seama. Din moment ce privesti jumatatea goala a paharului, adica, in loc de mica imbunatatire pe care o observi tu ii dai mai multa atentie marii parti ramase inca nerezolvate nu o sa ajungi nicaieri. O sa aiba putere asupra ta aceea partea careia ii dai tu putere. Tu faci aceasta alegere. Si bineninteles, poate dupa ce observi o mica schimbare, totusi se poate intampla sa mai ai ezitari acolo unde nu te asteptai dar nu trebuie sa le bagi in seama. Trebuie sa crezi ca vei reusi si sa incerci sa nu mai bagi in seama ideea ca ai probleme in inghitire. Treptat, inarmat cu multa perseverenta, credinta, rugaciune si o gandire pozitiva o sa observi tot mai multe schimbari in bine de care trebuie sa te bucuri si sa fi multumit pentru ele, astfel dandu-i putere gandului ca te vindeci. Ignora pe cat posibil ideea ca o sa traiesti in continuare cu fagofobia. Nu te descuraja daca o sa intampini greutati, o sa poti trece peste ele. Eu asa am facut.
Am incercat sa dau deoparte tot stresul din viata mea (de care aveam parte din plin), sa incep sa gandesc pozitiv si sa am incredere in mine. Am inceput sa vad micile schimbari in bine si am constientizat ca din moment ce am putut sa produc aceste mici schimbari voi putea sa produc altele si mai mari. Am mai avut si eu ezitari, dar in momentul in care aveam aceste ezitari, incercam sa ma calmez si sa nu imi pierd curajul, si dadea rezultate. Am pus foarte mare accent pe aceste schimbari in bine, am fost foarte recunoscator pentru ele chiar daca erau mici, si am putut sa ii rad in fata partii ramase inca nerezolvate. Stiam ca o s-o inving.
Acum, in momentul in care scriu, au trecut cam 3 zile de cand m-am hotarat sa pun piciorul in prag si va pot spune cu sinceritate ca am rezolvat problema aproape total si sunt convins ca in curand o sa scap de tot de ea. Deci, capul sus, se poate, exista speranta, trebuie doar sa vrei !
In incheiere vreau sa va spun ca nu sunt nici medic, nici psiholog si drept urmare va rog sa nu luati drept bun tot ce am scris, sa treceti intai acest continut prin prisma voastra si sa ma scuzati pentru eventualele greseli de orice fel. NU VA INDEMN sa imi urmati exemplul pentru ca se poate sa fi facut si eu unele greseli si va rog sa ma corectati daca e cazul. Am postat asta doar sa stiti povestea mea. Si CEL MAI IMPORTANT, daca problema voastra nu este una de natura psihica ci una de natura fizica va rog sa nu luati in seama nimic din ce am scris. Cred ca aceasta varianta a mea o sa aduca doar probleme si dezavantaje unei afectiuni de natura fizica. Deci, va rog inca odata, daca problema voastra e de natura fizica apelati la o persoana specializata si nu luati in seama nimic din ce am scris. Multumesc.
Sper sa va ajute aceste randuri.
Am AVUT si eu aceasta problema. Acum realizez ca de fapt totul a inceput in urma cu 1 -2 ani, dar fagofobia mea aparea doar in anumite circumstante si se manifesta foarte putin, drept urmare nu i-am dat atentie. In urma cu aproximativ 5 zile, aceasta fagofobie s-a agravat. Nu imi dau seama care este motivul agravarii dar cert este ca am ajuns intr-o stare in care nu puteam manca mai nimic, nu puteam bea si nici macar nu puteam inghiti saliva. Aveam tot timpul impresia ca am ceva in gat si trebuia sa inghit foarte des, cu toate ca ma chinuiam foarte mult sa fac acest lucru si ezitam de multe ori inainte sa inghit. Imi aduc aminte ca am inghitit atat de mult in ziua respectiva incat seara ma durea gatul de la atata inghitit. In mod clar m-am panicat si am intrat in depresie si in seara respectiva deabea am adormit. A doua zi cand m-am trezit, primul lucru la care m-am gandit a fost clar fagofobia si am observat ca nu disparuse, dar de asemenea am observat ca nu ma mai durea gatul, asta insemna ca am dormit linistit si ca nu am probleme de inghitire si in somn, deci clar problema tine de partea constienta a mintii mele.
In seara celei de-a doua zile, dupa multe alte chinuri cu fagofobia m-am hotarat sa caut informatii pe internet si eventual ceva care sa ma ajute sa scap de aceasta problema. Din pacate, tot ce am gasit era descurajator. Persoane care sufera de fagofobie de ani buni, chiar zeci de ani, fara sa gaseasca o rezolvare, persoane care au incercat sa rezolve problema cu ajutorul autosugestiei dar fara mari rezultate, si persoane care din moment ce nu pot scapa de fagofobie au decis sa o accepte si sa invete sa traiasca cu ea. In momentul respectiv m-am decis: NU ACCEPT sa traiesc asa, NU ACCEPT fagofobia, viata mea NU POATE continua asa, si stiu sigur ca o sa POT INVINGE fagofobia.
Stiam ca problema este doar in mintea mea si in mare parte este provocata de panica pe care o simteam cand trebuia sa inghit, deci am decis sa incerc sa ma calmez si sa am incredere ca pot inghiti. Bineinteles ca aceasta problema nu se poate rezolva instant si o sa ai parte de multe obstacole dar ideea este ca le poti invinge pe toate. Esential este sa ai incredere, sa crezi, sa fi sigur ca poti reusi, si sa o iei treptat si sa nu iti pierzi curajul.
Citeam despre persoana care a zis ca a incercat sa rezolve problema cu ajutorul autosugestie, ca a avut ceva rezultate dar nu a reusit sa treaca de tot peste fagofobie. Ideea e ca nu te poti astepta sa bati din palme si problema sa dispara. O sa fie mai greu la inceput dar pe parcurs ce inaintezi o sa fie tot mai usor. In momentul in care te hotarasti sa te vindeci, si mananci, daca observi o usoara schimbare in bine, la asta trebuie sa privesti, schimbarea asta trebuie sa o iei in seama. Din moment ce privesti jumatatea goala a paharului, adica, in loc de mica imbunatatire pe care o observi tu ii dai mai multa atentie marii parti ramase inca nerezolvate nu o sa ajungi nicaieri. O sa aiba putere asupra ta aceea partea careia ii dai tu putere. Tu faci aceasta alegere. Si bineninteles, poate dupa ce observi o mica schimbare, totusi se poate intampla sa mai ai ezitari acolo unde nu te asteptai dar nu trebuie sa le bagi in seama. Trebuie sa crezi ca vei reusi si sa incerci sa nu mai bagi in seama ideea ca ai probleme in inghitire. Treptat, inarmat cu multa perseverenta, credinta, rugaciune si o gandire pozitiva o sa observi tot mai multe schimbari in bine de care trebuie sa te bucuri si sa fi multumit pentru ele, astfel dandu-i putere gandului ca te vindeci. Ignora pe cat posibil ideea ca o sa traiesti in continuare cu fagofobia. Nu te descuraja daca o sa intampini greutati, o sa poti trece peste ele. Eu asa am facut.
Am incercat sa dau deoparte tot stresul din viata mea (de care aveam parte din plin), sa incep sa gandesc pozitiv si sa am incredere in mine. Am inceput sa vad micile schimbari in bine si am constientizat ca din moment ce am putut sa produc aceste mici schimbari voi putea sa produc altele si mai mari. Am mai avut si eu ezitari, dar in momentul in care aveam aceste ezitari, incercam sa ma calmez si sa nu imi pierd curajul, si dadea rezultate. Am pus foarte mare accent pe aceste schimbari in bine, am fost foarte recunoscator pentru ele chiar daca erau mici, si am putut sa ii rad in fata partii ramase inca nerezolvate. Stiam ca o s-o inving.
Acum, in momentul in care scriu, au trecut cam 3 zile de cand m-am hotarat sa pun piciorul in prag si va pot spune cu sinceritate ca am rezolvat problema aproape total si sunt convins ca in curand o sa scap de tot de ea. Deci, capul sus, se poate, exista speranta, trebuie doar sa vrei !
In incheiere vreau sa va spun ca nu sunt nici medic, nici psiholog si drept urmare va rog sa nu luati drept bun tot ce am scris, sa treceti intai acest continut prin prisma voastra si sa ma scuzati pentru eventualele greseli de orice fel. NU VA INDEMN sa imi urmati exemplul pentru ca se poate sa fi facut si eu unele greseli si va rog sa ma corectati daca e cazul. Am postat asta doar sa stiti povestea mea. Si CEL MAI IMPORTANT, daca problema voastra nu este una de natura psihica ci una de natura fizica va rog sa nu luati in seama nimic din ce am scris. Cred ca aceasta varianta a mea o sa aduca doar probleme si dezavantaje unei afectiuni de natura fizica. Deci, va rog inca odata, daca problema voastra e de natura fizica apelati la o persoana specializata si nu luati in seama nimic din ce am scris. Multumesc.
Sper sa va ajute aceste randuri.
Buna seara,
Am si eu aceasta problema de aproape 2 luni de zile. Personal consider ca nici-un tratament, psiholog te poate ajuta. Totul sta in vointa si mintea ta.
La inceput am fost si eu la fel de panicat, insa mi-am dat seama ca totul vine din mentalul meu care parca ma impingea sa nu pot inghiti mancarea pentru ca mereu ma gandeam la acest lucru.
Tin sa specific ca problema inca mai exista, insa per total au aparut progrese. Am inceput sa mananc mai incet, cred ca stau peste jumatate de ora, insa rezultatele se vad. Cu lichidele nu am avut probleme inca de la inceput.
Stiu ca pentru unii este greu, se panicheaza, incep sa inghita de prea multe ori si de aceea se produce acea senzatie ciudata de a nu putea inghiti nimic.
Totul este in mintea dvs si daca veti reusi sa va linistiti atunci cand va asezati la masa, sa mancati cate putin si des la inceput (cel putin pt mine acest lucru a functionat) totul va fi bine.
Este posibil ca nici eu sa nu scap de aceasta fobie, poate pentru restul vietii, insa trebuie introdusa in sistemul dvs pentru a trece mai bine peste.
Sanatate.
Am si eu aceasta problema de aproape 2 luni de zile. Personal consider ca nici-un tratament, psiholog te poate ajuta. Totul sta in vointa si mintea ta.
La inceput am fost si eu la fel de panicat, insa mi-am dat seama ca totul vine din mentalul meu care parca ma impingea sa nu pot inghiti mancarea pentru ca mereu ma gandeam la acest lucru.
Tin sa specific ca problema inca mai exista, insa per total au aparut progrese. Am inceput sa mananc mai incet, cred ca stau peste jumatate de ora, insa rezultatele se vad. Cu lichidele nu am avut probleme inca de la inceput.
Stiu ca pentru unii este greu, se panicheaza, incep sa inghita de prea multe ori si de aceea se produce acea senzatie ciudata de a nu putea inghiti nimic.
Totul este in mintea dvs si daca veti reusi sa va linistiti atunci cand va asezati la masa, sa mancati cate putin si des la inceput (cel putin pt mine acest lucru a functionat) totul va fi bine.
Este posibil ca nici eu sa nu scap de aceasta fobie, poate pentru restul vietii, insa trebuie introdusa in sistemul dvs pentru a trece mai bine peste.
Sanatate.
Felicitari Bogdan pt concluzia si rezultatele la care ai ajuns! Poate ca ar fi util sa impartasesti celor de pe forum, cum ai reusit sa ajungi la aceste concluzii?
buna.dupa ce am trecut o data peste problema asta care atunci a durat doar trei luni acum ma chinuie iar.de anul trecut din octombrie nu pot sa mananc nimic inafara de supe strecurate si mancare trecuta prin blender si strecurata prin sita dupa aia.simt ca nu mai pot si cel mai groaznic e ca nimeni nu ma intelege ba am ajuns la un psihiatru care mi a zis ca eu ma pedepsesc si nu vreau sa mananc.am facut gastroscopie cu biopsie din esofag inafara de o mica esofagita de reflux n am nimic.am fost la orl totul ok, glanda tiroida perfecta.plamani ok...o lipsa de calciu si in rest sanatoasa tun.am incercat sa mananc (sa nu radeti)in curtea spitalului in masina zicand ca daca cumva patesc ceva sunt aproape si ma salveaza doctorii.am tusity de am crezut ca o sa mor dupa 10 minute de tuse mi am revenit.simt ca si cum mici firimituri din mancare imi raman in gat si tusesc.simt ca nu mai pot sa ma descurc singura si acum caut ajutor la un psiholog din orasul meu.A scapat careva de aceasta fobie?eu am ajuns in punctul in care sunt ferm convinsa ca n o sa mai mananc niciodata normal si ca n o sa mai stiu ce inseamna sa mananci un mar.o mancare normala ca restul oamenilor.
Renata: daca tu crezi ca nu vei mai manca niciodata normal, probabil ca asta se va intampla! E firesc sa simti ca nu mai gasesti iesire din situatia asta, dar iesirea exista, numai ca tu esti blocata mental undeva si nu poti vedea iesirea. Din acest motiv si avand in vedere faptul ca manifestarile tale nu au o cauza biologica (ai facut atatea investigatii si ti s-a demonstrat asta), ci una psihologica profunda si veche, iti pot recomanda 2 moduri de abordare a acestei probleme:
- psihiatru pt tratament medicamentos, ce are un rol major in reechilibrarea chimica din creier si corp
- psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala si hipnoterapie, adica dubla specializare (sunt psihoterapii de scurta durata, ambele - si foarte eficiente daca sunt combinate si daca tu reusesti sa pastrezi un ritm constant al terapiei si daca te implici total), cu experienta in lucrul cu traume, sau sa mergi la un psihanalist (insa asteapta-te sa dureze mai mult decat alta forma de psihoterapie).
Ideal ar fi sa gasesti un psihoterapeut care are atestat si in psihologie clinica, deoarece o buna cunoastere a creierului si a manifestarilor bolilor psihice din punct de vedere clinic, ajuta enorm. Asta nu inseamna ca psihoterapeutii nu au in formarea lor cunostintele respective, ci ca obiectivele principale in psihoterapie vizeaza in principal tratarea problemelor, insa personal consider ca e foarte important sa poti face si o diagnoza realista (atat cat este posibil, pt ca psihologia si nici medicina nu sunt stiinte exacte), cu evolutia si prognosticul bolii, sansele de reusita, plus toate riscurile aferente.
Deci, pe scurt, exista solutii, doar ca nu le vezi acum! Si e normal sa simti toate astea, pt ca ai obosit sa tot cauti - doar ca nu ai cautat varianta/combinatia potrivita tie.
Sper sa-ti fie de folos recomandarile si sa ne auzim cu bine, sa revii aici cu vesti bune!
Psih. Cristina-Mihaela Stoian
- psihiatru pt tratament medicamentos, ce are un rol major in reechilibrarea chimica din creier si corp
- psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala si hipnoterapie, adica dubla specializare (sunt psihoterapii de scurta durata, ambele - si foarte eficiente daca sunt combinate si daca tu reusesti sa pastrezi un ritm constant al terapiei si daca te implici total), cu experienta in lucrul cu traume, sau sa mergi la un psihanalist (insa asteapta-te sa dureze mai mult decat alta forma de psihoterapie).
Ideal ar fi sa gasesti un psihoterapeut care are atestat si in psihologie clinica, deoarece o buna cunoastere a creierului si a manifestarilor bolilor psihice din punct de vedere clinic, ajuta enorm. Asta nu inseamna ca psihoterapeutii nu au in formarea lor cunostintele respective, ci ca obiectivele principale in psihoterapie vizeaza in principal tratarea problemelor, insa personal consider ca e foarte important sa poti face si o diagnoza realista (atat cat este posibil, pt ca psihologia si nici medicina nu sunt stiinte exacte), cu evolutia si prognosticul bolii, sansele de reusita, plus toate riscurile aferente.
Deci, pe scurt, exista solutii, doar ca nu le vezi acum! Si e normal sa simti toate astea, pt ca ai obosit sa tot cauti - doar ca nu ai cautat varianta/combinatia potrivita tie.
Sper sa-ti fie de folos recomandarile si sa ne auzim cu bine, sa revii aici cu vesti bune!
Psih. Cristina-Mihaela Stoian
Si un amanunt important: ambele variante propuse (psihiatrie si psihoterapie), ar fi ideal sa fie combinate, in acelasi timp! Pt un efect mai puternic si de durata.
Draga Renata, acum 3 ani m-am trezit cu aceasta problema, am descris pe forum toata povestea. Intr-o luna slabisem 7 kg si nu reaseam sa mananc nimic. Ca si tine, am facut toate investigatiile, nu aveam nimic organic. Era o depresie reactivata, dar f puternica. Am citit tot forumul legat de aceasta fobie si am aflat astfel de un medic de la Campina. Am fost la el cu toata speranta insa in afara de f multe pastile din care unele ma faceau leguma, nu am rezolvat mare lucru. Am ramas cu un antidepresiv( Zoloft) si rivotril. Pe mine m-a ajutat tratamentul, dar a durat ceva pana si-a facut efectul. Din ianuarie cand efectiv nu mancam decat budinci si iaurt pana in iunie, iulie cand incepusem sa mananc branza moale si anumite produse care erau mai moi si puteam sa le mananc. Eram extrem de slaba si speriata, am citit tot ce se putea citi pe acest subiect, forumuri din America etc. Nu trebuie sa iti pierzi speranta, te inteleg perfect, stiu prin ce treci. Dar neaparat mergi la un psihiatru bun care stie ce tratament sa-ti dea. Rabdarea si speranta ca te vei vindeca sunt principalii tai aliati in aceasta suferinta. Eram un schelet, abia ma tineam pe picioare, dar incet incet am inceput sa adaug alimente care mi se pareau mie safe. In afara de zoloft care si-a facut efectul cam intr-o luna la nivel emotional, ma stabilizase cat sa pot sa scap de panica si insomnie, am luptat singura si m-am incurajat cat am putut pentru ca mi-am dat seama ca este o problema foarte serioasa si doream sa scap de ea. A fost un cosmar, dar cu tratament si rabdare f multa, am depasit situatia. In acest moment sunt prea grasa, tin dieta. Cand ti-am citit povestea ieri, parca am retrait acel cosmar si de cateva ori am simtit acel discomfort in gat. Iti doresc sa ai multa putere si sa crezi in forta mintii tale de a invinge aceasta boala, dar foarte important este tratamentul antidepresiv corect. Si psihoterapie, poate la tine functioneaza, pe mine nu m-a ajutat f mult. Veneam mai incurajata acasa, dar in fata mancarii...ma pierdeam. Ma gandisem in disperarea mea la hipnoza, dar nu am mai facut. Mergi urgent la un doctor bun care sa te inteleaga si sa te sustina( eu nu prea am avut noroc cu sustinerea, mi se parea ca deranjez si plictisesc deja cu problema mea, dar o doctorita tanara si devotata din subordinea psihiatrului meu, m-a sustinut cat a putut si imi mai raspundea la mesajele mele disperate). Mult succes si multa putere iti doresc, ai sa depasesti momentul cu siguranta! Ia tratament!
buna ziua!va multumesc pt raspunsuri.tratament n am luat nici cand am fost cu anxietate generalizata cu atacuri de panica, luam doar xanax pe care singura l am redus foarte incet si singura m am pus pe picioare.acum sunt bine, nu am simptomele ce le aveam atunci, palpitatii, frica de a ramane singura acasa, frica de a ma sti departe de spital, sufocare.singurul lucru ce ma chinuie este ca nu pot sa mananc normal.adevarul e ca mereu imi era frica de unele alimente, fasole, salata, sau daca mi se dadea sa mananc ceva ce n am mai mancat niciodata(imi era frica sa nu fiu alergica la ceva din ce continea)stiu suna ciudat si de tot rasul.toate astea mi se trag, ma gandesc eu, de la o patanie pe care am trait o pe la 15 ani.am mancat orez cu carne, bunica mea a taiat carnea de porc cu os cu tot si am inghitit o bucata de os.mi s a oprit la intrarea pe trahee.nu stiu cum am supravietuit atunci.a durat o vesnicie pana a ajuns salvarea, pana am ajuns la orl unde mi s a scos acel os afara.poate socul trait atunci.poate.e greu, incerc sa ma ambitionez eu singura, cei din jur te inteleg la inceput dar dupa ce te incurajeaza cateva luni si tu nu faci nici un progres incep sa zica"ei bine asta n o mai pot intelege".si au dreptate, ei n au cum sa inteleaga, nici eu nu pot sa inteleg cum toti oamenii pot sa manance fara sa se gandeasca vreodata ca se vor ineca si eu sa ma gandesc la asta in fiecare clipa.imi pun muzica de relaxare, sunt pe youtube foarte multe filmulete care te invata sa te relaxezi.incerc sa ma ambitionez singura, am luat legatura cu un psiholog, urmeaza sa incep si psihoterapie.iau xanax seara o seara iau o jumate o seara nu iau deloc.mananc mancare normala chiar si paine dar le bag toate la un loc in blender si culmea dupa ce le am bagat in blender si le a tocat le mai trec si prin strecuratoare.scuzati ca am scris asa de mult.o zi buna!
nu mai zice nimeni nimic pe aici?v ati vindecat?cum va simtiti?eu mananc fursecuri.eugenii.biscuiti.si mancare facuta cu blenderul.eu ma bucur ca pot sa mananc fursecuri ma gandesc ca e un pas spre vindecare
Foarte bine, Renata! Este un pas important in desensibilizarea ta. Fii in continuare perseverenta, tine-te de sedintele de psihoterapie si sa revii cu vesti din ce in ce mai bune.
Sanatate si o zi frumoasa!
Roxana Patrascu psihoterapeut
Sanatate si o zi frumoasa!
Roxana Patrascu psihoterapeut
Salutare,
Din pacate si eu sufar de aceasta problema. A aparut cu circa 2 luni in urma dupa o perioada stresanta la job si pe plan personal. Sigur e pe baza de stres, am fost la investigatii fizice dar nu au gasit nimic. Din pacate nu am reusit sa scap de stres, mai ales la job si problema s-a agravat. Imi doresc sa-mi schimb viata in una mai linistita dar nu e asa usor, trebuie sa vina si banii de undeva. Am ajuns sa-mi fie frica sa ighit si apa. Supravietuiesc cu inghitituri foarte mici. Ma tine 30-40 min sa mananc o masa si 10 min sa beau o cana de apa.
Problema asta imi afecteaza foarte mult moralul, mi se pare atat de trist sa nu te poti bucura de o masa si de un pahar de apa cand ti-e sete.
Medicamente nu am luat inca, doar niste ceaiuri care cica au efect de calmare, si magneziu.
Am fost la psiholog dar nu unul specialist in terapia cognitiv-comportamentala (mai tarziu am aflat ca ar fi indicata in tratarea unor astfel de probleme) dar fara rezultate in problema mea. Doar am constientizat ca trebuie sa-mi scimb viata.
Dar nu e simplu, si simt ca nu am energie, cum e acum...
Sper sa trec si eu peste aceasta problema si sa-mi amintesc de ea doar ca de un vis urat care a trecut.
Multa sanatate tuturor!
Din pacate si eu sufar de aceasta problema. A aparut cu circa 2 luni in urma dupa o perioada stresanta la job si pe plan personal. Sigur e pe baza de stres, am fost la investigatii fizice dar nu au gasit nimic. Din pacate nu am reusit sa scap de stres, mai ales la job si problema s-a agravat. Imi doresc sa-mi schimb viata in una mai linistita dar nu e asa usor, trebuie sa vina si banii de undeva. Am ajuns sa-mi fie frica sa ighit si apa. Supravietuiesc cu inghitituri foarte mici. Ma tine 30-40 min sa mananc o masa si 10 min sa beau o cana de apa.
Problema asta imi afecteaza foarte mult moralul, mi se pare atat de trist sa nu te poti bucura de o masa si de un pahar de apa cand ti-e sete.
Medicamente nu am luat inca, doar niste ceaiuri care cica au efect de calmare, si magneziu.
Am fost la psiholog dar nu unul specialist in terapia cognitiv-comportamentala (mai tarziu am aflat ca ar fi indicata in tratarea unor astfel de probleme) dar fara rezultate in problema mea. Doar am constientizat ca trebuie sa-mi scimb viata.
Dar nu e simplu, si simt ca nu am energie, cum e acum...
Sper sa trec si eu peste aceasta problema si sa-mi amintesc de ea doar ca de un vis urat care a trecut.
Multa sanatate tuturor!
am mers cu incredere la psiholog!!!Am dat de o doamna psiholog care la a doua sedinta m a descurajat total.cand rostea"frica, ca o sa ma inec si o sa mor"radea.nu o sa mai merg, nu stiu ce incerca ea sa imi arete prin lucrul asta dar eu n am mers la dansa sa aiba ea de ce sa rada!
Imi pare rau pentru experienta ta neplacuta Renata. Din pacate nu este exclus sa dai si peste astfel de 'specimene' de psihologi cu un mod de reactie neprofesionist (as spune chiar imatur).
E important insa si cum alegi...la fel ca si in cazul altor servicii, pretul mic de obicei nu e un criteriu valid. Sper sa nu te descurajezi si sa mai incerci.
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata
E important insa si cum alegi...la fel ca si in cazul altor servicii, pretul mic de obicei nu e un criteriu valid. Sper sa nu te descurajezi si sa mai incerci.
Dr Rares Ignat
psihoterapie pentru depasirea obstacolelor din viata
Va salut, sunt si eu unul dintre voi... De vre-o 2 ani ma tot lupt cu asta dar nu vreau sa intru in detalii pt ca asta nu ar ajuta pe nimeni. As dori foarte mult sa ma intalnesc cu unul din voi. Vreau sa vorbesc cu un om care a trecut sau trece prin cosmarul asta... Orice problema are cel putin o rezolvare. Pe unele le rezolvam mai greu... Eu stau in Bucuresti acum, daca mai e altcineva pe aici cu o problema de asta, sper sa ne vedem. O seara cat mai linistita sa aveti si multa sanatate!
Si mie imi pare rau pt experienta ta, Renata! Nu exista padure fara uscaturi, vorba proverbului. Dar exista destui psihologi si nu te descuraja - il vei gasi pe cel cu care sa rezonezi.
@Octavian: inteleg ca si tu suferi de anxietate si cauti sa cunosti si alte persoane cu anxietate. Am vazut ca esti din Bucuresti si eu organizez periodic grupuri de suport pt tratarea anxietatii, sau pt socializare. Daca doresti, poti sa participi si tu la urmatorul grup - nu stiu exact cand va fi, pt ca nu am mai promovat anuntul, dar imi poti scrie daca vrei, in privat si stabilim. E foarte valoroasa experienta altora si grupurile au rolul asta terapeutic.
@Octavian: inteleg ca si tu suferi de anxietate si cauti sa cunosti si alte persoane cu anxietate. Am vazut ca esti din Bucuresti si eu organizez periodic grupuri de suport pt tratarea anxietatii, sau pt socializare. Daca doresti, poti sa participi si tu la urmatorul grup - nu stiu exact cand va fi, pt ca nu am mai promovat anuntul, dar imi poti scrie daca vrei, in privat si stabilim. E foarte valoroasa experienta altora si grupurile au rolul asta terapeutic.
Buna ziua tuturor! am citit postarile fiecaruia si vreau sa precizez ca si eu sufar de fagofobie sau disfagie psihogena...am gasit acesti termeni pe internet...am 28 de ani si am aceasta afectiune de 13 ani, permanent...eu am pb cu Ca, Mg si D3 care au mereu valori mici, de la varsta de 15 ani, de cand mi a aparut si afectiunea. am stat asa vreo 11 ani, chinuindu-ma...in 2014 am lust un tratament cu Arketis dat de o dna psihiatru, am renuntat, nicio ameliorare, apoi am facut sedinte psihologice, la fel fara rezultat. stiu ca pot fi mai multe cauze: lipsa de Ca (tiroida nu o mai am de 8 ani), genetic sunt asa trista, negativista, ma consum nervos...nu stiu ce sa mai fac...am si niste constatari de bine, in sensul ca pot inghiti cat de cat normal atunci cand sunt doar cu anumite persoane in fata, de ex: cumnata mea, doctori, cu familia nici atat, cu anumite prietene merge sa mananc normal. vad ca am anumite "afinitati" pt persoane. pb de baza este dificultatea inghitirii lichidelor, mi e frica sa nu ma inec si sa mor, vara cand mi e cald, imi doresc sa beau o cana de apa asa @pe nerasuflare" cum se zice, dar stiu ca nu pot :(... la tine cum mai este situatia, fata de ce ne-ai scris acum ceva ani? as vrea sa imi raspunda cineva, poate ne putem ajuta cu sfaturi. merci mult si multa sanatate!
Buna seara.am ajuns sa pierd 15 kg din noiembrie. Anul trecut.acum sunt in austria de trei luni...lucrez.asigurare medicala platita.momentan medicul de familie mi a facut trimitere.sunt internata in spital in Graz.mi s a facut gastroscopie unde se pare ca am o imflamatie mare pe tot gatul pana la stomac.astept maine restul rezultatelor pt helicobacter...ct.raza cu bariu.orl.tot maine mi se face si rmn la cap si gat.maine la vizita aflu tot ceea ce am sau n am.in comparatie cu tara Noastra unde suntem programati poate si peste o luna la cate o investigatie aici te interneaza si te cauta din cap pana in picioare.da si am si o gastrita si reflux gastro esofagian gr 1'.
Fagofobia este, dupa cum ii spune si numele, o fobie. Din punctul meu de vedere in situatia in care aveti tulburari de deglutitie asociate cu anxietate pasii de urmat ar fi urmatorii: eliminarea unei posibile cauze somatice prin o serie de investigatii medicale si, daca nu se dovedeste a fi o problema fizica, consultarea unui psihiatru pentru a vedea daca nu este vorba de o tulburare de anxietate sau depresiva deoarece de multe ori fagofobia apare in cadrul acestor tulburari.
Abordarea corecta a acestei probleme include medicatie ( daca psihiatrul considera ca este nevoie) si psihoterapie.
Abordarea corecta a acestei probleme include medicatie ( daca psihiatrul considera ca este nevoie) si psihoterapie.
Ce se intampla?s a vindecat toata lumea?cum sunteti?ati trecut peste?eu inca nu.am avut o lipsa f mare de vit d3 sunt inca pe tratament.
Care este cauza zbaterii muschilor?mi se zbate muschiul de la mana dreapta mai sus de cot partea interioara si la piciorul drept...lipsa de magneziu?pot lua magneziu daca fac tratament cu d3?multumesc!
Sufar de fagofobie de peste 10 ani. Cred ca asa am sa raman toata viata. Mi-am pierdut orice speranta sa revin la normal.
Ati urmat sedinte de psihoterapie pana acum sau tratament anxios-depresiv?
Este, intr-adevar, o problema cronica de anxietate, insa rezolvari exista.
Sanatate si speranta!
Este, intr-adevar, o problema cronica de anxietate, insa rezolvari exista.
Sanatate si speranta!
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 0fagofobia la copii
- 5Nod in gat - atac de panica - teama de a nu ma ineca
- 4fobie, hipnoza
- 2Frica de a inghiti mâncare și apa !
Mai multe informații despre: fagofobia