sufar de fagofobie- teama de a ma ineca- va rog ajutati-ma

intr'adevar la mine cred ca a fost cauzata de raceala, ,..dar acum nu mai am nevoie:-?? cum zicea @ids nu ma mai gandesc al ea si pot sa spun ca m'am vindecat complet, manac chiar si carne!

ok..este bine asa...si ma bucur ca ai reusit sa treci peste asta..iti doresc mult succes in continuare..multa sanatate si ai grija de tine

eu am problema asta cand un pic racita...tie cum iti merge andra?

buna, sunt cornelia, am 39 de ani si as vrea sa va spun ca am fobie de serpi, nu am idee din ce cauza...nu pot sa vad in fata mea nici macar un sarpe de plastic, sau la televizor, daca vad ceva ce ar semana cu un sarpe intru in panica. o data sora mea a vrut sa faca o gluma cu mine si a aruncat spre mine cu un sarpe de plastic intr-o piata publica. luata prin surprindere am inceput sa urlu in asa masura ca toata piata s-a uitat sa vada ce se intampla, uneori mi se pare ca sunt nebuna, dar nu pot evita asta... ce sa fac ? stie cineva? multumesc

Sincer sunt de fiecare data surpinsa cand cineva reuseste sa treaca peste o asemenea problema. Ma bucur ca sunt persoane atat de optimiste incat reusesc sa treaca singure peste toata aceasta nebunie de sentimente nascute dintr-o prostie, cum ii spun eu uneori. Bravo voua! Eu inca ma lupt cu aceeasi problema, este mult mai bine este adevarat dar nu pot spune: mananc normal. Poate intr-o zi. :)

eu de 2 zile am taiat procul si chiar daca inca mai ma pbl asta nu m'am abtinut sa nu manac carne si sorici si mi'am luat inima in dinti si mananc mai ales sorici dar tot nu m'am vindecat complet.nu mai imi e frica dar sunt pe punctul de a ma vindeca si ma ine ceva, nu stiu ce...nu mai stiu cum e sa mananci normal si nu pot sa imi amintesc...daca mi'as aminti ar fi perfect:)) nu stiu cum sa reusesc

Ma gandeam la problema mentionata de Marysol mai sus. Presupun ca asa cum se intampla cu orice fobie, modalitatea de a trece peste ea este de a o infrunta. Asta facem toti cei care am descris aici fobia noastra de a inghiti pentru ca este evident ca tot curajul noustru vine ca urmare a faptului ca mancand in fiecare zi creierul nostru se convinge ca de fapt nu e niciun pericol.
Presupun deci ca pt. a trece peste teama de seprpi ar trebui sa ii infrunti.
Asta insa daca vrei neaparat. Pt. ca la o adica, nici nu te intalnesti in fiecare zi cu serpi. Asa ca poate nici nu merita osteneala si pierderea de timp. Tu stii insa cel mai bine.
Oricum, succes!

Si acum pt. larisa: cred ca nici nu trebuie sa ne dam prea mult osteneala sa ne aducem aminte cum mancam inainte si ce inseaman de fapt sa mananci normal.
Daca esti in situatia mea (cel putin asa pare dupa nivelul la care descrii ca te afli acum cu mancatul), cred ca cel mai bine este sa constati ca de fapt poti sa mananci si nu trebuie sa te gandesti cum mancai, in ce fel inghiteai etc. Asta pt. ca de fapt nu o sa afli niciodata; nu stateai sa te gandesti la asta atunci cand o faceai. Iar atunci cand mancai normal putea f bine sa insemne a manca asa cum mananci acum, dar fara a te gandi la asta. Sper ca ai inteles logica mea putin mai complicata :).
Eu sunt bucuroasa de fiecare data cand imi dau seama ca am reusit sa manac o friptura cu garnitura cu salata etc. Pt. ca cel mai greu a fost sa mananc solide. Asa cum cred ca ni s-a intamplat multora. Deci, concluzia este ca e bine, nu asa cum as vrea, dar cred ca tot timpul o va rezolva si pe asta. Cand ma gandesc ca am aceasta probl. de 1 an si jumatate, mai ca nu imi vine sa cred. Insa evolutia a fost remarcabila :).
Asa ca, fiind eu mai optimista azi, va doresc Sarbatori fericite tuturor si un An Nou care sa va indeplineasca cele mai arzatoare dorinte!

Pentru domnul doctor am un baietel de 8 ani jumate mia facut rinite repetate dupa ultima rinita a ramas cu un sforait pe timpul nopti nu iam dat nici un tratament in afara de inhalati si ser fiziologic

asa e eu sunt multumita ca am evoluat atat fara ajutorul doctorilor...acum mananc mult dar emai greu cu carnea pt ca trebuie mestecata amult dar o combin cu o salata, smantana ceva mai moale si totul merge normal: si eu va urez sarbatori fericita si un an nou cat mai bun!

vad ca nimeni nu a mai postat.sper ca ati trecut peste...eu pot sa spun ca sarbatorile mi le'am petrecut extraordinar, manacand cu pofta:D
si sunt mandra ca am reusit sa nu ma mai gandesc la asta!
noual an o sa fie cel mai frumos

bv larisa..ma bucur pentru tine...tin sa spun ca s eu m-am vindecat complet...si nu ma ajutat nc psihologul nc vreun doctor specialist...doar un domn doctor orl care ma facut sa inteleg ca in afara de mine nu ma poate ajuta nimeni...am depasit acest moment foarte usor..si nu ma asteptam ca voi putea trece vreodata...va doresc din suflet si voua vindecare si puterea de a putea trece peste aceste momente

Buna ziua ! Ma numesc Viorel si am 32 de ani. Din nastere sufar de maladie Lonstein, am avut foarte multe fracturi si operatii mai ales in copilarie. In prezent stau numai in casa ( mi-e frica sa ies singur, nu am o stabilitate foarte buna ). Dar nu despre asta vreau sa vb. Am o problema si de abia azi am dat peste acest topic. In anul 2008 prin octombrie am racit foarte rau, tuseam foarte rau, mai intai uscat, apoi a inceput sa rupa. Am stat o luna si nimic. Am chemat medicul de familie, mi-a dat un tratament, simptomele s-au mai am
eliorat. Nu am facut febra deloc. Raceala a trecut, dar am ramas cu o tuse destul de enervanta. M-am internat si in spital dupa 1 an, am facut diverse analize, inclusiv la plamani, gat, cred ca tot ce e posibil. Nu mi-au gasit absolut nimic, doar la inima am palpitatii, imi bate inima mai repede decat ar trebui, dar nu au gasit o cauza anume, la ecografia inimii nu au gasit nimic in neregula. De atunci mi-au dat un tratament cu Betaloc K si Prestarium. Problema este ca imi venea un fel de gadilatura pe gat, in primele zile pe partea dreapta, apoi pe stanga. Cand venea aceasta gadilatura, incepeam si tuseam exact cum tusesti cand iti vine sa vomiti, acel efort de dai "ochii peste cap". Daca ma abtineam trebuia sa inghit incontinuu pana trecea gadilatura ( cateva secunde bune ) timp in care nasul incepea sa curga si ochiul de pe partea cu gadilatura, lacrima excesiv. Mi-au zis ca poate e vreo alergie, ma rog nu am descoperit nimic. Aceasta gadilatura se manifesta de cateva ori pe zi, cateodata exact cand mancam, si trebuia a scot repede tot din gura sa nu ma inec sa poti tusi, timp de 2 sapt, apoi o sapt aveam pauza ( fara gadilatura, dar de tusit tot mai tuseam ). Din vara anului trecut mi-a trecut gadilatura definitiv. Dar am ramas cu o problema, tusea nu a disparut, apare mai ales cand mananc, simt ca trebuie sa tusesc sa se rupa flegma de acolo, iar dupa ce mananc trebuie sa imi suflu nasul neaparat. Asta vara am simtit ca mi-a ramas o bucata de morcov in gat, am tusit si mi-a sarit.
Acum 2 saptamani am patit iar cu o bucata de castravete murat, in timp ce mancam am simtit ca parca s-a dus pe partea cealalta, am tusit, intrat in panica ( efectiv am simtit ca mi se inmoaie picioarele ), ma rog l-am simtit in gat cateva ore ( desi nu cred ca mai era ). Tin sa precizez ca nu m-am inecat cu el, in sensul ca sa numai am aer sau sa tusesc instinctiv. M-am fortat eu sa tusesc ( tot tuse din aceea ca de voma, pe care apropo o am de cand ma stiu, cand am emotii, trebuie sa merg la medic sau undeva, tusesc de imi ies ochii din cap, tuse ca de voma ). A doua zi eram ca nou. Totusi la o sapt, am inceput sa observ ca mananc mai greu decat pana acum, parca mestec pana se face pasta de tot si numai are nici un gust, si mi-e frica sa inghit pur si simplu sa nu imi intre pe partea cealalta si sa ajunga in plamani. De exemplu am mancat sambata o bucata de rulada care avea niste miez de nuca, am simtit efectiv ca am nuca aceea undeva pe partea cealalta, la baza nasului sau nu stiu cum sa explic, si iar mi se inmuiasera picioarele. Ce se intampla, sa am si eu aceasta fagofobie de care am citit astazi? Aceasta sa fie cauza tusei si sa nu-mi fi dat seama pana acum? Adica sa imi intre mancarea pe invers si de asta sa tusesc mereu? Sau e totul psihologic? Tin sa precizez ca de multe ori si tusea mi-o produc singur cand simt ca am ceva in gat sa nu ma sufoc ( asa cred eu ca ma voi sufoca pt ca am mancare in gat si imi intra in plamani ). Acum imi simt si gatul parca iritat, ca atunci cand esti racit, desi nu sunt racit. Apa beau fara probleme, iaurt la fel, Dar cand e vorba de carne, mai ales cea ma sfaramicioasa asa, sau orez, sau nuca, sau paine, parca o simt ca imi intra invers, si trebuie sa mestec mult, mult si sa gasesc momentul bun sa inghit. Am si probleme cu dantura din cauza bolii de oase, si oricum mestec mai greu, dar acum parca stau 5 ani la o farfurie de mancare. SI tot la fel mananc si tusesc si tot asa, Cand simt mancarea pe partea cealalta, trag asa din nas ( sper sa nu va fac scarba ) si inghit si parca trece. Toti doctorii zic ca nu am nimic cu tusea si totusi e ceva in neregula cu mine.
Tin sa precizez ca in ultimul timp sunt si foarte stresat, am ajuns la 32 de ani si nu am o viata normala, stau numai in casa nonstop ( ies doar vara cand ma duc la bunica mea care sta la curte ), nu am si nu am avut prietena in viata mea ( deci sex=0. virgin ).
Sper sa aveti rabdarea sa cititi aceasta polologhie dar am vrut sa zic tot exact cum a fost ca sa intelegeti mai bine.

salut larisa! ma numesc eva si eu simt un nod in gat si sa stii ca ma simt foarte rau...tu cum ai trecut peste aceasta boala? simteai nodurile alea in gat groaznice???parintii te credeau?? poti sa-mi povestesti cum ai trecut peste acesta boala/??

si eu am 13 ani

si eu azi dimmineata pe la 11-12 ma simteam rau.Va dau un sfat: beti un sfert, o jumatate ( in functie de ce varsta aveti) de pahar cu tuica sau whisky deoarece aceste bauturi dezinfecteaza tot gatul si o sa vedeti ca nu o sa mai simtiti nici un nod in gat. si faceti asa in fiecare zi timp de o saptamana, de 2 saptamani. eu am 13 ani si vad ca totusi a functionat cat de cat. dar trebuie sa aveti si voi vointa

Offfffff mai evita, cum poti sa crezi asa ceva??? Solutia pe care a inventat-o capusorul tau nu e deloc buna, ai sa ajungi dependenta de alcool, nu asta este solutia. Asa am facut si eu la un moment dat, cautam solutia intr-o aberatie si a fost mai rau. Trebuie sa fii constienta ca starea de bine ti-o induci prin a gandi pozitiv, fara frica si a avea o viata echilibrata. Ori alcoolul si alte excitante nu iti vor aduce linistea. Multa sanatate

eu sincer am trecut de cv timp de perioada asta...si cum spune kysha, tot ce este de facut este sa gandesti pozitiv, cn nu reuseste sa umble putin la autocontrol sa consulte un medic specialist...nu aveti nimic de pierdut...eu am 5 luni de cand mananc normal fara absolut nici o retinere si am ajuns de la 40 kg(cu ajutorul vitaminelor)la 47...va doresc multa sanatate

Cristian, m-am alaturat acum cateva zile celor care posteaza aici, incercand sa caut si sa gasesc raspunsuri care sa ma ajute sa-mi depasesc suferintele de ordin psihic, suferinte care imi fac viata un cosmar de zeci de ani de zile.Bineinteles ca fagofobia nu a putut sa lipseasca dintre ele.Petrec ore intregi citind ce se discuta pe acest forum, se citeaza din Freud, se face trimitere la titluri de carti, se recomanda psihoterapeuti "buni", si cate si mai cate. Nu spun ca toate acestea n-ar fi de folos, chiar eu o sa iti recomand niste filme, sa incerci sa iti gasesti locul in mijlocul a ce se petrece acolo.Dar pana atunci, hai sa stam putin de vorba, si psihoterapeutul sa fi chiar tu.Sa facem o paralela intre noi doi. Vreau sa-ti marturisesc ca prin aceasta incercare, scopul meu este sa ma ajut in primul rand pe mine.
-acum multi ani, de Craciun, eram la tara si taiam porcul.Beam tuica fiarta cu prietenii si parleam animalul cu paie.Ma simteam bine, gandurile nu imi fugeau aiurea, eram prins de vraja momentului.La un moment dat, unul dintre noi a taiat o bucata de ureche, si molfaind pofticios, s-a intors catre noi ceilalti, si ne-a spus:"Il stiti pe cutare al lui cutare ? A murit ieri, s-a inecat cu o bucata de sorici.Si si-a mai taiat o bucata de ureche, dupa care s-a matolit...Eu am incremenit. Am inceput sa tremur, a aparut o stare de lesin, si starea mea de bine s-a topit. Sarbatorile alea le-am petrecut doar cu gandul sa mestec cat mai bine mancarea, sa le atrag atentia alor mei sa fie atenti cum mananca si sa exersam cu totii manevra Heimlich. Nici in ziua de azi nu m-a parasit teama ca eu sau cineva drag ne-am putea ineca cu mancare. Am reusit totusi sa estompez aceasta teama, nu cu medicamente sau cu psihoterapie, ci cu ajutorul nepretuit al cainelui meu de la tara, care a murit de mult, saracul. Refac scena de atunci cu taiatul porcului si mi-l amintesc pe Labus cum inghitea hapsan si aproape nemestecate bucatile zdravene de carne pe care le primeste orice caine de curte cand se taie porcul...
Cristian, aceasta a fost scurta mea povestire.Incearca sa fi tu psihoterapeutul, si sa iti faci binele pe care il cauti. Cele bune ! Cristian

p.s. iti recomand documentarele BBC ale lui Stephen Hawking si ale lui Brian Cox. Suntem doar pulbere de stele, peste care Dumnezeu a suflat si ne-a daruit viata si ganduri...

sufar de aceasta afectiune teribila de 5 ani, de 1 an de zile am inceput autoeducarea in ceea ce inseamna viata mea de dinaintea fagofobiei si am ajuns in punctul in care ma consider invingatoare in fata acestei afectiuni, nu stiam insa ca sunt persoane care sufera de asa ceva, am crezut ca sunt singura si imi era teama sa spun cuiva pentru a nu ma privi ciudat. Oricum nimeni din lumea asta, in afara de cei ce traiesc o astfel de situatie, nu pot da sfaturi sau tratamente, pentru ca nu pot simti trairile, poate am un caracter mai puternic si am invatat sa traiesc cu fagofobia pana a capitulat. Mi-am facut un blog, special pentru voi toti, de cand v-am descoperit si am postat acolo intreaga mea experienta si cum am incercat sa ma reeduc. A nu se intelege gresit ca meditii nu isi fac datoria, tot respectul, eu vorbesc doar despre experienta mea si oricat de jenanta ar fi, vreau doar sa ma ajut din tot sufletul. Nu stiu daca am voie sa postez aici blogul meu, am sa il trec si daca administratorii siteului vor considera ca nu este in regula, il vor scoate. www.maytza.wordpress.com . Va doresc tot binele din lume si sper sa va pot ajuta !

Buna tuturor; in 2008 cand am deschis acest post credeam ca am sa astept mult si bine pana imi va raspunde cineva sau m-ai mult sa aflu ca sunt si altii care sufera de aceeasi stare ca si a mea. Nu vreau sa dau sfaturi nimanui, doar vreau sa impartasesc cu cei ce sufera aceasta poveste urata prin care eu am trecut, si cum am reusit sa trec si sa ma vindec de ceea ce mi-a schimbat viata intr-un mod urat. Suferinta am dus-o la extrem, greu sa inteleaga cineva care nu a trecut prin asa ceva, sincer, imi pare rau de voi cei care suferiti, pentru ca eu am trait zile si nopti ( in decursul celor 5 ani de suferinta) in care imi doream pur si simplu sa mor, avand si cateva tentative de suicid, ajunsesem in stadiul in care il huleam pe D-zeu pentru ceea ce mi-a facut.Am pierdut tot: familie, prieteni, amici, bani.. tot tot, singurul lucru cu care ramasesem era serviciul care imi dadea sansa, financiar, sa traiesc, fiind si foarte bine platit; dar sa nu uitam ca faceam ture si de noapte, iar voi stiti, cei care suferiti, ca noaptea senzatia este si ma-i groaznica, ca te sufoci, ca mori. Am se revin si cu ideea ca dintr-un tip cu vreo 90 kg, ajunsesem o aschie de vreo 60 de kg; ajunsesem sa nu ma-i am incredere in propria persoana, si stim cu totii ca in momentul cand iti pierzi increderea in propria persoana este rau, dar uite ca D-zeu intr-un final a avut mila de mine. Am sa trec putin in revista si faptul ca am facut tratament foarte indelungat cu mianserin, lexotanil, xanax; ajunsesem intr-adevar o leguma( vorba unui medic orl-ist) care intr-adevar, sfatul lui, se pare ca mi-a schimbat destinul vietii. Dupa tratamentul cu anxiolitice am urmat tratament homeopat, dar la fel fara nici un rezultat. La recomandarea unui cunoscut ( unul din singurii care ii ma-i aveam pe langa mine, si acesta ironizandu-ma cateodata ca este in capul meu ca nu vreau sa mananc), am inceput un tratament cu biorezonanta si acupunctura( un moment cand am inceput sa cheltui foarte mult) fiind tratamente destul de scumpe, iar frecventa cu care le faceam pe saptamana s-a simtit, dar, rezultat dorit nu au avut doar ca imi luase nodul din gat, senzatia ca ma inec cu mancare persista; mancam in continuare absolut totul pasat in renumitul ROBOT DE BUCATARIE, ca de, avansasem de la masina de tocat carne la acest minunat robot.Glumesc, dar asta este adevarul, pentru mine, robotul era partenerul de viata de nedespartit. Am sa continui- atat de mult mi se inrautatise starea de sanatate incat cei de la UPU TIMISOARA, ca acum am sa spun ca sunt timisorean de loc si aici si locuiesc, ma cunosteau, tot la 3 zile ajungeam la ei, fie cu salvarea fie cu masina personala, saracii nu stiau ce sa m-ai imi faca, ma tot trimiteau la psihiatrie, dar precum stiti si voi, doar nu sunt nebun, imi ziceam eu, si asa te marginalizeaza cei de langa tine daca afla de acest aspect destul de delicat inca in Romania. Concedii pentru mine nu au existat, zile onomastice nu, nunti nu, etc., de ce sa merg, ajunsesem sa mint pe toata lumea, ba ca am mancat cand am plecat de acasa, ba ca nu imi este foame, ba ca. de miri ce gaseam, bineinteles ca unii dintre ei de multe ori se intrebau ce am, ba ma-i mult unii s-au prins ca ceva nu este in regula.La un moment dat am invetat ideea ca am ulcer si tin regim, o minciuna folosita si la servici si care ma scosese pentru o perioada din atentia celorlalti; sa nu m-ai spun ca toti ma intrebau ce ii cu mine de am slabit asa de mult, dar na... Voi cei care suferiti si cititi aceste randuri sunt convins ca intelegeti ceea ce relatez eu aici. Intr-o disperare totala si ca o ultima speranta imi revenise idea ca D-zeu o sa ma salveze si incepusem sa merg pe la manastirile din Bucovina, unde am aflat de Parintele David de la Manastirea Putna de la Suceava, cunoscut prin acele locuri de povatele lui pe care le da credinciosilor; asa am ajuns si eu la el, in idea ca doar doar imi va spune ceva de vreo vraja de te miri ce; dupa ce m-a ascultat destul de mult timp mi-a zis urmatoarele cuvinte: mergi acasa, nu ve-i patii nimic, ai credinta in D-zeu si te vei face bine: bineinteles ca nu era raspunsul asteptat de mine, ma asteptam sa imi zica de vreo vraja, de vreun blestem, nicidecum sa plec acasa ca nu am nimic.Ma lasat in ceata, neincrezator, dar totodata cu un mare semn de intrebare. Revin cu ideea mea vis-a-vis de medicii de la UPU, imi era rusine deja de ei, am fost la interne, boli infectioase, etc., te miri pe la ce specializare, am urmat tratamente peste tratamente, zeci de analize, acelasi verdict-PERFECT SANATOS; in mintea mea, ori acei medici nu erau sanatoso ori eu nu intelegeam, cum naiba perfect sanatos ca eu credea in fiecare zi ca am sa mor; sa nu va zic ca la un moment dat imi era frica, cand eram liber noaptea acasa, sa adorm ca nu ma m-ai trezesc, nu isi m-ai faceau treaba nici somniferele, eram nebun, groaznic rau de tot, iritat, de neinteles. Ajunsesem in stadiul cand uram efectiv mancarea, era dusmanul nr. 1 din viata mea. Revin cu anul 2008 cand am postat prima mea povata pe acest site, au inceput sa vina raspunsuri recomandari si multe altele; am descoperit oameni suferinzi ca si mine, dar m-ai mult..oameni care se VINDECASERA m-ai repede sau m-ai tarziu.URAAAAAAAAAAA; nu se poate, vindecati, nu imi venea sa cred asa ceva. Am inceput sa dezvolt problema mea, sa ma documentez prin intermediul acestui minunat INTERNET, si am descoperit oameni care s-au vindecat ceea ce pentru mine a insemnat inceputul vindecarii mele. Acum vreau sa va relatez si voua o intamplare care mi-a schimbat radical cursul vietii.Intr-o noapte cand eram de servici facusem iar o criza de atac de panica in momentul cand mancasem ceva, am rezistat pana la iesirea din tura si am plecat la urgente la orl, dimineata duminica, acolo un medic tanar pana in 35 de ani, dupa ce i-am spus ca am impresia ca mi-a ramas ceva in gat, mi-a spus ca nu cumva sufar de atacuri de panica, uau, stupoare, cum si-a dat seama; i-am marturisit totul, la care mi-a dat un sfat intelept, care ulterior a demonstrat ca a fost de bun augur, " esti baiat tanar eu nu te sfatuiesc sa ei medicamente, te vor distruge, cum a venit boala asa o sa dipara, tu esti propriul tau psiholog", am uitat sa precizez ca facusem 1an sedinte de psihoterapie, dar degeaba, singurul aspect ce l-am simtit a fost faptul ca m-au stors de bani, fiind foarte scumpe pentru buzunarele noastre, nu vreau sa se supere vreun psiholog pe mine, la mine nu a dat rezultate, cu scuzele de rigoare. Prinsesem curaj, incepusem ca noapte de noapte sa visez ca mananc,...da, ca mananc, ajunsese o obsesie, dar am avut curaj sa incep sa bag in gura cate o bucata de mancare( biscuiti ffff fragezi); imi pusesem in minte ca in momentul in care voi putea sa mananc niste mici la gratar atunci voi fi cu adevarat sanatos.Cateva deplasari in strainatate, interes de servici, departe de casa, lipsa serviciului UPU Timisoara, putin curaj, am inceput incet incet sa mananc.Suntem in septembrie 2011, sunt sanatos, mananc normal, am momente cateodata de retinere cand ma pun la masa, dar am reusit intr-un final sa mananc acei mici, care imi devenisera un tel. Ca si concluzie am sa spun cateva aspecte, m-ai ales ca am tras cateva concluzii: 1-oricui i se poate intampla, daca mie mi s-a intamplat, tinand cont de starea mea de sanatate dinainte de a ma imbolnavii; 2-am un semn mare de intrebare, dar nu ma m-ai macina atat de mult acest gand: ce a declansat aceasta boala in cazul meu; 3- sa nu renunti niciodata sau sa spui ca doar tie ti se intampla, si incearca sa speri pana la ultima speranta, care de multe ori am crezut si eu ca nu exista; 4- nu rade niciodata de un om suferind, de multe ori aparentele inseala, iar in interiorul situatiei nu stii niciodata ce se intampla. Am simtit nevoia de a ma destainuii, chiar daca de mult nu am m-ai postat, si acest aspect a fost o strategie personala, pentru ai ajuta, intr-un fel pe cei ce trec prin ce am trecut si eu; m-ai ales cand esti lasat singur cu suferinta pe care o ai si nu este alaturi de tine nimeni. Sunt sanatos; a fost un episod negru din viata mea care mi-a mancat jumatate din tinerete, sper sa nu m-ai trec prin asta niciodata, stiu ca nu te intelege nimeni si nici nu te crede, imi pare rau de cei care trec prin acest gen de suferinta. Concluzia finala- asa cum apare asa si trece, asta s-a intamplat in cazul meu; id. meu personal- alexandru. cristian51 -acum am curanjul pentru prima data sa ma semnez Alexandru Cristian - TIMISOARA

Buna si am aceleasi probleme, de 5 ani, nu erau asa grave, nu mai puteam sa mananc la restaurant, oriunde era prea aglomerat, dar de asta vara nu mai puteam nici acasa, doar dimineata inghiteam normal, in restul zilei.nu. Nu mai zic ca tot de asta vara mi s-au intensificat atacurile de panica incat imi era frica sa merg pe strada. Am luat xanax, dar nu ajuta f tare. Asa am luat hotararea sa fac hipnoza. Am gasit la Iasi un psiholog f bun. pe profesorul Ion Dafinoiu, si imi este mai bine am scapat de frica de a iesi pe strada, si aproape si de locurile aglomerate, si cu inghititu e mult mai bine, inca fac hipnoza, nu am terminat hipnoterapia dar sunt optimista, avand in vedere ca devenisem frustrata, nervoasa, in fine cred ca stiti si voi cum e...

Buna ziua, de circa 4 luni am o problema cu mancatul, nu pot sa mananc normal. Totul a inceput intro seara cand pur simplu mi se umplea gura cu saliva si simteam ca imi ramane mancarea in gat, o perioada incercam sa mananc si imi venea inapoi tot ce mancam, am facut o analiza si am descoperit ca am helicobacter, am luat tratament si mi-a trecut ( Am facut testul prin fecale ), am facut si endoscopie si mi-a zis ca nu prea am nimic, doar o gastrita usoara. Dar eu tot nu prea pot sa mananc, imi trebuie apa ca sa inghit, daca nu beau apa simt ca mancarea ramane pe in gat. Pe langa asta am facut si atacuri de panica si aveam zile in care imi era greu sa beau si apa. Cateodata am probleme de respiratie si am avut si dureri musculare chiar si o nevralgie interscostala. Au vreo legatura aceste simptome ? ce investigatii as putea sa fac ? multumesc anticipat

Draga Vlad,

Si eu m-am numarat printre cei care au intampinat dificultati de genul celor descrise de tine, si la fel si altii, daca ai avut timp sa citesti mesajele publicate aici. De principiu, vei vedea ca majoritatea ne-am confruntat cu probleme ce s-au dovedit a fi de natura psihica, si nu fizica. Vorbesc aici despre un stres major care ne-a afectat viata la un moment dat si a dat nastere unor astfel de simptome.
Problemele mele s-au dovedit a fi multiple, atat de natura psihica, cat si de natura fizica. Le-am descoperit dupa investigatii de toate tipurile, inclusiv RMN.
Ce pot sa-ti spun insa este ca in cazul meu, ele au aparut acum 3 ani si abia acum, dupa o lupa interioara intensa, cu ajutorul familiei si ulterior al unor tratamente, am reusit sa ma aflu spre finalul acestei probleme.
Atacurile de panica, durerile musculare, dificultatile de respiratie, ca si orice alte simptome adiacente pot sa apara pt. simplul motiv ca imposibilitatea de a manca iti creeaza un stres maxim care te incordeaza la maxim astfel incat corpul tau raspunde in acest mod la "atacurile" la care este supus.
Este improtant insa, zic eu, ca inainte de a stabili ca nu este o problema de natura fizica sa faci orice investigatii consideri tu ca e necesar. E f important sa ai incredere in doctorul la care mergi si in rezultatele analizelor. Trebuie sa descrii exact simptomele pt a fi inteles f bine. Eu stiu ca am facut endoscopie, investigatii de sange, de tiroida, RMN, exudat, radiograife pulmonara, bronhoscopie si cat si mai cate. pt ca nu imi trecea cu nimic am incercat totul pt a gasi o explicatie. Ideea e sa incepi de udneva, de la un medic internist, as recomanda si vezi care sunt sfaturile lui.
Pt fiecare dintre noi, este diferit.
Multa sanatate si succes!

Cred ca si eu sunt tot pe aici : http://forum.romedic.ro/prod/Probleme_mari_la_inghitit_063235.html

a trecut ceva vreme de cand nu am mai intrat si imi cer mii de scuze...asta pentru ca deja am depasit total ceea ce acum ceva timp imi facea viata un calvar...imi pare rau pentru cei care ce nu au reusit sa depaseasca asta.tot ceea ce pot sa fac este doar sa dau un sfat..stiu ca nu ajuta prea mult pentru unii dintre voi dar merita incercat..incercati sa mergeti undeva la un doctor unde se poate vedea cu ochiul liber ca ceea ce vi se pare imposibil nu este decat in capul vostru...ceea ce va scriu este exact ceea ce am facut eu si a functionat 100%...(ma repet...nu stiu la cati dintre voi functioneaza)...incercati o endoscopie...sper sa va ajute..merita incercat...va urez multa sanatate si toate cele bune!

si pe mine m-au incercat o perioada aceste temeri, nod in gat, anxietate, teama de a ma ineca..:) dar au trecut, o sa-ti treaca si tie. Mergi la un psiholog bun, lasa-le naibii de pastile k nu sunt bune, si eu luam dar tot singura si cu vointa m-am vindecat...Ai trecut prin multe si e normal sa ai starile astea.Consulta si un endocrinolog : ca toate starile tale pot avea legatura cu existenta unui nodul tiroidian ceva, la mine era si asta..si deasta aveam si lipsa de calciu si stari de anxietate si nodul ala in gat era tot de la lipsa calciului si magneziu!Aveam si palpitatii, nu puteam dormi noaptea!!!Nu mai sta, du-te la un endocrinolog, si in 6 luni de la tratament m-am simtit iarasi ok!!!Si eu slabisem 15 kg intr-o luna, acum ma kinui sa deau jos si nu mai pot!!!:)))Succes!Ai incredere!Nu o sa mori!!:) Si mai ales nu o sa te ineci, e doar senzatia...Daca vrei lasa-mi id-ul tau sa mai vbim!Te pup

Va salut,
Nu exista medicament pentru asa ceva si nici tratament minune, din cate stiu aceasta afectiune este psihologica si se trateaza prin terapie psihologica. Asa ca iti recomand sa incepi consilierea psihologica pana cand aceasta tulburare psihologica nu iti va afecta foarte mult sanatatea si pana nu apar si alte tulburari psihologice. Daca nu ai timp sa megi la un psiholog, apeleaza la consilierea psihologica online. Topexperti.ro este un site care ofera acest serviciu, gasesti psihologi atestati profi, gata sa iti vin in ajutor. Treci cat mai repede la fapte pana nu este prea tarziu. noi, oamenii de rand nu detinem cunostintele necesare pentru a te ajuta. Succes.

Dragilor, aceasta stare de stress anormala prin care treceti, se poate echilibra relativ usor.
Nu am lucrat cu nimeni fix pe aceasta speta, dar am lucrat cu oameni care aveau: hidrofobie (frica de apa), ofidofobie (frica de serpi), claustrofobie, frica de avion., acrofobie (frica de inaltime).Si toti sunt bine :D.
Ce au in comun? faptul ca factorul stresant (care difera) genereaza un raspuns emotional (o stare de stress intens) anormal de puternic.
Terapia psihologica.de obicei te ajuta sa afli de ce ai o problema, si nu neaparat cum sa o rezolvi.
Drept sa spun, daca nu stiu sa inot si am ajuns in mijlocul raului, nu ma intereseaza sa imi spuna cineva de ce am ajuns acolo. Ma intereseaza sa sara cineva si sa ma salveze, si sa ma invete rapid CUM sa inot si sa ies de acolo!

salut! intr-un final am decis sa va impartasesc si eu suferinta mea cu privire la problema noastra, a tuturor celor ce au raspuns la acest topic.si eu sufar de fagofobie...si problema mea dateaza de 11 ani.de bine de rau am reusit cat de cat sa traiesc cu problema si sa ma mentin in limitele normale ptr o pers la 23 ani. Nu stiu in ce mom s-a declansat problema dar stiu ca nu a fost dintotdeauna asa de rau cum imi este in prezent. Pana sa realizez ca este o problema, aveam doar anumite mancaruri si alimente pe care le preferam.ulterior am constatat ca dupa ce dormeam putin sau dimineata dupa somnul de noapte, putem manca linistita...dar urmatoarele mese erau un calvar.de vreo 2-3 ani, am constatat ca daca beau ceva inainte de masa cat sa ma ametesc putin...pot manca linistita...dar abia pe la sf anului trecut am observat ca nici alcool-ul nu mai are efectul de altadata...si am decis sa merg la domnul Dr. Tranulis, cel despre care scria cineva de pe acest forum.tratamentul pare simplu, insa la mine desi il iau de aprox 2 sapt...inca nu am obs nicio ameliorare..ba din contra, acum nu mai mananc linistita nici macar dimineata dupa somn...ca sa nu mai zic ca de baut nici nu incape discutia.am decis sa imi psun si eu povestea ptr ca simt nevoia sa comunic cu persoane care sunt in aceeasi stare sau s-au vindecat si ma pot intelege mai mult decat o face familia sau colegii mei...astept raspunsuri cat mai incurajatoare...o seara buna va doresc!