Senzatie de disconfort sub coasta dreapta! Suparator!
Exact acum o saptamana am simitit o jena in partea dreapta undeva sub coasta, uneori cu trimitere inspre buric. Simt ca si cum as avea un organ umflat inauntru, nu e o durere propriu-zisa, ma tine efectiv ceva acolo. Parca tot de la inceput simt un junghi inspre testiculul drept.
In ultimele 2 zile am si o senzatie de satul tot timpul, chiar daca nu mananc, parca asa fi balonat chiar daca nu am gaze, un fel de greata usoara.
Am fost la doctorul de familie, mi-a zis ca nu am apendicita (asta era prima mea grija) si mi-a zis sa iau NO-SPA dar mi-a dat si trimitere catre un specialist.
Am fost si la medic specialist si mi-a zis la fel ca nu am apendicita ci probabil o inflamatie la colecist si ca trebuie sa iau NO-SPA si Nurofen.
Eu am luat constant de atunci NO-SPA (fara Nurofen) am luat si cateva Ketonal dar nu simt o imbunatatire.
Durerea (asa o numesc eu, desi e impropriu) nu pot sa spun ca s-a agravat in decurs de o saptamana dar nici nu da semne ca m-ar lasa.
Am o rugaminte, intre timp am plecat din tara si aici nu am posibilitatea consultarii unui alt doctor. As dori sa-mi spuneti daca se poate ce pastile ar trebui sa iau, ce ar trebui sa evit in alimentatie, etc..
Va multumesc anticipat!
P.S: Mi-e teama sa nu fie ceva mai grav.

4 comentarii
ai putea avea fie o problema la fiere fie la ficat. daca zici ca ti-e greata si mai ales daca simti repulsie fata de mancare e posibil sa fie ficatul bolnav. alimentatia sigur ar ajuta ambele organe, incearca niste supe si mult ceai. pt fiere exista bilicol sau colebil.
buna.seara. sotul meu are senzatia de saturatie chiar daca nu mananca.se simte umflat i burta si il doare in capul pieptului de la aceasta umflare. anul trecut a facut analize si a fost gaist cu ficatul marit de trei ori. mai exagereaza cu alcoolul si fumatul.mi s-a spus ca era la un pas de ciroza, deoarece ficatul nu doare si a avut si hepatita in copilarie.a mancat f. mult prajit.acum nu mai mananca prajit decat f. rar..a avut probleme mari, s-a suparat si dupa diagnosticul cu ficatul marit, i s-a dat si pastile numite Sermion, deoarece nu se mai putea concentra si era f. nervos.va rog sa ma ajutati cu un sfat. mi-e teama sa nu fie grav.va rog sa ma ajutati cu un raspuns.va multumesc.
Salut am aceleasi simptome ca si tine, mi-am facut o ecografie cam acum 10 luni si nu era nimic atipic, o endoscopie si nu a gasit nimic grav, o analiza a sangelui si nu era "helicobacter", inca nu stiu nimic, daca aflii sa-mi zici si mie.
Autodiagnosticarea m-a facut sa cred ca e ceva la bila, m-am apucat si eu de colebil, si incerc sa am grija ce mananc (legume+fructe, putina paine, carne usoara, piept de pui/peste. Acu tre sa mentionez ca in ultimii 2 ani am baut destul de mult la fel lucrat prin diferite tari fara somn, cu tone de energizant ziua, si cam 1 litru de vin in fiecare noapte, plus cam 20 tigari/zi.

Buna ziua! In primul inainte de orice auromedicatie ar trebui facut un set de analize de sange : HLG, VSH, Fibrinogen, TGO, TGP, GGT si o echografie abdominala.In functie de rezultate se va recurge la un tratament specific afectiunii si un regim alimentar.
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 2Ocluzie intestinală copil
- 2Helicobacter pylori
- 1Gastroscopie
- 2Polipi colon
- 1Disconfort după masă
- 1hernie transhiatala gastrica neoperabila, arsuri din gât
- 1EDS normală, dar gastrita la biopsie
- 1Tinctura ghințură la copii
- 1Eructații adolescenti - eructații cu miros de ou și durere de burtă
- 2Endoscopie si Nexium