Probleme ejaculare
Am 32 de ani şi am o problemă destul de delicată. Nu am avut relaţii sexuale de aproximativ un an şi jumătate. Am o amică, cu care mă înţeleg foarte bine şi în ultimul timp suntem din ce în ce mai apropiaţi unul de celălalt. Am ajuns să discutăm şi despre cum ar fi dacă ne-am căsători şi în ultimul timp destul de des suntem împreună. Ne simţim foarte bine unul în compania celuilalt. Problema mea este că parcă mi-e frică să încep o relaţie cu ea. Ştiu că în trecut când aveam relaţii sexuale ejaculam foarte repede. Mi-e ruşine s-o spun, dar au fost momente în care ejaculam foarte repede după penetrare şi pentru mine chiar este un motiv de îngrijorare. Acum de multe ori când vorbim doar la telefon cu aceasta fată şi atingem subiecte mai delicate am erecţii şi mai şi ejaculez puţin. Va rog frumos să-mi dati nişte sfaturi ce aş putea să fac şi dacă există vreun tratament
pentru aşa ceva. Mulţumesc
pentru aşa ceva. Mulţumesc
3 comentarii
Te sfatuiesc pentru inceput sa-ti depasesti timiditatea sexuala.
Problema ta este una legata de anxietate. Ca sa treci peste, este nevoie de desensibilizare progresiva, adica sa incepeti usor cu mangaieri, sa va vedeti dezbracati, sa va atingeti in zonele intime si abia apoi cand nu mai esti atat de sensibil, sa treceti la sex. Pentru asta este nevoie sa fii sincer cu ea, sa-i zici de problema ta, si atunci ar putea sa te ajute, daca problemele persista, puteti merge la un psihoterapeut.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1Dureri la urinare si ejaculare
- 8este posibil sa ajunga o picatura de sperma in interiorul vaginului si sa raman insarcinata?
- 6ejaculez cateva picaturi de sperma si nu stiu de ce
- 7ejaculare precoce?
- 4ejacularea - va rog as dori si un raspuns la un un medic
- 8erectie si ejaculare
- 4probleme in timpul actului sexual
- 2probleme dupa ejaculare (stari de rau)
- 1De ce ejaculez sperma putina?
- 3Ejaculez numai cu un testicul.
- 6Imi este frica.. o fi ramas insarcinata?
- 6Ejacularea influenteaza cresterea ?!
- 5trebuie sa ma ingrijorez ?
- 5actul sexual pentru mine este o problema... ejaculeaza prea repede
- 2ejacularea in timpul sarcinii!
- 5ejacularea si usturimea
- 2frecventa ejacularii-greutate
- 12 ejaculari?
- 3Probleme la ejaculare
- 2Ejaculare slaba dupa infectie urinara
Mai multe informații despre: ejacularea
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
