Întârziere pastila după cele 7 zile de pauza
Bună ziua, ma numesc Alexandra și iau ac mercilon de jumătate de an. Problema mea e ca marți am luat ultima pastiluta, a început pauza de 7 zile, mi-a venit menstruația duminica, marți am avut contact sexual cu ejaculare în vagin iar miercuri seara trebuia sa iau prima pastiluta din folia noua dar am uitat și am luat-o joi dimineață la ora 7:00 când mi-am amintit. Având în vedere ca eu iau pastila de obicei la ora ~20:00, am fost/sunt protejata pt contactul de marți din timpul menstruației? Trebuie să mă protejez suplimentar 7 zile, adică până joia-vinerea viitoare sau se menține protecția?
6 comentarii
ar fi mai bine sa te protejezi suplimentar pentru ca ai ratat o zi si nu mai esti complet protejata in aceasta luna.
Am întârziat cu aproximativ 11 ore față de când trebuia s-o iau normal.
Dacă folosesc prezervativul 7 zile apoi fac neprotejat e în regulă sau e scăzută eficiența pe tot parcursul foliei?
Dacă folosesc prezervativul 7 zile apoi fac neprotejat e în regulă sau e scăzută eficiența pe tot parcursul foliei?
La 11 ore intarziere riscul e neglijabil!
Sunt de acord cu doamna dr. dupa 24 ore scade efectul de contraceptie.
Da, dar se aplica și în cazul pauzei de 7 zile? Este vorba de prima pastiluta din noua folie. Eu trebuie sa le încep mereu la ora 20:00 miercurea dar am uitat-o și am luat-o joi la 7:00 apoi seara la 20:00 în aceeași zi a2a pastiluta.
Până acum, prietenul meu nu a mai finalizat în interiorul meu deoarece nu suntem încă convinși ca suntem în siguranță.
Până acum, prietenul meu nu a mai finalizat în interiorul meu deoarece nu suntem încă convinși ca suntem în siguranță.
Nimeni nu poate garanta ca esti 100% in siguranta.Daca ti-e teama protejeaza-te suplimentar primele 7 zile.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2Am uitat 2 pastile de logest
- 3cred ca am uitat pastila
- 1am uitat sa iau Novynette
- 6daca nu am luat o pilula in ultima saptamana
- 3am uitat o pastila de mercilon in prima saptamana
- 3Ajutor!Am uitat sa incep o noua folie
- 2In legatura cu anticonceptionale uitate
- 3Am uitat o pilula
- 1Pilula anticonceptionala uitata
- 0Pilula omisa
- 0Am uitat sa iau ultima pastila de yasmin
- 1Pastila uitata, exista vreun risc de a ramane insarcinata?
- 0Pastila de a 2a zi sau nu?
- 0Am uitat sa beau ultima pastila
- 0Luna 5 saptamana 2 logest 2 pilule uitate
- 0Contraceptive.Risc de a ramane gravida daca am uitat pastila dupa contactul sexual.
- 0Am uitat o pastilă antinconcepțională
- 3Credeti ca ar trebui sa fac un test de sarcina?
- 0Anticoncepționale - primele 3 zile nu le-am luat, apoi le am luat normal
- 0Pastila pierduta si trecerea de la un contraceptiv la altul
Mai multe informații despre: pilula contraceptiva uitata
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
