Care este sensul ascuns al atacurilor de panica si al gandurilor intruzive?

Ma confrunt cu problemele de anxietate si ganduri obsesive de la 17 ani. Multa vreme m-am simtit pur si simplu prinsa in acest labirint al temerilor si al indoielilor, fara sa cred si sa sper ca totusi ca pot gasi iesirea. Simteam ca nu aveam nimic care sa ma ghideze. Parca si libertatea de a alege nu-mi mai apartinea pe masura ce mi se parea ca frica intensa, irationala capata controlul si ca anxietatea incepea sa ma defineasca. Refuzam sa accept prezenta gandurilor intruzive de neconceput intrucat nu intelegeam cum un suflet luminos se poate impaca cu umbrele din colturile ascunse ale mintii. Traiam cu acest conflict in fiecare zi si mi se parea ca nu se mai termina. Descurajarea si dezamagirea fata de mine ma coplesea; ma consideram din ce in ce mai putin demna de iubire din cauza gandurilor rele, repetitive. Refuzam sa le accept iar teama ca acestea ar putea reflecta realitatea ma imobilizeaa astfel incat ma simteam neputincioasa in fata lor. Nici pastilele nu faceau fata. Este adevarat ca nu luam doze prea mari. Tot incercam sa gasesc acel ceva care sa ma ajute sa ma ridic de jos cand ma prabuseam.

Cu timpul am ajuns sa cred ca gandurile obsesive care preced atacurile de panica sunt simbolice; ele nu reflecta realitatea si nu ma reprezinta. Nu sunt ceea ce gandesc. Sunt ceea ce gandesc, simt, fac si vorbesc. Ele sunt acolo cu un scop; ca sa ma ajute sa fac ceva, sa dau glas schimbarii pentru a-mi putea vindeca anumite rani interioare. Este ca si cum prin gandirea simbolica sinele nostru incearca sa ne transimita un mesaj cu scop tamaduitor. Fie ca apelam la psihoterapeut, psihiatru, medicamentatie, la preot, sfaturi duhovnicesti, la grupuri terapeutice, carti de specialitate si altele, esential este sa ne gasim calea de vindecare intr-un final. Pentru fiecare dintre noi atacurile de panica si gandurile intruzive ne vor comunica altceva intrucat suntem persoane unice cu experiente si trasaturi diferite.

Am pornit asadar in calatoria descoperirii si al vindecarii sinelui cu mult ajutor din exterior, pentru ca singura nu as fi putut. Intr-adevar, si acum mai am ganduri obsesive dar s-au redus considerabil, le pot tine sub control. Pot spune ca am mult mai multa incredere in propriile forte, si am ajuns sa ma iubesc, si cu cele rele si cu cele bune, sa traiesc in armonie cu mine insami. Trebuie sa intelegem insa ca din cand in cand ne putem pierde acest echilibru, dar asta nu este motiv de frica; viata este intr-o continua schimbare si de aceea trebuie sa luptam mereu pentru redobandirea stabilitatii, a sigurantei interioare. Nu trebuie sa uitam niciodata ca nu suntem singuri! Putem apela intotdeauna la ajutorul celorlalti, putem impartasi experientele, angoasele noastre si de ce nu si cele mai rele ganduri care ne trec prin cap si ne sperie. Sa ne alegem cu grija, insa, din partea cui primim ajutorul!

Multa sanatate!
Cu drag,
Atelier Introspectiv